Vara în care mama a avut ochii verzi - Ana Maria Boamfă

„Vara în care mama a avut ochii verzi” (Tatiana Țîbuleac). Romanul care m-a făcut să o admir și mai mult pe mama

Tocmai ce mă mutasem în Cluj, era vară, și de când plecasem de acasă îmi propusesem să intru într-o librărie, să iau prima carte care îmi sare în ochi și să o citesc într-un parc. Zis și făcut, iar acea carte – Vara în care mama a avut ochii verzi – a ajuns să fie cel mai mare roller coaster emoțional din următoarele trei zile.

Vara în care mama a avut ochii verzi, de Tatiana Tîbuleac, este un microroman care evocă puternice trăiri și sentimente apărute într-o relație degradată mamă-copil. Titlul este enigmatic, transmițând foarte multe în atât de puțin despre relația dintre protagonist și mama sa.

 

Eu aș fi dat-o la fiare vechi și aș fi început cu părul. Un singur lucru nu se lega în toată povestea aceasta – ochii. Mama avea niște ochi verzi atât de frumoși, încât părea o greșeală să îi irosești pe o față dospită ca a ei.

Protagonistul, Aleksy, este un adolescent care prezintă impulsuri violente și depresive, din cauza furiei acumulate de-a lungul anilor împotriva mamei. Este ușor să vedem, încă din prima pagină, un dispreț palpabil față de ea și față de viață în general.

 

În acea dimineață, în care o uram mai mult ca oricând, mama împlinise treizeci și nouă de ani. Era mică și grasă, proastă și urâtă. Era cea mai inutilă mamă din câte au existat vreodată. O priveam de la geam cum stă la poarta școlii ca o cerșetoare. Aș fi ucis-o cu jumătate de gând. Pe lângă mine, tăcuți și speriați, treceau părinții. O adunătură tristă de perle false și cravate ieftine, venită să-și colecteze copiii nereușiți, ascunși de ochii lumii. Cel puțin ei făcuseră un efort ca să urce. Mamei îi era în cot de mine și de faptul că absolvisem totuși o școală.

Nu exagerez când scriu că începutul acestui roman este unul dintre cele mai puternice și răvășitoare scrise vreodată. În două pasaje, autoarea împreună cu adolescentul ei acid te rostogolesc într-un amalgam de emoții, punându-te să regândești orice fel de relație pe care o mamă și un copil ar putea sa o aibă.

Tot ce trebuie să știm despre această pereche se întâmplă în această vară, când mama și fiul ei nemilos își încrucișează drumurile într-o casă de vacanță, într-un sat francez, cu o comunitate restrânsă, unde ambii încearcă să recupereze un timp deja demult pierdut.

Ce se mai înseamnă un anotimp

Romanul este unul emoționant. La prima vedere poate părea clișeic, însă descoperim pe parcurs și anumite nuanțe psihologice. Pe de-o parte, avem dorințele distincte adolescenței, de a se îndrăgosti, de a avea o iubită frumoasă, de a merge la Amsterdam cu cel mai bun prieten pentru a experimenta primul act sexual, condimentat cu multă marijuana. Apare însă, pe de altă parte, trecerea bruscă la maturitate a copilului, în timp ce el se află în situația de a îngriji o mama bolnavă, cu un trup din ce în ce mai slăbit, în timp ce sufletul ei merită vindecat. În plus, ne confruntăm cu o adevărată traumă, o boală incurabilă care trebuie tratată cu interes și grijă.

Vara în care mama a avut ochii verzi FOTO Ana-Maria Boamfă

Această carte este un carusel emoțional sfâșietor despre răni din copilărie, pe care le putem vindeca greu sau deloc, dar și despre capacitatea miraculoasă de a te face bine, care poate fi obținută doar prin eliberarea și îmbrățișarea adevăratelor sentimente.

Îți poți înghesui viața într-o vară? Dar moartea? Dar ambele? Să umpli un sezon cu toate anotimpurile trecutului și viitorului care nu va mai exista?


Un text scris de Ana-Maria Boamfă, studentă în anul II la Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Litere, Engleză-Spaniolă. Ana este printre cele 29 de studenți care își fac la noi practica profesională în anul 2021/2022.

Editare de Diana Hîncu (coordonatoare dpt. #carticeala)

Corectură de Iulia Dromereschi

3