FOTO Facebook REACTOR

TEATRU | „Scene din viața familiei Stuck” sau despre cum își poartă oamenii culorile

La REACTOR totul e culoare: vopseaua de pe ușă, luminițele agățate de ziduri, mașina parcată afară. Iar oamenii? Oamenii sunt galbeni. A fost, astfel, spațiul perfect pentru vizionarea primului meu spectacol de teatru din Cluj, Scene din viața familiei Stuck.


Confesiune? Am plâns, am râs, m-am gândit la moarte și la poveștile care rămân după ce noi dispărem. Urmele existenței fiecăruia dintre noi. Unde ne ducem când nu mai suntem? Și ce se întâmplă atunci când cineva dă peste bucăți din ce am iubit într-o cutie prăfuită? Ce se întâmplă atunci când îi vorbesc?

„Acest spectacol are nevoie de spațiu să fie auzit” (Oana Hodade)

Găsești pozele unui străin și îi creezi o poveste. Nu-l cunoști, probabil a murit de mult. Dar nici nu ai vrea să o faci, nu ar fi la fel. Am cunoscut familia Stuck. Ei nu există. Adică există, dar nu sunt ei pe care îi știu eu acum. I-am cunoscut pe Ianuș, pe Marta și pe cei doi copii ai lor, Emil și Martin. Am cunoscut niște oameni care păreau să trăiască doar într-o dimensiune, cea a unor fotografii găsite la un târg de vechituri. Oana Hodade, scriitoarea acestui spectacol, împreună cu Lucia Mărneanu și Doru Vatavului, au reușit să îi facă tridimensionali. A făcut imposibilul: le-a conferit culori.

scene din viata familiei stuck spectacol reactor curte
FOTO Facebook REACTOR

Ce faci când povestea prinde singură contur în mintea ta și nu poți să ai pace până nu o dai mai departe cumva? Prin scris, prin cuvinte, prin gesturi. Ceva strigă că vrea să fie auzit. Oana a spus la final, în sesiunea de discuții, că acest spectacol este unul care are nevoie de spațiu să fie auzit. Asta am simțit și eu. M-am retras cu un pas, am inspirat adânc, iar când să expir, deja nu mai eram în propriul cotidian, mai mult sau mai puțin plăcut.

Intimitate. Vulnerabilitate. Schimbări strategice de perspectivă. Vedeam un tablou față de care eram străină, iar în secunda următoare întindeam mâna și puteam simți materialul din care era făcută rochia Martei și puteam vedea pereții plini de mobilă din casa familiei, puteam să aud clicul aparatului de fotografiat și râsul celor doi copii, să miros florile de câmp. Am fost spectatoare și pasageră, am fost acolo, într-un trecut de care mă despart zeci de ani, și am fost aici, acum, la REACTOR, unde totul e galben. E complicat să exprim exact senzația pe care am avut-o. Un caleidoscop constant. Un salt care nu devine, totuși, epuizant în vreun fel. Viața continuă. Acum iubesc niște oameni pe care nici nu i-am cunoscut, acum jelesc niște oameni care nici nu există. Acum încerc să-i păstrez totuși vii.

Scene din viața familiei Stuck FOTO Facebook REACTOR
Scene din viața familiei Stuck FOTO Facebook REACTOR

O poză cu un bărbat într-un cort, cu verighetă pe deget. Se uită în jos, probabil citește. Poza e alb-negru, dar pare că e o lumină caldă acolo. Cred că el este bărbatul din spatele aparatului de fotografiat în cea mai mare parte a timpului. Și te întrebi cine e persoana care se asigură constant că oamenii pe care îi iubește vor fi pomeniți (chipul, mâinile, hainele, forma ciudată a genunchilor, șosetele căzute, verdele ierbii, primele succesuri), dar care apare atât de rar în pozele lor? Oare povestea lui cine o spune?

A lua o serie de poze ale unor străini și a le asocia povești, a le crea conflicte, personalități, iubiri, cuvinte, nedreptăți, a le da încă o șansă la viață. Voi ce nume aveți pentru asta? Eu am doar unul. Galben.

Sfârșit? Poate. Am plecat de acolo cu un profund sentiment de împăcare. Poate nu. Uneori, o poveste merită o șansă la mai multe finaluri. A fost Scene din viața familiei Stuck sau despre cum oamenii sunt mozaicuri și nu pot rămâne alb-negru pentru mult timp. Mama lui Ianuș ne avertizează la un moment dat: ,,El nu era un om al culorilor.”

Și, totuși, culorile erau ale lui.


Teodora Dumitroaea are 19 ani și este nou-sosită în Cluj Napoca și în departamentul #creativ – Teatru. Am cunoscut-o în Tabăra Oglinzi, unde a participat la atelierele noastre de jurnalism și a contribuit la scrierea unui material deosebit. Va scrie despre ce se întâmplă la REACTOR și la Casa Tranzit, dar și în alte spații clujene de creație, și va co-coordona redacția #Neamț, de unde este originară.

Acest text a fost editat de Radu Eremia.

 

0
Teodora Dumitroaea
Mereu mi-au plăcut poveștile. Și mereu mi-au plăcut oamenii. Iar când legi oamenii de povești, ajungi la viață, la comunitate, la ideea de a primi și de a oferi.