Mi s-a spus că, vorbind despre Boovie, mi se luminează fața și cel puțin un sfert de oră nu mă mai pot opri din zâmbit. Și asta se întâmplă deja de trei ani. M-am atașat enorm de festival, încă din clasa a zecea, și simt că mă tot atașez și mă voi tot atașa de el, în forme infinite, de la ediție la ediție. Am avut șansa să-l văd cum crește, cum evoluează, cum devine un liant electrizant între generații și între ideile lor, care, orice s-ar auzi printre adulthood’s Facebook profiles, credeți-mă, nu se epuizează niciodată.
Anul trecut am revenit la Focșani într-un (alt) sfârșit de vară pandemic, într-o mare de copii și adolescenți nu cu mult mai mici decât mine (majoritatea de vârsta mea chiar), toți vibrând de energie și creativitate. La propriu. Tot orașul parcă vibra, nu exagerez. Și deși mă bucuram enorm să fiu acolo – de data asta, eram pe cont propriu, și cu o responsabilitate uriașă pe umeri, atârnând zilnic de ecusonul de jurată. Când am candidat pentru juriu, nu am anticipat nicio secundă rollercoasterul de emoții pe care simpla vizionare a unui trailer (nu spun încă de momentul întâlnirii, o să ajung și acolo) mi-l poate aduce. De la mândrie, nostalgie, adrenalină, teama de luare a unei decizii nefavorabile, satisfacție, toate astea mi-au definit vara lui 2021, datorită Boovie. Am avut șansa să văd live cât de mult s-a putut dezvolta acest proiect, de la prima mea ediție, când nici nu mi-aș fi putut imagina atât de multe trailere de o asemenea acuratețe, de un asemenea profesionalism. De la sonorizare, la imagine, regie, actorie, au fost trailere realizate absolut impecabil, pentru care simțeam că, pur și simplu, toate aprecierile sau premiile din lume nu sunt de ajuns. Și, dacă în ceilalți ani mă uitam la cele mai spectaculoase cu un soi de invidie specifică competiției, acum mă simt atât de recunoscătoare că mi-am dat voie (și a trebuit, evident) să fiu obiectivă și să mă bucur de calitatea unor scurtmetraje foarte faine.
Câte puțin despre toată munca de jurizare propriu-zisă
Țin să menționez că nu mă mai aflasem niciodată în componența unui juriu, așa că să am parte de șansa asta la 18 ani, și nu într-un juriu oarecare, ci alături de niște profesioniști pe care îi admir și îi respect, la festivalul de suflet al adolescenței mele, a fost pur și simplu incredibil.
După ce am citit toate cărțile aflate în concurs, mi-am alocat câte o zi pentru vizionarea (și revizionarea, pentru că de cele mai multe ori a fost nevoie de o reevaluare minuțioasă din partea fiecărui membru al juriului) tuturor trailerelor de la fiecare subsecțiune. De exemplu, țin minte că mi-am început jurizarea individuală cu o parte dintre echipele de la gimnaziu, care au ecranizat cartea lui Samar Yazbek, Fata care nu se putea opri din mers, un roman extrem de dur și de grafic. Mă încercau sentimente contradictorii în timp ce îl citeam în tren în drum spre Cluj, astă vară. Pe de o parte, mi se conturau deja așteptări destul de mari pentru trailere. Pe de altă parte, mă gândeam că este o carte de la Boovie Junior și că ar fi nedrept din partea mea să am pretenții exagerate din partea unor copii de 12-13 ani, mai ales atunci când au de redat o lume atât de violentă precum cea a Damascului în plin război.
Citește și: Interviu cu participanți la Boovie 2020, realizat de Maria și Denisa (Focșani)
Săptămânile alocate pentru jurizare mi-a plăcut să le petrec în compania cărților. De obicei, vizionam aproximativ jumătate din trailerele dedicate unei cărți, mai reveneam asupra unor detalii semnificative din cartea dată, apoi revedeam trailerele și le notam conform indicațiilor extrem de precise care îmi fuseseră date. După-amiaza, repetam procedeul cu cealaltă jumătate de trailere, astfel că în fiecare zi aproape terminam de jurizat un roman.
Erau zilele acelea lungi și caniculare de vară, pe care le începeam, de regulă, abia pe la ora 12. Îmi alternam trailerele de văzut pentru liceu cu cele de la secțiunile Boovie Junior sau Boovie Kids. Nu știu care dintre ele mă solicitau mai tare. Răspunsul imediat ar fi să spun că acelea de liceu, pentru că diversitatea era mai mare și volumul de trailere era semnificativ crescut, dar, sincer, mi s-a părut mult mai greu să fiu imparțială cu ale celor mai mici. Pentru că, dacă la liceu se presupune că deja ești familiarizat într-o mare măsură cu presiunea unei competiții, cu rigoarea ei, lucrezi deja mult mai bine în echipă și că poate ai mai multe resurse tehnice (aparatură de filmat, de exemplu), la gimnaziu mi se pare mult mai greu să realizezi un produs coerent, să găsești locuri de filmat, să știi să desprinzi din conținutul cărții pe care ai primit-o detaliile relevante pentru un booktrailer reușit. Și mă emoționau stângăciile lor, astfel că îmi era destul de greu să mă detașez emoțional, pentru că îmi dădeam seama cât de mult s-au implicat și cât de important este pentru ei să primească un premiu.
Fenomenul Boovie: când superlativele nu sunt de ajuns
Eu am notat din perspectiva amatoare a unei iubitoare de carte și film. Nu am pretenția nici acum că toate alegerile mele au fost cele mai bune, dar mi le asum pentru că simt că experiența celorlalți doi ani din ipostaza de participantă m-a ajutat să aleg într-adevăr trailerele care au știut să se diferențieze, într-un fel sau altul. Dacă, la început, inițiativa Boovie punea mai mult accent pe încurajarea elevilor să citească, acum cred că participanții viitori trebuie să aibă în vedere că este mai mult de atât. Pe lângă faptul că experiența de lectură atinge un cu totul alt nivel, este vorba și de cât de bine reușesc să-și creioneze viziunea artistică și să-i dea culoare. Cât de bine reușesc să exploateze cele mai intrigante părți ale cărții, cât de riguros lucrează, cât de coerent este produsul final. Și celor care au de gând să se descurajeze, crezând că au nevoie de un echipament de filmat performant, le spun doar atât: am aflat ulterior concursului că unul dintre cele mai impresionante trailere (nu am să menționez numele, pentru că nu știu dacă echipa dorește publicarea acestei informații, dar vă asigur că era unul într-adevăr genial) a fost montat în întregime pe… telefon! Așa că dacă aveți inițiativă, pasiune și energie, oricine poate realiza un trailer câștigător.
Citește și: Portret de coordonatoare Boovie (Ioana Ghiga), de Isabell Smărăndoiu și Ioana Urluescu (Curtea de Argeș)
După partea de jurizare individuală, a urmat să ne consultăm pentru a stabili clasamentul final (după dezbateri aproape interminabile și multe consultări ad-hoc de ultimă oră). Am avut onoarea de a-i cunoaște pe jurați (Crăița Nanu, Tedy Necula, Ioana Flora și Alexandru Ion) și de a învăța de la fiecare câte ceva. Deși, la început, simțeam că în afară de entuziasm și pura dorință de a vedea trailerele prin prisma experienței de fostă participantă, nu mă mai recomandă nimic, în comparație cu performanțele lor în domeniul artistic, fiecare dintre ei a avut încredere în opiniile și alegerile mele. M-au inspirat și au avut răbdare cu micile mele stângăcii. Simt, într-adevăr, că am fost cea mai norocoasă de la ediția de anul acesta. Pentru că, atunci când mă alăturam participanților, le împărtășeam bucuria ca o participantă și, atunci când mă alăturam juraților, simțeam răspunderea și totodată frenezia accesului „în culisele” de la Boovie. Nu m-am simțit exclusă niciun moment, m-am regăsit în febra Boovie ca și cum nu aș fi plecat niciodată. Și pentru prima dată, am avut acces la ambele părți ale întregului.
Trei zile cât o mie de cuvinte
Cred că, până la urmă, Boovie este și va fi mereu despre oameni. Poate va suna banal, dar nu am cuvinte suficiente să-i mulțumesc doamnei Carmen Ion pentru șansa pe care mi-a oferit-o, de a mă reîntoarce la Boovie într-o postură atât de onorantă. Le mulțumesc juraților pentru toate lucrurile pe care le-am învățat și toate lucrurile pe care am descoperit că le mai am de învățat.
Le mulțumesc tuturor copiilor și adolescenților care au venit la mine în sala Balada să facem o poză, cu care am rămas la discuții în Unirii și ale căror trailere m-au emoționat până la lacrimi. Mulțumesc, Boovie, pentru prietenie. Este una dintre acele prietenii care poate transcende o viață.
Citește și: Elevii din Drăgășani la Boovie 2021 (de Andreea Predescu, redacția Vâlcea)
Redactare: Mălina Turtureanu (redacția Iași)
Editare: Rareș Dinu (coordonator #cinematics)
Corectură: Iulia Dromereschi