ÎDacă ai momente în care simți că te depășește situația și că toate sunt împotriva ta, atunci sper să dai peste acest articol sau să-l citești de fiecare dată când te îndoiești de tine și de visul tău. Nu există culme pe care să n-o poți atinge, atât la propriu, cât și la figurat. În articolul de față vei face cunoștință cu un om, Răzvan Nedu, care a ajuns pe culmi, atât montane, cât și profesionale.
În cazul lui, ca în cazul multora, deficiența accentuată de vedere pe care o are l-a ambiționat, când pe alții i-ar fi dărâmat complet. Și, în loc să-l pună la pământ, viața l-a propulsat tot mai sus, pe măsură ce ambiția și dorința de a se autodepăși constant căpătau un rol tot mai puternic în viața lui.
Răzvan a absolvit Liceul Tehnologic Special „Regina Elisabeta” și apoi a urmat cursurile unei postliceale de balneofiziokinetoterapie, urmând să absolve cursul de inițiator în escaladă. Dar nu s-a oprit acolo. În prezent (n. red. Andreea a scris materialul în aprilie-mai 2022) fiind cursant la Centrul Național de Formare și Perfecționare de Antrenori.
Bucurie în toate anotimpurile
„Principala activitate care mă pasionează este escalada. Asta face să fiu de multe ori la munte și să mă bucur de el în toate formele și în toate anotimpurile. Îmi place să citesc și de cele mai multe ori adorm citind câte o carte. Încă din copilărie am fost pasionat de șah și joc chiar și în prezent de câte ori apuc. De asemenea, îmi place să încerc mereu lucruri noi. Caut să mă pun în situații cât mai variate și de multe ori acestea sunt sporturi noi, pe care le încerc, sau chiar trasee noi, pe care le parcurg cu bastonul alb.”
Răzvan ne confirmă, așadar, încă o dată, că lipsa vederii nu l-a împiedicat să facă o sumedenie de activități și să încerce încă lucruri noi, în ciuda varietății hobby-urilor care îi ocupă timpul. Răzvan nu doar urcă pe munte, este el însuși un munte de ambiție și potențial, încadrându-se cu succes în categoria persoanelor din viața cărora putem extrage adevărate pilde.
Citește și: Muzica unește oameni, iar sufletele noastre vorbesc aceeași limbă. Portret Eusebiu Toma
În ceea ce privește escalada, succesul a venit parcă de la sine. Tânărul a descoperit prima dată pasiunea pentru acest sport la școală, atunci când cei de la asociația club sportiv Climb Again au adus un panou mobil. I s-a părut un sport complex, iar Răzvan Nedu s-a simțit atras de el și a început să meargă, alături de Claudiu Miu (președintele acestei organizații, la rândul său un om despre care s-ar putea scrie o carte despre cum să te depășești), la sala din București.
Cu multă muncă, Răzvan a ajuns să facă parte din frumoasa echipă menționată anterior și să ambiționeze tineri din toate colțurile țării să experimenteze și ei acest sport.
Eu fac parte din familia Climb Again de cinci ani și jumătate, iar asociația a fost înființată de Claudiu Miu în 2014. Misiunea ONG-ului este dezvoltarea și integrarea a câtor mai multor copii și tineri cu dizabilități în societate prin intermediul escaladei.
Limitele personale
Răzvan Nedu nu a urmărit doar să urce pe munți. El și-a dorit să escaladeze și limitele personale și a descoperit că poate depăși oricând orice barieră pe care societatea sau chiar el însuși o ridică.
Așa cum urcușul pe munte are diverse etape, tot la fel și evoluția noastră ca oameni are etapele sale, iar Răzvan nu face excepție de la regulă. A avansat pas cu pas, ferm hotărât să meargă înainte indiferent de provocare și de cât de greu va fi. Înfruntarea necunoscutului este una din activitățile sale preferate.
Sunt căpitanul Lotului Național de Paraclimbing, vicecampion mondial la paraclimbing și instructor de escaladă sportivă. În calitate de sportiv țintesc către aur, întâi la Campionatul Mondial, apoi la Jocurile Paralimpice, când escalada va deveni joc paralimping.
Citește și: Cum simțim culorile și de ce avem nevoie de alfabetul Scripor
„Când m-am apucat de escaladă eram ca majoritatea copiilor cu dizabilități, având o viziune destul de îngustă asupra a ceea ce aș putea să fac după ce termin liceul. Nu îndrăzneam nici măcar să visez că voi ajunge să ating vârfuri precum Mont Blanc și Elbrus sau că voi obține medalia de argint la Campionatul Mondial pentru țara mea. În anii în care am ajuns să fac toate acestea, am început să am din ce în ce mai multă încredere în mine și în forțele mele. Am ajuns să folosesc din ce în ce mai bine bastonul alb și să nu îmi fie rușine să cer ajutorul oamenilor atunci când aveam nevoie”, a povestit intervievatul.
De asemenea, Răzvan nu se mulțumește să evolueze doar el, ci prin tot ceea ce face, vrea să îi ajute și pe alții să devină independenți, gata de a face față provocărilor cu care sunt nevoiți să se confrunte în viața de zi cu zi.
„În prezent țin ateliere de orientare prin care încerc să învăț cât mai mulți copii și tineri să folosească bastonul alb și să ducă o viață independentă. Îmi doresc să ajung la ziua în care voi merge cu bastonul alb prin oraș și să mă izbesc de cineva, iar acel om să folosească și el bastonul alb. Când se va întâmpla așa ceva, voi ști că am reușit să conving cât mai mulți copii și tineri să folosească bastonul alb și să ducă o viață independentă”, explică Răzvan.
Deși este mândru unde a ajuns, Răzvan nu uită de unde a plecat și țintește tot mai departe. Fiecare nouă experiență pe care o dobândește este pentru el un motiv de a continua, nu o ocazie de a stagna, și este dispus oricând să împărtășească și altora din expedițiile sale:
„Cele mai importante vârfuri urcate de mine sunt Mont Blanc, 4810 m, și Elbrus, 5642 m. Pe primul o să sune ciudat, dar l-am simțit ca fiind o experiență lejeră. Mont Blanc este un munte frumos și foarte variat, având trei părți distincte:
1 drumeție
2 cățărat pe stâncă într-o formă ușoară
3 mersul pe gheață cu colțari.
Elbrus a fost resimțit altfel de către mine. Am reușit să mă căpătuiesc cu o toxiinfecție alimentară. Din această cauză nu am reușit să ating vârful alături de colegul meu de echipă, Alex Benchea. Eu am avut nevoie de încă două zile să mă refac, până să reîncerc vârful”, povestește Răzvan.
Citește și: Nu ochii care nu se văd se uită, ci sufletele care nu se simt
În ciuda tuturor celor de mai sus, viața unui sportiv, în special a unui sportiv nevăzător, nu este numai lapte și miere. Răzvan ne confirmă că sunt ani întregi de muncă titanică și că acest proces nu poate fi ocolit. Este esențial pentru un cățărător sau un sportiv de performanță. A avut parte și de momente dificile, în care a trebuit să lupte cu gândurile descurajante și cu condiția sa de persoană cu dizabilități. În final, a dovedit cu prisosință că poți deveni campion chiar dacă ai mult de alergat până în acel punct.
Totodată, tânărul nu uită o clipă oamenii datorită cărora a reușit să-și îndeplinească visul, de la membrii Climb Again la cei care le-au fost alături, prin donații și orice formă de sprijin în expediții și în asigurarea echipamentului necesar.
Răzvan ne oferă tuturor o lecție de viață. Cuvintele sale, cu care încheiem acest articol, nu fac decât să confirme această afirmație:
Când întâlnești o problemă, există de fapt o oportunitate de învățare. Renunță să te mai plângi de cât de nedreaptă este viața cu tine și să te gândești la faptul că nu ai cum să faci acel lucru. Gândește-te doar cum ai putea să faci acel lucru să devină palpabil. Gândește-te că poți, și apoi acționează!”
Un material realizat de Andreea Maftei (studentă UBB în anul II, la Literatură Comparată-Română). Andreea este practicantă media.hub prin convenția bilaterală cu UBB Cluj, și este nevăzătoare.
Editare: Radu Eremia
Corectură și layout: Iulia Dromereschi
Ilustrații originale de Oana Zăuleț