Doamna Maria, de la Centrul de Agrement Băile Oglinzi, ne-a spus povestea taberei de la Oglinzi, o istorie așa cum o știe de la părinți, foști angajați aici, dar și prin filtrul propriilor amintiri, încă din copilărie.
Acest material a fost realizat în doar două zile de trei participante la atelierul de jurnalism participativ al Iuliei Dromereschi de la REACTIV. Joi, 19 august, fetele au luat un interviu doamnei Maria. Apoi și-au împărțit înregistrarea și au notat așa: una dintre ele a ținut socoteala anilor și datelor, cealaltă a „scos” citatele, iar ultima s-a ocupat de brodarea poveștii. Au scotocit internetul și au găsit o fotografie de pe la 1894, înfățișând clădirea principală, și au replicat-o în prezent, tot alb-negru. Vineri, 20 august, Mișucu a stat până târziu să transpună munca lor în text – iar noi am primit, am editat și publicăm, cu felicitări.
Pe locul actual al Taberei Oglinzi se aflau vechile Băi Oglinzi, care se aflau în proprietatea regelui Carol. Cinci-șase clădiri mari. O clădire era pentru locuit, iar în altă clădire făceau baie boierii de la acea vreme. Lumea venea aici datorită proprietăților vindecătoare ale apelor sărate.
După venirea Primului Război Mondial, la aproximativ 10 km de tabără, la Mănăstirea Crucea, a fost linia frontului. „Îmi povesteau mama și tata că i-au dus în evacuare. De aici din satele astea, i-au dus la Pipirig, la deal”, a povestit doamna Maria.
Singura clădire rămasă în picioare după război este cantina. „Vorbind de regele Carol, vorbim de astea, tip austriece. S-urile de la terasa de sus sunt din 1894”. Restul clădirilor au fost dărâmate. „Dacă o să vedeți pe internet istoricul Băilor Oglinzi, o să vedeți clădirea asta exact cum e acum”. Pe partea stângă a fost afectat doar balconul – „Probabil a căzut o bombă și l-a distrus”.
Clădirea a fost preluată de mai multe instituții. Fostul OJT „O dă la tabere și funcționează din acel moment în aceasta formulă”. Partidul Comunist a construit cele două clădiri din spate, cu gândul de a face Stațiunea Oglinzi, cu băi sărate. Clădirea abandonată de lângă cantină a fost bază de tratament. Jos, la parter, sunt camere amenajate pentru astfel de tratamente. Mai exact, unde sunt geamurile pătrate din față. Sus, la etaj, sunt construite apartamente pentru cei care se cazau. „Au rămas așa, numai că nu sunt văruite, dar paturile sunt acolo”. Tot Partidul Comunist a construit și vilele din spate, cu gândul de a le face pentru copii, și intenționa să mai construiască în pădure cabane pentru 1.000 de persoane. „Am văzut cu ochii mei schița, asta am văzut-o”.
Partidul Comunist a hotărât și construirea a 128 de locuri în spate. Erau camere de câte opt persoane. Acum s-a redus numărul paturilor și au ajuns să fie 96 de locuri. În fața acestor clădiri mai este construită o temelie, cu dimensiunea de 30 de metri lungime și 15 metri lățime. Acum nu se mai vede, din cauza buruienilor și a pomilor crescuți. Comuniștii intenționau să demoleze cantina. „Pe atunci nu era cu patrimoniu, cu treburile astea. Era bătrână și trebuia dată jos. Și să facă tot pentru copii o cabană, cu cantină și tot ce trebuie acolo. Eu vă spun ce mi-a spus tatăl meu, care a lucrat aici”, a mai spus doamna Maria de la tabăra Oglinzi.
Tot în acest timp a fost trimisă aici o echipă de mineri, la cele cinci fântâni construite la baza centrului de agrement. „Sunt cinci fântâni, care sunt cu sare, sunt făcute din bârne anume de stejar, în care au băgat sare ca să nu mai putrezească”. Minerii au construit 30 de metri de tunel „(…) făcut din bolțari, au tras și curent electric, ca lumea să intre acolo, dacă are nevoie de aerosol. Între timp a fost construită și o centrală electrică în spatele clădirilor, pentru încălzirea apelor. Prim-secretarul Ștefan Boboș – o fi făcut niște prostii, nu știu pe unde”, a fost scos din funcție și arestat de partidul comunist. A fost trimis la Bacău, iar după 2 ani „(…) a fost adus acasă mort, în sicriu de plumb. Dacă-l mai ținea pe săracul om o jumătate de an probabil termina de făcut tot.”
Înainte de Revoluție mai trebuiau aduse conducte foarte adânci din oțel inoxidabil, însă nimeni nu s-a mai ocupat „Și a rămas ce a rămas…un simplu hotel cu restaurant care a funcționat foarte puțin timp”. A fost preluat de SIF Transilvania, care a urmărit doar profitul, fără a face investiții, ceea ce a dus la degradarea locului. „N-au fost nici gospodari, dar fiind azi un director, mâine altul, normal că nu a mers treaba”.
După Revoluție nu a retrocedat-o nimeni, iar acum este în patrimoniul statului. „De când am venit aici n-am avut noroc de investiții masive, dar fiindcă părinții mei au lucrat aici, pentru mine asta mi-a fost casa, înainte de toate. Îmi ajutam părinții când am fost mică. Aici mă lua mama, la făcut paturi, la făcut curățenie. Erau sobe sus, până prin 2010. Am cărat lemne cu spatele de mi-a venit rău. În septembrie, la noi e frig și ține frigul până aproape de Paște, mai dă o iarnă de aceea care se lungește”. De aproape 11 ani clădirile au fost renovate „(…) ușor, ușor, câte o cameră pe an”.
Cea mai mare investiție a fost construirea băilor din vile. Tabăra a obținut fonduri pentru schimbarea mobilierului și a paturilor din fier, în mobilier din lemn masiv. „Din ‘91 până în 2000 nu erau copiii pretențioși. Așa cum erau camerele, modeste, dacă erau curate și mâncarea era bună, copilul era bucuros. Nu am avut tabere de vară care să nu fie pline la capacitatea lor maximă. Eu când am venit, era un jgheab afară, iar toți copiii, cu prosoapele în spate si periuțele de dinți, mergeau afară și se spălau pe față și pe dinți. Ușor, ușor, pretențiile au crescut, iar pe piață au apărut tabere particulare și erai nevoit să te adaptezi”, a explicat doamna Maria.
Primăria Târgu Neamț a promis că va încerca să obțină fonduri pentru a repune stațiunea pe picioare. Calitatea apelor se spune că ar fi echivalentă cu cea a apelor din stațiunile de renume din străinătate. „Cam ăsta e istoricul taberei și sperăm că poate dă Dumnezeu să avem și noi o stațiune, să avem oameni, că e păcat de loc. Eu, să fi fost în locul lor, le dădeam la niște tineri, în chirie. Casa nevăruită întotdeauna se degradează”, a încheiat doamna Maria, iar noi nu putem decât să fim de acord cu ea și să sperăm că istoria Băilor Oglinzi nu se va opri aici.
Documentare, concept și prim draft: Cristina Barbu (18 ani, Făurei), Teodora Dumitroaea (19 ani, Dumbrava), Mihaela Maftei (17 ani, Târpești) Editare: Radu Eremia. Concept, paginare, infografic: Iulia Dromereschi