Minunata lume nouă
FOTO Diana Hîncu

CĂRTICEALĂ | „Minunata lume nouă” – Distopie sau realitate?

Nu toată lumea poate să prezică viitorul, iar mulți poate că nici nu vor să o facă. Deci nu putem să nu ne întrebăm cum a reușit Aldous Huxley, în 1932, să își imagineze o societate distopică atât de apropiată de cea în care trăim acum?


Fundația cărții

Să o luăm de la început. Minunata lume nouă se ilustrează o versiune a lumii bazată pe manipularea celulelor. Aceste celule ajung să creeze serii de embrioni care duc la ființe umane. Oamenii sunt împărțiți în cinci categorii sociale: Alpha, Beta, Gamma, Delta sau Epsilon, cei mai inteligenți fiind Alpha. Este o societate în care cuvântul „mamă” este rușinos, tabu. Practic, este lumea noastră pe dos. În loc să îl urmeze pe Dumnezeu, ei seroagă la Henry Ford. Este destul de amuzant, dacă stai să te gândești. Mi s-a părut interesant modul în care oamenilor li s-a indus această iluzie a unei lumi perfecte și plină de plăcere.

Unul dintre personajele principale este Bernard, alesul. El nu înțelege de ce trebuie să se supună regulilor, dorind să cunoască mai mult decât ce i se permite. Vrea să se simtă ca un om, să treacă prin toate emoțiile, stările și etapele vieții (se poate observa de unde s-au inspirat mulți autori). Bernard este scund, o trăsătură care îl inferiorizaează în ochii multora, care presupuneau că fusese o greșeală „din fabricație”.

Rezervația

Conceptul cărții m-a fascinat și dezgustat totodată. Oamenii trăiesc lipsiți de sentimente, iar în unele locuri de pe glob există rezervații pentru oameni? Aceștia sunt considerați „sălbatici” deoarece locuiesc urmând ciclul vieții cunoscut de noi, având părinți, familii, relații, dar toate astea se întâmplă în niște condiții deplorabile, prin păduri. Rezervația seamănă atât de mult cu lumea pe care o vedem astăzi. Grupul elitist conduce, în timp ce toți ceilalți supraviețuiesc pe scara socială. Huxley a dus-o la extrem, convingând oamenii din clasele mai joase că locul lor este acolo, căci, până la urmă, așa au fost programați. Prin hipodemie, repetarea unor fraze pe când erau mici, în fiecare noapte, a ajuns să le fie aproape imposibil să se elibereze de mentalitatea impusă. 

Minunata lume nouă
FOTO Diana Hîncu

Ai trăi acolo?

Cred că știți deja că răspunsul este nu. Mi-a plăcut cartea, a fost diferită de ce citesc de obicei, dar lumea descrisă este puțin înfricoșătoare. Bine, poate puțin mai mult, în special pentru că, la cum avansează tehnologia în știința celulelor și a geneticii, orice ce se poate întâmpla. Mulți dintre cei prezenți la clubul de carte au fost de aceeași părere și au considerat romanul (care este, după votul majoritar, un clasic distopic, printre cele care au pus bazele genului) unul pe care dacă îl recitești peste zece ani, îl vei privi cu alți ochi. 

Legat de structura cărții și a experienței de cititor, mi s-a plăcut pe alocuri plictisitoare, iar acțiunea cam inexistentă. Începutul poate ori să îți placă, ori să te plictisească groaznic. Finalul, însă, a fost logic, puțin previzibil, dar m-a lăsat cu un sentiment de satisfacere „sufletească”. Mi-a plăcut că a luat o direcție diferită față de ce mi-am imaginat la început, așa că se poate zice că mi-a întrecut așteptările. 

Minunata lume nouă
FOTO Diana Hîncu

Pe de altă parte, mi-a fost greu să mă conectez cu personajele. Având mai multe perspective, fiecare se percepea și percepea pe alții într-un mod diferit de cum o făceau ei. Astfel, eram puțin confuză, nu eram sigură ce părere să am despre fiecare, ceea ce poate a fost și intenția. Un memento către cititori: tocmai asta ne face oameni, diversitatea dintre noi, calitățile și defectele fiecăruia, trăsăturile morale etc. Fiind și o carte stand-alone, destul de scurtă, nu era spațiu sau timp pentru o complexitate majoră a personajelor. 

Minunata lume nouă avut o mulțime de nuanțe și referințe la multe aspecte sociale, politice, culturale pe care recunosc că mi-a fost mai greu să le identific. Cu siguranță voi reciti această carte peste câțiva ani și, cine știe, poate va deveni cartea mea favorită. 


ioana micu portret

O recenzie scrisă de Ioana Micu (departamentul #cărticeală)

Editată de Diana Hîncu  (coordonatoare dpt. #cărticeală)

Corectată de Iulia Dromereschi

 

Ai citit Minunata lume nouă?

Completează și tu padletul media.hub!

0
Ioana Micu
Unul dintre hobby-urile mele este cititul, datorită acestuia am creat contul de bookstagram și am reușit să particip la festivaluri precum FILIT. În general citesc ficțiune, însă încerc să îmi diversific cât mai mult lecturile.