Jocurile Foamei
FOTO Diana Hîncu

CĂRTICEALĂ | „Jocurile Foamei”, o condamnare la moarte

Bună, lume, v-am lipsit? Astăzi, într-un final, discutăm și noi despre o distopie (nici nu vă dați seama cât am așteptat momentul ăsta) și nu despre orice distopie, ci însăși emblema recentă a acestui gen, nimeni alta decât Jocurile Foamei.

Jocurile Foamei
FOTO nemira.ro

Acum, oricât de surprinzător ar suna, în cei șaisprezece ani ai mei nu am intrat niciodată în contact cu subiectul romanului, nici măcar nu m-am uitat la filme. Da, am auzit pe ici pe colo de Jocurile Foamei, dar nu m-am interesat vreodată să văd despre ce este vorba. Lipsă de interes, ați zice, însă nu este chiar așa. Pur și simplu, am vrut ca totul să fie o surpriză, pentru că deși nu aveam vreo idee despre povestea din carte, eram sigură că o voi adora. Și, ca de fiecare (OK, aproape fiecare) dată, am avut dreptate, deci să pornim într-o mică călătorie pe tărâmul creat de Suzanne Collins.

Mâncarea? Un lux

Dacă ar fi să alegem între a muri de foame sau împușcați în cap, am prefera glonțul, pentru că rezolvă treaba mult mai repede.

Protagonista noastră, Katniss, locuiește în minunatul District 12, unde activitatea principală este înfometarea mineritul. Acesta este un loc plin de libertate (înconjurat de un gard electric, pe care, dacă îl treci, ești condamnat la moarte), unde toată lumea este fericită (dacă reușește să facă rost de câteva firimituri de mâncare). În cazul în care vă întrebați cine este responsabil pentru aceste condiții de viață fermecătoare, în care populația e pe jumătate moartă de foame, răspunsul este Capitoliul, mai cu seamă președintele Snow. 

Jocurile Foamei
FOTO Diana Hîncu

Întorcându-ne la Kat, situația ei nu este prea bună. După moartea tatălui, a fost nevoită să ia rolul de apărătoare a familiei și să treacă gardul în căutare de mâncare. Tatăl ei a învățat-o să vâneze, deci ajunge rapid cunoscută în sat pentru prăzile sale, și tot în pădure îl cunoaște pe Gale, tovarășul ei de vânătoare (și un posibil interes romantic, deși această idee nu prea mă încântă).

Acum, ce sunt, oare, Jocurile Foamei? Ei bine, o metodă de a teroriza și mai mult populația, constând în alegerea a douăzeci și patru de adolescenți, câte o fată și un băiat din fiecare dintre cele 12 districte din Panem, pentru a se înfrunta într-un ring până rămâne doar unul în viață și, evident, totul este televizat. Drăguț, nu? Iar povestea începe chiar în ziua extragerii participanților. Și, ce să vezi? Katniss este norocoasa câștigătoare. Ea și Peeta (băiatul brutarului și al treilea vârf al triunghiului nostru amoros) urmează să plece așadar la Capitoliu, știind că cel mai probabil nu se vor întoarce înapoi (Districtul 12 este neînsemnat, deci nu îl sprijină prea multă lume).

Și, de aici, dragii mei, începe cu adevărat aventura. Îi urmărim pe concurenți cum se antrenează și își pregătesc tactica de luptă, ca după aceea să fie aruncați în arenă, unde are loc un adevărat masacru. Suspansul se găsește din plin, pericolul se află la orice pas, iar participanții noștri se luptă pentru supraviețuire. Oare va reuși Kat să își îndeplinească promisiunea făcută lui Prim, sora ei mai mică? Cine va câștiga jocurile? Rămâne de văzut. 

Muzica vibrantă, uralele și admirația mi se strecoară în sânge și nu-mi pot înăbuși entuziasmul. Cinna mi-a oferit un mare avantaj. Nimeni n-o să mă uite. N-o să-mi uite nici chipul, nici numele. Katniss. Fata care a fost în foc.

GIF preluat de pe tumblr

O viață, o săgeată… moarte

Putem să vorbim puțin despre Katniss? Fata asta are doar șaisprezece ani. Șaisprezece! Poate că exagerez eu, dar pur și simplu mi se pare incredibil cât de matură este (în majoritatea situațiilor) și ce tărie de caracter are. Trage cu arcul la perfecție, omoară fără o clipă de ezitare (atât animale cât și oameni) și are o minte la fel de ascuțită ca și cuțitul cu care urmează să îți taie beregata. O dulceață de fată. Iar Peeta pare să fie exact opusul ei. Dar vă previn, nu îl subestimați. Prefer să nu zic prea multe despre el și să vă las pe voi să îl cunoașteți (sunt sigură că îl veți adora).

Și, dacă tot am pomenit de triunghiul amoros, haide să vorbim puțin despre el, pentru că în general nu mă deranjează triunghiurile (am dat și de poligoane mai complexe la viața mea, pe lângă ele triunghiurile sunt o nimica toată), însă pot să zic că draga de Katniss mi-a testat limitele. În orice caz, romance-ul din cartea asta este cu siguranță de cea mai bună calitate.

Aș spune ceva și de Gale, dar sper că o să se mulțumească prin simplul fapt că l-am menționat. Dacă vă întrebați ce a făcut săracul de nu îl plac, ei bine, (momentan) nimic. Pur și simplu sunt în echipa Peeta. În rest, avem o groază de personaje minunate, pe care le-am adorat din toată ființa mea. Prim, iubitoarea de animale, geniul nostru Haymitch (excluzând faptul că e beat mai mereu, dar bănuiesc că are motivele lui), micuța și neînfricata Rue, creativul Cinna și multe alte personaje care nu îmi vin acum în minte. A fost o adevărată delicatesă să văd cum evoluează fiecare ca persoană și abia aștept să văd cum se vor dezvolta și în continuare.

-Mai apleacă-te o clipă, zice el. Trebuie să îți spun ceva.
Mă aplec și îmi lipesc urechea teafără de buzele lui, care mă gâdilă în timp ce vorbește în șoaptă.
-Nu uita că suntem îndrăgostiți nebunește, așa că poți să mă săruți ori de câte ori simți nevoia.

Bănuiesc că nu mai are rost să spun cât de antrenantă a fost povestea, dar tot o să o fac, pentru că odată ce am pus mâna pe carte abia am reușit să îi dau drumul (și probabil nu aș fi făcut-o deloc, dacă nu ar fi trebuit să merg la școală), iar asta m-a surprins destul de mult, pentru că, deși este o distopie, nu credeam că o să mă prindă chiar atât de mult. Dar nu pot să rezist când este vorba de personaje fenomenale și acțiune non-stop, nici măcar atunci când sunt într-un reading slump masiv. Încă nu îmi vine să cred cât de multe s-au întâmplat în doar trei sute de pagini.

GIF preluat de pe tumblr

 

Jocurile Foamei este un roman plin de suspans și tensiune, însă și umorul se găsește din plin, care o să vă pătrundă încetul cu încetul în suflet, unde își va face un locșor pe care nu îl va mai părăsi niciodată. Deci, faceți rost cât de rapid posibil de minunăția asta.

Să fie sorții întotdeauna de partea voastră!”


O recenzie de Diana Hîncu
(coordonatoare dpt. #cărticeală)

Editată de Iulia Dromereschi

3
Diana Hîncu
Sarcasmul și ironia îmi sunt cele mai bune arme... deși uneori sunt însoțite de mult prea multe glume proaste și momente „stânjenante”.