Ucrainenii dobrogeni sunt ortodocși de stil vechi, deci încă respectă calendarul iulian. De aceea, ei sărbătoresc Crăciunul cu 13 zile mai târziu față de români. Așadar, Ajunul Crăciunului (Sviataia Vecera) este marcat anul acesta la 6 ianuarie, iar Nașterea Domnului (Rizdvo Hristove) la 7 și 8 ianuarie. Ajunul Crăciunului este dedicat respectului față de neam și locul natal.
Alin ne povestește despre datinile de Crăciun la ucrainenii din Delta Dunării.
Ne poți susține cu un colac virtual dacă mai vrei să citești asemenea materiale!
În seara de 6 ianuarie, ucrainenii merg la rude cu Vecera (trad. seară). Astfel, cei mai mici își cinstesc rudele mai în vârstă prin oferirea unui colac, în semn de respect față de aceștia, dar și pentru iertarea greșelilor săvârșite peste an. Tradițional, vecernekul aducea câte doi colaci la fiecare casă: unul rămănea colacul casei (hatnoho kalak), iar celălalt se dădea rudei, care dădea și aceasta, la rândul ei, un colac. Gazdele îi primesc pe vecerneke (cei care vin cu „vecera”) cu o masă îmbelșugată și mai ales curată, pregătită din timp, cu câteva zile în urmă. Printre bucatele special gătite de mâinile harnice ale gospodinelor din Sf. Gheorghe se numără următoarele:
- Cuchea (sau cutea) – o fiertură de grâu sau de arpacaș cu nuci, îndulcită de miere (un fel de colivă, dar mai lichidă)
- Ozvar – compot specific ucrainean de fructe uscate (mai ales prune și mere)
- Pirijecichi (mai simplu pirișki) – un fel de plăcinte specifice acestui moment, umplute cu un amestec de cartofi și varză murată, dar se mai pot face și cu brânză, orez, mere, gem sau vișine. Înainte, când cei din Sfântu prindeau din belșug sturioni, pirijecichi se mai făceau și cu „vezeca” (coloana vertebrală a sturionilor, uscată, fiartă și dată la mașina de tocat), dar și cu „proboi” (placenta icrelor negre). Astăzi, „vezeca” și „proboi” sunt aproape uitate, având în vedere interdicția pescuitului de sturion.
- Scordalea – o rețetă împrumutată de ucraineni de la greci; pe un pat de pește (mai ales știucă) se pune un piure de cartofi amestecat cu usturoi, oțet și un pic de lămâie și ornat la margini și la mijloc cu felii de castraveți murați, gogoșari, pătrunjel
- Icre – icre de pește, preferabil de știucă sau de crap și alte rețete locale, ca, de exemplu, pește marinat (îndeosebi scrumbie), capusniac (un fel de tocană ucraineană cu varză) ș.a.m.d.
Citiți și: O bucățică din Ucraina în nordul Dobrogei. Povestea vetrei din Delta Dunării (I)
Având toate aceste bunătăți, împreună cu băutură care mai de care (mai ales vin), gazdele îi primesc pe vecerniki la masă. Când intră pe ușa casei, cel care vine cu vecera la gazda respectivă se închină la icoanele din casă (cel puțin înainte, așa se făcea), apoi, în caz că este un cuplu căsătorit, zice astfel : „Dobri vecer, sveati vecer, primeneaite nașu veceru!” (Bună seara, sfântă seara, primiți vecera noastră!”). Dar dacă vine un copil, atunci acesta va zice astfel : „Dobri vecer, sveati vecer, poslale tata i mamo iz veceru!” (Bună seara, sfântă seara, m-au trimis tata și cu mama cu vecera!”).
De menționat este că se umblă cu vecera doar la rudele mai mari în grad sau în vârstă. Pe scurt, cei mici vin la cei mari. Astfel, copiii merg de regulă la bunici, la nașii de botez, la mătuși și la unchi, la veri primari mai mari, în timp ce părinții căsătoriți merg mai ales la nașii de cununie ai acestora. Persoanele căsătorite trebuie neapărat să fie cununate în biserică pentru a merge cu vecera.
Atmosfera mesei de Vecera este una fantastică, deoarece sunt depănate amintiri, sunt povestite diverse întâmplări din viața familiei, oamenii râd și glumesc, iar armonia și buna înțelegere domină acest moment. Tot în acea seară se pun pe jos și la icoane paie simbolizând staulul unde s-a născut Hristos.
De Vecera, cuvântul-cheie este iertarea
Obiceiul are o profundă semnificație socio-religioasă. Cuvântul-cheie pentru această clipă este: iertarea. Ești pus în fața situației de a cere și a primi iertare de greșeli de la rude, indiferent de situație. Totodată, amintirea neamului este perpetuată în cadrul Vecerei, mulți ucraineni cunoscându-și mai bine neamul datorită acestei tradiții. De asemenea, este un foarte mare păcat dacă n-ai mers într-un an la o rudă apropriată cu vecera. Această „fărădelege” se poate ierta doar prin mersul cu vecera la următorul soroc.
La final, după ce gazda și-a cinstit musafirul, acesta din urmă oferind darul la început, își primește la rândul lui cadoul: colacul de schimb, prosoape, săpun, dulciuri, haine și ce mai are aceasta prin casă. Cadourile primite la Vecera semnifică cele trei daruri pe care magii i-au adus lui Hristos. Este cerută simbolic iertarea, iar „vecernek” pleacă mai departe în misiunea de a duce vecera la tot neamul său.
Locuitorii tuturor satelor ucrainene își amintesc și astăzi cu nostalgie de vremurile frumoase în care trebuiau să ducă Vecera chiar și la 30-40 de case, într-o singură seară, pe vremea când iernile erau ierni, Dunărea era înghețată, crivățul bătea fețele copiilor, iar troienile de zăpadă ajungeau până la vârful gardurilor. Iar nedusul Vecerei la o rudă putea costa scump. Puteai fi întâmpinat nu numai cu o ceartă zdravănă de la părinți, dar și cu pătarea propriei demnități.
Citiți și: O bucățică din Ucraina în nordul Dobrogei. Povestea vetrei din Delta Dunării (II)
În prima zi de Crăciun, la 7 ianuarie 2022, ucrainenii merg dimineața la biserică, la slujbă. La sărbătoarea Sfântului Andrei (13 decembrie 2021), aceștia puneau la fereastră un bol cu semințe de grâu. Iar în fiecare zi până la Crăciun, stropeau grâul cu gura, în semnul crucii. Înainte de slujbă, fetele tăiau grâul deja încolțit și îl prindeau la haine. După slujbă, era dat animalelor din gospodărie pentru sănătate. Apoi, fiecare familie lua la casele lor masa festivă. În meniu erau sarmale, friptură cu cartofi, pește marinat, ciorbă de pоrc, tobă de porc (ghid), iar recent au început să apară și salata de bœuf, răciturile etc.
Mai după prânz, începea colindatul. Mai întâi, umblau copiii și domnișoarele. Aceștia cântau colinde mai scurte și mai ușoare. Apoi, spre seară, colindau feciorii și bărbații căsătoriți. Colindătorii se numeau kaleadneke. Ei umblau din casă în casă, vestind Nașterea Domnului prin colinde (kaleadke) în limba ucraineană, moștenite de la străbunii lor.
Colindele moștenite din străbuni se mai cântă și astăzi
Printre colindele ce au supraviețuit până astăzi, chiar dacă astăzi le cântă numai bătrânii în amintirea vremurilor trecute, se numără O temnoii narojdenia (O, naștere tainică), Sfit smesleni (Lumea împreunată), Sviataia Varvara țerkvu zbuduvala (Sfânta Varvara a zidit biserica), A v nediliu rano (Ci duminică dimineața), Amin, Amin, Aleluia! și altele. Majoritatea colindelor sunt de inspirație religioasă, tema principală fiind nașterea lui Iisus Hristos. Printre motivele colindelor se numără taina lui Dumnezeu, păstorii, cei trei magi, bucuria oamenilor, cei trei sfinți care prevestesc marea sărbătoare (tradițional Sf. Nicolae, Sf. Varvara și Arhanghelul Mihail).
Gazdele le dădeau colindătorilor fructe, covrigi, bomboane, halva, diverse cornulețe și prăjituri și, mai recent, bani. În unele sate de ucraineni (ex. Letea, Dunavăț) încă se mai păstrează tradiția formării unui hurt (grămadă) de colaci. Colindătorilor se mai dădeau astfel și colaci, care erau puși pe un băț purtat la capete de doi bărbați. Cu cât mai multe gazde, cu atât mai mulți colaci.
După ce au colindat tot satul până în noapte, aceștia își împart câștigurile. Un sfert sau o treime (depinde de sat) din bani și câștiguri erau date Bisericii pentru întreținerea și cumpărarea unor obiecte de cult, iar restul era împărțit între ei.
A doua zi de Crăciun (8 ianuarie 2002) este ziua vizitelor la rude (socri, nași, fini) și apropiați. Se pot duce și mici daruri: lucruri necesare în casă, îmbrăcăminte, băuturi etc.
Un material documentat și scris de Alin Varenic (Sfântu Gheorghe, 17 ani)
Editare: Radu Eremia
Corectură și layout: Iulia Dromereschi