Din păcate, călătoria noastră în ținutul Jocurilor foamei e pe cale să ia sfârșit. A fost nevoie de muncă de convingere îndelungată și de dorința mea de punctualitate (și de o cutie de șervețele, pentru că deja am început să plâng) pentru a mă determina, într-un final, să-mi scriu gândurile despre Revolta, o carte care mi-a amenințat sănătatea psihică.
*Dacă nu ați citit volumul doi, continuați pe propria răspundere, pentru că veți găsi spoilere din plin
(Și legenda spune că, după zece minute în care s-a uitat la ecranul alb și a încercat să scrie ceva despre carte, dar nu reușea, Diana s-a dus să se uite la Hunger Games și a lăsat recenzia pentru ziua următoare)
Jocurile s-au terminat, să înceapă revolta!
Doar eu cred că Suzanne nu are pic de inimă și și-a propus să deprime pe toți? Nici nu vreau să îmi imaginez cât de dureros a fost pentru cei și cele care au așteptat un an ca să apară și al treilea volum, doar ca după aceea să fie ușor dezamăgiți. De ce? POATE PENTRU CĂ ÎNCĂ EXISTĂ UN TRIUNGHI? M-a luat valul. Scuze. Și, ca să începem cu începutul, hai să vedem ce s-a mai întâmplat cu personajele noastre.
Tu, Katniss Everdeen, fata din foc, te-ai dovedit a fi scânteia care, nesupravegheată, se poate transforma într-un infern, distrugând Panemul.
Katniss, Finnick și Beetee au reușit să scape din arenă și au ajuns în Districtul 13 (mult prea strict pentru gustul meu), în timp ce restul (printre care se numără și Peeta) au intrat pe mâna Capitoliului. Însă nu contează prea mult unde se află, pentru că toți au de suferit. Mai puțin Beetee (omul pare să fie în regulă), dar Kat și Finnick au luat-o razna. Cred însă că pentru Haymitch este cel mai rău, pentru că în Districtul 13 nu este permis consumul de alcool. Dar chiar și când nu este sub efectul acestuia, personalitatea sa rămâne minunată.
În orice caz, avem un nou personaj (mai multe, de fapt, dar ăsta e cel mai important), mai exact Coin, care încearcă să o convingă pe Kat să fie imaginea revoluției. Însă Katniss nu prea vrea să facă asta (și nici nu este pregătită psihic pentru așa ceva). Dar, odată ce găsește motivația necesară (pentru că Peeta face o prostie), acceptă într-un final să îi ajute, doar că vine cu o listă destul de mare de condiții.
Personajele mor, atacul continuă
Zis și făcut. Tot ce mai lipsește acum sunt o serie de props, pe care încă nu știu dacă le-am urât sau nu, pentru că oamenii mor acolo și pe voi vă interesează să filmați ce face Katniss? Însă le înțeleg rostul și asta sunt doar eu încercând să mă răzbun puțin pe carte pentru că mi-a omorât personajul preferat, lucru de neiertat (proasta de mine s-a uitat și la filme, în speranța că scenaristul – sau oricine se ocupă de aspectele acestea – va fi mai milostiv decât Collins și îl va lăsa să trăiască. Imediat ce a murit și acolo am abandonat misiunea, pentru că era prea deprimant chiar și pentru mine).
Focul se răspândește! Dacă noi ardem, voi ardeți împreună cu noi!
Revenind la povestea noastră, după cum ziceam, în continuare ne axăm pe propagandă, pe război, lupte și pe Gale, din păcate. (După mine, tipul ăsta ar fi trebuit să moară când au distrus Districtul 12, chiar dacă ar fi fost un sfârșit prea bun pentru el). M-a enervat la culme în volumul ăsta. Și faptul că a avut câteva momente în care se comporta acceptabil (cel de mai jos nu este unul dintre ele) nu îl scuză.
Știu că până acum m-am plâns doar de Gale, dar personajul care mi-a scos peri albi pe parcursul seriei este nimeni alta decât Kat, care s-a jucat cu cei doi posibili iubiți (și cu nervii mei) mult mai mult decât a fost necesar. Ba îl pupa pe unul, ba pe celălalt. Și, deși (după cum îmi place să repet din cinci în cinci minute) nu prea îl suport eu pe Gale, îmi pare foarte puțin rău pentru el din cauza asta. Și, ca să vă dați seama cât de egoistă poate să fie uneori, nu s-a gândit nici măcar o clipă să se ducă să îl salveze pe Peeta. Ah, și în cadrul personajelor neinspirate cred că se încadrează și Prim (nu pot să zic de ce, pentru că spoiler).
– Știam că o să mă săruți.
– De unde? Întreb.
– Fiindcă sufăr, răspunde el. E singurul mod în care am parte de atenția ta.
Epilogul a fost totuși lucrul care m-a dat peste cap, pentru că după ce ai măcelărit atâția în trei volume și te-ai jucat cu sentimentele noastre, dragă Suzanne Collins, nu am merita și noi un final mai dezvoltat? În fine, acum, ce e drept, nu prea ai despre ce personaje să vorbești când ai omorât mai bine de jumătate, dar nu te-a pus nimeni să le omori. Ah, și eu sunt singura care crede că ar fi fost puțin mai interesant dacă aveam și perspectiva lui Peeta? Măcar câteva capitole, sau chiar epilogul.
Scânteia din cenușă
Și am terminat cu partea de hate. Să vedem și ce mi-a plăcut la cartea asta, și sunt multe lucruri pentru că, inițial, mi se părea mai bună decât Sfidarea. Acțiune se găsește din plin și am fost mereu într-o stare alertă. Aveam câte o criză cam la fiecare capitol, ceva răsturnări de situație destul de interesante (pot să spun că Katniss și-a spălat – aproape – toate păcatele când a tras ultima săgeată), uneori puțin cam clișeice, însă per total a fost bine. Umorul nu a lipsit nici el.
Iar, contrar a ce am spus puțin mai devreme, mi-a plăcut că oricine putea să moară în orice moment. A creat o tensiune de mâna întâi, pentru că nu știam niciodată la ce să mă aștept. Mi-a plăcut că autoarea este crudă (deși asta nu îi dă dreptul să îmi omoare aproape toate personajele preferate, iar pe cele care rămân în viață să le termine psihic) și când vine vorba de scene însângerate imaginația nu o lasă cu siguranță baltă. Eu una ador cărțile mai sadice, însă Collins îmi depășește puțin limitele.
– Finnick? zic eu. Poate niște pantaloni?
Își privește picioarele de parcă ar vedea pentru prima oară cu ce e îmbrăcat. Își smulge cămașa de spital și rămâne în chiloți.
– De ce? Crezi că asta distrage atenția? zice, luând o poziție ridicol de provocatoare.
– Nu sunt decât o ființă omenească, Odair.
Cred că Sfidarea a ridicat mult ștacheta, însă chiar dacă Revolta nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor mele, cu siguranță merită citită. Nu doar pentru că este bună, ci și pentru că este, mai mult sau mai puțin, mama distopiilor Young Adult, o sursă de inspirație pentru ele, și cred că merită atenția noastră pentru asta. Și avem personaje faine (și pe Gale), acțiune faină, deci ce ai putea cere mai mult de la o carte?
Redactare și layout: Diana Hîncu
(coordonatoarea dpt. #cărticeală)
Editare și corectură: Iulia Dromereschi
