câștigători premiile sofia nădejde
FOTO Premiile Sofia Nădejde

Volumele câștigătoare la Premiile Sofia Nădejde – ediția a V-a

Juriul, din care au făcut parte Cristina Ispas, Andreea Pop, Florina Pîrjol, Cosmin Borza și Vlad Pojoga, a desemnat titlurile câștigătoare ale Premiilor Sofia Nădejde – ediția a V-a, organizate în cadrul micro-festivalului interdisciplinar Zilele Sofia Nădejde.


La categoria POEZIE a fost desemnat câștigător volumul Cartea plantelor și animalelor, semnat de Simona Popescu.

Premiul la categoria PROZĂ a fost câștigat de volumul Mă găsești când vrei, semnat de Lavinia Braniște.

 


Dacă vrei să susții eforturile voluntarilor noștri:



 

La categoria POEZIE DEBUT, premiul a fost primit de volumul La marginea bună a corpului, semnat de Raluca Boantă.

Premiul la categoria PROZĂ DEBUT a mers la volumul Dezrădăcinare, semnat de Sașa Zare.

 

Tot în cadrul Galei, care a avut loc la Apollo111, pe 17 octombrie, Andreea Tănase a primit Premiul pentru Dramaturgie oferit de scena.ro, iar Angela Marinescu a fost desemnată câștigătoare a Premiului special Scrisul sau viața, oferit de echipa Premiilor Sofia Nădejde și susținut financiar de tranzit.ro/București.

 

Literatura scrisă de femei a capătat în România o amploare care era greu de ghicit în urmă cu numai un deceniu. Apar din ce în ce mai multe cărţi, din ce în ce mai bine scrise, din ce în ce mai interesante în diversitatea lor şi mai importante prin perspectiva complexă pe care ne-o oferă, individual şi luate împreună, asupra societăţii noastre contemporane, asupra diferitelor perioade din trecut şi asupra vieţii, în general. Deosebit de îmbucurătoare este, în acest sens, efervescenta din zona cărţilor de debut, la fel cum este şi faptul că vizibilitatea lor pare să crească în ultimii ani, vocile noi alăturându-se celor deja consacrate şi consolidându-le poziţia greu câştigată. Misiunea oricărui juriu, de a alege din câteva zeci de cărţi doar câteva pe care să le aşeze într-o lumină mai puternică, nu poate fi, în acest context, decât extrem de grea. Nu putem decât spera că toate cărţile scrise de femei vor ajunge, la final, acolo unde trebuie să ajungă, în mâinile cititorilor.

(Cristina Ispas, membră a juriului)

 

Zilele Sofia Nădejde este un proiect inițiat în 2018, cu o gală a literaturii scrise de femei. În prezent, este un microfestival interdisciplinar al cărui scop este promovarea literaturii și artei realizate de femei.

 

Parteneri: tranzit.ro/București, Scena.ro, Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului, Teatrul pentru Copii și Tineret Gong din Sibiu, Universitatea Transilvania, Centrul Multicultural al Universității Transilvania, Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică, Teatrelli, Apollo111, Muzeul Național al Literaturii Române, Londohome, La Două Bufnițe, Librăriile Humanitas, Librarium, Cărturești, Cadran, PEN România.

Parteneri media: Calvert Journal, Literaturen vestnik, DLITE, DoR, Radio România Cultural, Glamour, Scena 9, Echinox, Mesagerul de Sibiu, Capital Cultural, AIVI Media Hub.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. A.F.C.N. nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

 


Despre Premiile Sofia Nădejde puteți citi ce scriem noi, aici.


 

1