Lorena Bogdan este studentă la Facultatea de Litere (UBB Cluj) și urmează un stagiu de practică profesională în asociația noastră. Ea ne-a povestit despre dansurile populare, pasiune de care o leagă mai bine de un deceniu de practică, dar ne-a dezvăluit și o parte din povestea Cetei Junilor.
La vârsta de șase ani, părinții mei au decis să mă ducă la ore de dans popular. Copil fiind, pentru mine era un chin, deoarece voiam la joacă pe stradă, cu toți copiii . Pe parcurs, ceva s-a schimbat și îmi doream tot mai mult să fiu prezentă la repetiții. Ziua de curs devenise cea mai frumoasă zi din săptămână pentru mine. Adoram să merg să dansez și să îmi dau toată silința, când urcam pe diferite scene alături de ansamblul din satul meu natal.
Rolul profesorilor
Cu siguranța, pasiunea pentru dans a fost insuflată și de profesorii noștri extraordinari, care si-au dedicat câteva ore din timpul lor, zilnic, pentru a face din noi mici artiști, care să ducă tradiția și portul popular natal mai departe.

La un moment dat, acestea au devenit parte din mine, cea mai mare și mai frumoasă pasiune a mea. Iubesc tot ce ține de dansuri populare și de miile de sentimente trăite până acum. După câțiva ani de dans, am ajuns să fac parte din ansamblul „Ceata Junilor” și anume din pepiniera ansamblului profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”. Junii Sibiului s-au născut în anul 1944, la inițiativa maestrului coregraf Ioan Macrea. Acesta a adunat în jurul său câțiva tineri și a pus bazele unei formații de jocuri feciorești. Apoi, echipa s-a extins și a cuprins și fete.
Festivalul Internațional „Ioan Macrea”
Ioan Macrea a numit ansamblul „Junii Sibiului” gândindu-se la obiceiurile satului natal. Efortul dansatorilor, dar și al coregrafului, au fost remarcate la nivel județean și național, iar apoi ansamblul a susținut spectacole și turnee în Europa, Africa, Asia si America de Nord. Din 2005 până în prezent ansamblul este condus de doamna Silvia Macrea, fiica maestrului Ioan Macrea.
Citește și: REACTIV | Dansul ca metodă de autocunoaștere
Sub numele de Junii Sibiului s-au dezvoltat astfel patru generații de păstrători ai jocului popular și anume: Școala de dans „Ioan Macrea”, a cărei activitate este perfecționată de către studenți în cadrul Ansamblului Folcloric „Ceata Junilor”, Ansamblul profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” și „Veteranii Junii Sibiului”, care ne arată că pasiunea pentru dansul popular și tradiție este posibilă și la vârsta de 65-70 de ani.

De asemenea, anual are loc Festivalul „Ioan Macrea”, în memoria maestrului coregraf și, de la an la an, cele patru generații ale familiei „Junii Sibiului” încântă inimile spectatorilor și telespectatorilor printr-o serie de programe artistice din marile zone etnofolclorice ale României. Ansamblul, la momentul actual, are peste 100 de membri si colaboratori. Unicitatea si perfecționismul sunt prezente în toate spectacolele Junilor Sibiului, sub semnătura doamnei Silvia Macrea.
Citește și: Muzica unește oameni, iar sufletele noastre vorbesc aceeași limbă. Portret Eusebiu Toma
Am avut parte de experiențe de neuitat în cadrul spectacolelor, dar si al turneelor. Sentimentele pe care le-am trăit când pașeam pe diferite scene sunt imense și de nedescris în cuvinte. Chiar dacă în spatele unui spectacol minunat se află sute de ore de repetiții și multă muncă, de fiecare dată merită efortul, deoarece răsplata se află în sutele de persoane care sunt prezente pentru a viziona fiecare spectacol.

Îmi aduc cu drag aminte de momentul în care am urcat pentru prima dată pe scena Festivalului „Ioan Macrea”, alături de ansamblul „Ceata Junilor”. A fost un moment marcant: am rămas profund impresionată de numărul mare de spectatori, iar emoțiile pe care le-am simțit în acel moment sunt unice. Colectivul este unul amplu și unit, iar prieteniile pe care am reușit să le leg sunt sigură că vor fi de lungă durată. Un alt lucru care m-a impresionat este prezența numărului mare de dansatori care își dedică o parte din viață si din timpul lor pentru dans și tradiție.
Citește și: „Visul meu este să fiu plătit din scris”. Un interviu cu Mircea Țara
Cu siguranță dansurile vor rămâne pasiunea mea eternă, iar emoțiile trăite mi se vor imprima profund în suflet. La finalul acestor rânduri, pot spune că sunt mândră de faptul că am reușit să fac parte din minunata familie a Junilor Sibiului.
Un material redactat de Lorena Bogdan
Editare: Radu Eremia
Corectură: Iulia Dromereschi
2 comentarii