Sunt sigură că mulți dintre noi suntem fascinați de stilul de viață impus de orașele mari: atâtea oportunități incredibile și atâția oameni și povești de cunoscut! Aglomerația și agitația ne acaparează cu totul și ne obligă, de multe ori, să ne adaptăm ritmului alert al metropolelor. Dar câți dintre noi nu se gândesc de cel puțin două ori pe săptămână cum ar fi dacă ar evada, chiar și pentru câteva ore, din acest zumzet urban? Soluțiile există și sunt mai aproape decât ne puteam imagina vreodată.
Clujul este un oraș magnific. Alt termen cred că ar fi nepotrivit pentru a-i descrie frumusețea. Pentru mine, a fost o experiență extraordinară mutarea într-un oraș atât de mare, care îți poate oferi lucruri incredibile și experiențe inedite. Dar, după câteva luni de explorare intensă a zonei urbane, am devenit nostalgică, cu gândul la drumețiile pe care le-am făcut în vara ce trecuse. De aici a plecat o dorință de explorare a împrejurimilor Clujului, unde speram să găsesc un loc potrivit pentru a fugi uneori de tumult.
Lacul Tarnița și Piatra lui Lucaci
Prima mea aventură a început la Tarnița. Pentru cei care poate nu au auzit până acum de acest loc, Lacul Tarnița se află la doar 30 de kilometri de Cluj Napoca. Drumul este accesibil cam pe tot parcursul anului. Un punct important și deosebit de frumos de vizitat este Piatra lui Lucaci. Acesta a fost și traseul pe care am ales să-l parcurgem. Odată ajuns la Tarnița, nu ai cum să nu remarci, chiar din primele minute petrecute acolo, că aerul este incredibil de curat, lucru care te umple de energie pozitivă și te motivează să îți continui aventura.
Există câteva trasee turistice care se pot parcurge în doar câteva ore, dacă v-ați decis să faceți o escapadă de o zi. Chiar dacă nu sunteți fani înfocați ai urcatului pe munte, această experiență vă poate schimba părerea. Odată ajunși în pădure, e imposibil să nu fiți absorbiți de o liniște absolută și de un sentiment inexplicabil de calm, combinat cu o ușoară spaimă. Urmează întrebarea firească: „Cum poate fi atât de liniște?” Fiind obișnuiți cu agitația și traficul din Cluj, ni se pare ceva extraordinar, ireal. Ești acaparat, pe de-o parte de frumusețea naturii care te înconjoară cât vezi cu ochii, pe de altă parte de stările confuze, dar frumoase, pe care le resimți.
Citește și: Un secol de istorie. Povestea nespusă a taberei de la Băile Oglinzi
După o urcare ușoară de 3-4 ore, eram deasupra lacului. Efortul depus a meritat complet când am descoperit priveliștea care taie respirația: o vedere asupra lacului Tarnița, a pădurii ce îl înconjoară și a stâncilor care răsar, de te miri unde. Liniștea pe care o descoperi te va copleși, fără niciun dubiu. Peisajul este absolut superb și mai ales dacă ai o companie plăcută și v-ați gândit să luați cu voi o pătură, vă puteți bucura de cel mai frumos picnic.
Până la sfârșitul lunii martie, COMPLETEAZĂ FORMULARUL
pentru a deveni și tu jurnalist/ă media.hub în Cluj!
Ai parte de acces la training, networking și oportunități de a cunoaște oameni extraordinari, scrii despre comunitatea ta și lucrezi împreună cu colegii inclusiv la Casa Tranzit, partenerul nostru local
Nu aș mai putea spune decât că a fost o experiență incredibilă, care merită trăită măcar o dată în viață, atât de cei pasionați de munte, cât și de curioșii care vor să încerce ceva nou.
Rezervația Naturală Cheile Turzii
Încă o experiență incredibilă te așteaptă la doar 40 de kilometri de Cluj-Napoca și cam 10 kilometri de orașul Turda. Totul a început într-o seară de sâmbătă, când eu și prietenii mei încercam să găsim ceva fun și relativ aproape de făcut. Ne-am ales destinația: Cheile Turzii. La ora 10 dimineața eram deja pregătiți și superentuziasmați în legătură cu aventura care ne aștepta la doar o oră distanță de condus. Chiar înainte să ajungi în parcarea de la poalele munților, poți intui ce te așteaptă, privind, din goana mașinii, imensitatea ce se înalță în fața ochilor tăi.
Citește și: Pe aripile vântului, la Vâlcea. Interviu cu Livia Morega
Puțin dezorientați și pierduți în spațiu, am încercat să alegem un traseu mai scurt, dar care să cuprindă cât mai multe lucruri interesante. Într-un final, ne-am dat seama că ar fi cel mai înțelept (lucru pe care vi-l recomand și vouă înainte de a vă aventura pe munte) să cerem câteva informații de la Salvamont. Circuitul fiind ales – două trasee ușor de parcurs în circa 4-5 ore – am pornit în aventură, neștiind ce vom descoperi pe parcurs.
Dacă vreți să luați o gură de aer proaspăt, dar și să admirați minunatul peisaj carstic, cu toate stâncile, rocile și peșterile pe care le cuprinde, vă recomand cu foarte mare căldură să dați o șansă acestei excursii. Am fost fascinată încă din primele clipe când am zărit defileul. A fost dragoste la prima vedere între mine și rocile imense, care se ridicau spre cerul albastru, lipsit de nori. Nu cred că există termen de comparație. Natura este capabilă de niște lucruri inimaginabile. Aristotel spunea: „Natura nu face nimic în zadar.” Și așa este.
Bocancii pot face diferența dintre bucurie și stres
Chiar dacă poate părea o senzație inexplicabilă, suntem deseori atrași de pericole și de necunoscut. Am avut senzația că, la orice pas greșit, la fiecare piatră instabilă și alunecoasă pe care pășeam, eram aproape de un pericol imens; cu toate acestea, am iubit acel sentiment în fiecare secundă. Când vine vorba de echipament, acesta trebuie să fie neapărat adecvat pentru sezonul în care alegem să ne aventurăm în Cheile Turzii și nu numai. Bocancii pot face diferența între un traseu liniștit, în care admirăm frumusețile oferite de natură, și unul în care ne accidentăm încă din primele minute.
Citește și: Snowboarding: mai mult decât un sport
Primul traseu a constat în traversarea defileului, aventurarea pe lângă pereții impunători de stâncă și trecerea celor patru punți. Când inspiram aerul rece și priveam în jur, aveam senzația că locul e pur și simplu ireal. Nu cred că am mai întâlnit atât de multă sălbăticie și frumusețe laolaltă. Cel de-al doilea traseu, cel pe care ne-am întors de unde am pornit, a presupus escaladarea versantului drept, numit „Dealul Bisericii”. Cred că aceasta a fost cea mai dificilă parte a drumeției: aproape 40 de minute de urcare până pe cel mai înalt punct al crestei.
Încă nu am reușit să îmi dau seama dacă a fost vântul puternic sau peisajul de neînchipuit cel care mi-a tăiat efectiv răsuflarea. Cu râsete și chef de viață, ne-am oprit să imortalizăm momentul și să ne bucurăm pentru câteva minute de reușita noastră; just carpe diem! E o senzație greu de descris în cuvinte: pulsul care crește din ce în ce mai tare, roșeața din obrajii prietenilor mei și… și liniște.
Chiar dacă poate părea greu la început, nu e deloc. Nu e greu să evadezi de nicăieri: din orașul în care stai, de la jobul care te acaparează, de lângă niște oameni pe care nu mai poți să îi suporți – chiar și din mintea ta. Trebuie doar să vrei, să-ți dorești lucrul acesta. De acolo pleacă totul, de la o simplă dorință de „altceva”. Chit că această fugă durează o zi, sau chiar câteva ore, te va ajuta enorm. Cu și prin natură vei reuși să găsești acel echilibru care îți lipsește, acel curaj pe care nu credeai că îl ai și, în special, acea stare generală de „bine” care nu se compară cu nimic pe lumea asta.
Despre evadarea în natură ne povestește și Andrei Bădărău, în articolul său despre meditație, respirație și sport.
Un articol scris de Miruna-Mihaela Gherasim, studentă UBB în anul II care își face stagiul de practică profesională la noi.
Editare: Radu Eremia. Corectură și layout: Iulia Dromereschi
Foto: Miruna-Mihaela Gherasim
