Deși lipsa vederii poate reprezenta un impediment, în cele mai multe cazuri, persoanele care au această deficiență reușesc de multe ori să se reinventeze, să ia lucrurile ca atare și să facă din afecțiunea aceasta nu o piedică, ci o ocazie de a-i motiva și pe ceilalți, reușind adesea să își depășească condiția.
Nu putem neglija nici faptul că sunt și persoane care percep lipsa vederii ca pe un blestem, ca pe un zid imposibil de escaladat, însă nevăzătorii care nu s-au lăsat descurajați și au mers mai departe au dovedit contrariul. Încă o dată, e demonstrat faptul că miracolul suntem noi, că putem sfida karma și că avem posibilitatea de a ajunge acolo unde nici nu am visat, prin ambiție și determinare.
Persoanele cu deficiențe de vedere au ajuns, printre altele, campioane la șah, la arte marțiale, la alpinism, cântă sau joacă teatru pe marile scene ale lumii. În articolul de față ne vom axa pe muzică: vom vorbi despre Eusebiu Cristian Toma. Eusebiu, sau Sebi – așa cum îi spun prietenii – a rămas aproape în întregime fără vedere la naștere, din cauza unei neglijențe medicale. Acest lucru i-a schimbat ulterior considerabil viața.
Odată cu trecerea anilor, Sebi și-a acceptat destinul și a înțeles că e mult mai practic să încerci să te descurci cu ce ai decât să îți faci inimă rea și să te complaci în situația în care ești: „Familia mi-a fost alături la fiecare pas și îmi place să cred că am avut o relație mai mult de prietenie decât de părinte-copil”, declară tânărul nevăzător.
Sebi a făcut primii ani de școală la Botoșani, în învățământul public, alături de copii fără deficiențe, iar din clasa a-III-a și-a continuat studiile la Liceul Special Moldova din Târgu Frumos. Acea perioadă a reprezentat inițierea sa în viață: „Au fost cei mai frumoși ani din viața mea. Aici am legat prietenii care simt că vor dura pentru eternitate și am învățat că trebuie să învățăm să ne descurcăm singuri în orice situație, pentru că se poate. Am trăit momente de neuitat, am făcut parte din trupele de muzică și teatru ale școlii, am călătorit prin toată țara pe la spectacole și diverse evenimente, pe scurt, am copilărit frumos”, ne-a povestit Sebi.
Începuturile pasiunii pentru muzică
Dacă partea din relatarea lui Sebi în care ne vorbește despre trupele de muzică și teatru ale școlii din care a făcut parte v-a lăsat cu un semn de întrebare, atunci a sosit momentul prielnic să vorbim despre relația tânărului cu arta, pentru că a cochetat cu ea de mic, mai exact de la opt ani, când a început să cânte la orga de jucărie.
Observând că, pentru vârsta lui, orga era mai importantă decât jocurile video, roboțeii și alte jucării, părinții au luat legătura cu un profesor de muzică de la un liceu din oraș, domnul Laurențiu Palade, care a văzut mult potențial și așa, joaca lui Sebi de-a muzica a luat cu totul o altă întorsătură: „Nu am plănuit niciodată să fac muzică, cel puțin, nu la vârsta aceea. Totul a venit peste mine spontan și am acționat mai mult emoțional decât rațional, dar presupun că e perfect normal pentru vârsta pe care o aveam. Nu că acum m-aș fi schimbat prea mult. Pur și simplu, simțeam că sunt făcut pentru muzică, așa cum și ea e făcută pentru mine”, afirmă Sebi.
Clarinet, caval, ocarină, saxofon, cimpoi
Orga a reprezentat doar începutul. În următorii ani. Sebi a dezvoltat, încurajat de părinți, o pasiune pentru instrumentele de suflat. A început să cânte la fluier pe la 11 ani, sub îndrumarea domnului profesor Ioan Enciu de la Palatul Copiilor, și nu s-a oprit aici. Sub bagheta blândă a aceluiași profesor, Sebi a continuat cu clarinetul, cavalul, ocarina, saxofonul, fluierele îngemănate, tilinca, cimpoiul, instrumente cu care a încântat o țară întreagă, atât în gimnaziu, cât și în liceu.
Printre cele mai importante evenimente la care a participat, cu instrumentele sale, putem menționa: Festivalul internațional „Dobroge, mândră grădină”, de la Constanța, Festivalul internațional „Muzici și tradiții în Cișmigiu” (unde Sebi a avut ocazia să-l cunoască personal pe și să cânte alături de maestrul Gelu Voicu), Festivalul internațional „Mugurelul” de a Dorohoi, Festivalul „Miraje” de la Cluj-Napoca, Festivalul „Obiceiuri moștenite din bătrâni” și multe altele: „Nu doar premiile și medaliile pe care le-am primit de-a lungul timpului m-au făcut să mă simt special, ci și energia pe care o simțeam din partea oamenilor când eram pe scenă. Pur și simplu, tot ce se întâmpla în momentele alea era magie, pentru că altfel nu știu cum să denumesc fuziunea atât de puternică dintre mine și ei”, ne-a mărturisit tânărul artist.
Oferta educațională a Palatului Copiilor din Botoșani pentru 2020/2021
„Eram făcut pentru rap”
Cu toate că nu a realizat la vremea aceea, viața lui Sebi avea să se schimbe radical odată cu descoperirea altei părți a muzicii, și anume hip-hop-ul. Sebi, sau Sebyan, cum îl puteți găsi pe Youtube, a început să facă rap dintr-o joacă, cântând pentru prima dată la balul bobocilor din liceul în care învăța. Succesul din urma acelui eveniment l-a convins să-și deschidă un canal de Youtube și să înceapă să scrie piese, chiar și dacă făcea toate acestea ca hobby. În paralel, continua să își îmbunătățească tehnica la instrumentele de suflat: „Eram făcut pentru rap, nu simțeam cum trece timpul când scriam un vers sau când trăgeam o piesă și indiferent de cât de greu mi-a fost, i-am dat înainte. Nu puteam să-l abandonez, rap-ul a fost lângă mine atunci când mă simțeam deprimant de singur”, susține acesta.
Sebi a terminat liceul cu brio și, cu toate că a continuat să-și îmbunătățească atât versurile cât și interpretarea pe beat-urile de hip-hop, a intrat la conservator, mai exact la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași. A studiat timp de patru ani la nai, cel mai nou instrument al său, profesor fiindu-i domnul Ion Negură din Republica Moldova.
Cu toate că nu terminase un liceu de specialitate și cunoștințele sale în domeniu erau mult prea vagi ca să poată face față la conservator, unde nivelul este unul ridicat, cu pregătire în particular, muncă, sacrificii și perseverență, Sebi a reușit să țină pasul cu colegii săi fără vreun tratament preferențial, după cum spune el: „Susțineam examenele întocmai ca ceilalți, nu voiam niciun fel de concesie și făceam tot ce ținea de mine ca să închei facultatea cu bine și să rămân cu ceva din experiența asta, pentru că o simplă diplomă nu mă încălzește cu nimic și mă bucur că am reușit, ce-i drept, cu ajutorul unor oameni super faini, în special, datorită doamnei profesoare Parascheva Panaite care m-a adus în rând cu oamenii cum s-ar spune, în sensul că m-a ajutat prin pregătirea în particular pe care o făceam să ajung la zi cu ceilalți colegi, dând dovadă de răbdare, profesionalism și de o capacitate extraordinară de înțelegere”, a povestit Sebi.
Anii au trecut, iar Sebi a ieșit de pe băncile Conservatorului cu o diplomă de licență, încheindu-și studiile cu nota 10. În cei patru ani de Conservator le-a dovedit celor din jur că muzica poate uni oameni și că indiferent de dizabilitatea pe care o avem, sufletele noastre vorbesc aceeași limbă și că oricine se poate integra dacă își dorește acest lucru și dacă luptă pentru a-și atinge țelul.
Schimbare majoră: s-a apucat de Comunicare
După încheierea conservatorului, decizia lui Eusebiu i-a uimit pe cei apropiați, care se așteptau ca tânărul absolvent să continue cu muzica la instrumente și să activeze în cadrul unei orchestre, sau să ajungă chiar profesor, însă el a decis să își înceapă viața de la zero, de data aceasta la Cluj, în cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, la secția Comunicare și Relații Publice.
Sebi și-a dorit să învețe să se descurce mai mult singur, fără ajutorul celor din jur, să se maturizeze și din punct de vedere personal, nu doar profesional și să continue cu rap-ul, de data asta la un cu totul alt nivel pentru că, după cum zice el, a înțeles că acest gen muzical este cel care i se asortează cel mai bine cu sufletul:
„A fost o schimbare majoră în viața mea, dar nu regret nimic. Clujul e un oraș superb, iar oamenii, pur și simplu geniali. Te opresc pe stradă să te întrebe dacă ai nevoie să te ajute cu ceva, șoferii coboară din autobuz ca să verifice dacă acela e numărul pe care îl aștepți, studenții și profesorii fac tot posibilul să te simți unul de-al lor, plus multe alte chestii, care efectiv te forțează să te integrezi și n-ai cum să nu te simți ca acasă în Cluj, indiferent de unde vii.
Nu am abandonat instrumentele, dar nu mă mai regăseam în ce făceam. Simt că mi-am atins scopul, acela de a ajunge la lume și de a demonstra că lipsa vederii este doar o provocare, nu o imposibilitate și simt că prin rap pot transmite mult mai multe pentru oameni. Atât prin versuri, cât și prin beat-uri, pentru că mă axez mai nou și pe ideea de a-mi face singur instrumentale. Vreau să ajung să mă cunoască cât mai mulți oameni și să-mi simtă starea din vers o țară întreagă. Ăsta e drumul meu, mi-a luat multă vreme, dar acum am înțeles și le sunt recunoscător tuturor experiențelor din trecut, tuturor persoanelor și tuturor circumstanțelor care m-au adus în postura în care sunt acum”, a povestit Sebi.
Nu este ușor deloc să o iei de la capăt departe de cei dragi, într-un oraș străin, mai ales când ai toate șansele să ai o carieră de succes într-un domeniu pe care l-ai lăsat în spate, dar Sebi ne-a dovedit încă o dată că trebuie să faci ce îți dorești cu adevărat, oricât de greu ți-ar fi, și să nu îți pierzi niciodată speranța și optimismul, pentru că adevărații oameni de succes sunt cei care nu au abandonat, oricât de multe motive ar fi avut s-o facă.
Afirm cu tărie că lipsa vederii nu este un dezavantaj, ba dimpotrivă, dacă știi cum să folosești acest impediment, poate reprezenta o ocazie inedită de a contribui la o lume mai bună, de a-i face pe ceilalți să înțeleagă că nimic nu trebuie să te țină la pământ și că oamenii au o capacitate uimitoare de aclimatizare la toate situațiile în care îi aruncă viața.
Un material realizat de Andreea Maftei (studentă UBB în anul II, la Literatură comparată-Română). Andreea este practicantă media.hub prin convenția bilaterală cu UBB Cluj, și este și ea nevăzătoare. Îi suntem recunoscători pentru că a ales un subiect dificil, și totuși atât de necesar, și pentru că ne-a prezentat oameni cărora trebuie să le mulțumim pentru inspirație.
Editare: Radu Eremia
Corectură și layout: Iulia Dromereschi