Nocturnal, regizat de Nathalie Biancheri și apărut în 2019 (UK), a fost unul dintre filmele din festivalul ARTE Kino (decembrie 2021). Deși nu sunt mândră de asta, trebuie să recunosc că filmul mi-a atras atenția deoarece este singurul din listă care este realizat în Regatul Unit. Și, având o slăbiciune pentru accentul britanic, normal că nu am putut rezista tentației.
A doua oară e cu noroc
Din păcate, am început destul de anevoios. Prima dată când am încercat să mă uit la el, totul era super confuz și nu înțelegeam ce se petrece. Iar faptul că părea să fie vorba despre o relație dintre un tip de 33 de ani și o fată de 17 nu mi-a picat prea bine. Deci l-am abandonat după vreo 20 de minute, cu gândul că îl voi relua în altă zi.
Și, ce să vezi, ziua următoare am ajuns la concluzia că nu filmul era de vină pentru confuzia mea, ci neuronii mei care refuzau să funcționeze la capacitate optimă. Pentru că, de data aceasta, am savurat fiecare clipă. Ba chiar, spre surprinderea mea, am ajuns să fiu implicată emoțional în poveste.
Dar, ce se întâmplă oare în Nocturnal? Ei bine, avem de-a face cu două personaje: Pete și Laurie. Pete este un zugrav morocănos, cu o voce superciudată și niște probleme de personalitate. Când o vede pentru prima dată pe Laurie, o adolescentă pasionată de atletism, care nu se înțelege neapărat bine cu mama ei, o scânteie se aprinde între cei doi. Durează mai mult până să ajungă flacăra și la Laurie, iar atunci când o face, ei bine, să zicem doar că stârnește un foc mult prea puternic.
Acum, știu că pare destul de dubios și poate nu tocmai legal că cei doi se întâlnesc, dar relația lor este pur platonică. Sau, cel puțin, așa ar trebui să fie, atâta tot că Laurie se prinde cam greu de acest amănunt. Și, din fericire, nu se întâmplă nimic neortodox sau imoral între cei doi. Ba chiar, relația lor este una destul de dulce… În fine, asta dacă ignorăm avansurile făcute de Laurie și unele situații destul de ciudate.
Și în găurile negre există lumină
Nu știu cum sau de ce, dar am ajuns să mă atașez foarte mult de Pete. Ceea ce e ciudat, pentru că Pete nu este neapărat o persoană ușor de agreat. Are probleme de temperament, îi este greu să fie sincer cu persoanele din viața lui și nu pare o persoană de încredere. Dar, odată ce avansează povestea, ne sunt presărate mici scene și detalii care ne arată că are și o parte mai sensibilă. Că îi pasă foarte mult de cei din jurul său dar nu știe cum să o exprime și să gestioneze relația cu ei. Iar toate aceste lucruri îl fac să pară atât de uman, atât de real. Ajungem să îl vedem în niște momente foarte grele pentru el, să înțelegem care sunt intențiile sale cu Laurie și să suferim alături de el. Ajungem să îi ținem pumnii și să sperăm că în final totul va ieși bine.
Modul în care acesta încearcă să fie o persoană mai bună, să recupereze și să se revanșeze pentru timpul pierdut este de-a dreptul covârșitor. Și îți dă un oarecare imbold, o speranță că, orice s-ar întâmpla, merită să încerci. Merită să te lupți pentru o variantă mai bună a ta, pentru o viață mai bună. Pentru orice, în principiu.
Și, din păcate, este destul de greu să mai spun ceva despre film fără să aduc în discuție spoilerul fatal. Care, sinceră să fiu, e destul de evident de la început, dacă ești atent la detalii. Dar zic că e mult mai interesant dacă vă dați singuri seama de el, în eventualitatea în care veți vrea să vă uitați la film. Ceea ce vă recomand să faceți – urmăriți ArteKino, poate mai apare în program. Sunt mai mult ca sigură că Nocturnal va reuși să vă atingă o coardă sensibilă. Și, la urma urmei, asta e ceea ce ne putem dori cel mai mult de la orice ține de artă. Să ne facă să simțim. Ceva. Orice.
Redactare: Diana Hîncu (coordonatoare dpt. #cărticeală)
Editare: Rareș Dinu (coordonator dpt. #cinematics)
