În perioada 7-16 octombrie 2022, a avut loc cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Voluntarii AIVImedia.hub au fost prezenți, iar despre aventurile lor în lumea filmului de animație veți putea afla și voi.
Alexandra Stancu, una dintre trimisele noastre la Animest.17, ne-a povestit despre Icar.
Că o fi de rău sau de bine, sau măcar, dacă o fi sau nu așa – se spune că fiecare are (câte) un destin. Puțini sau nu mulți reușesc să evadeze, sfidând destinul, și (re)construindu-și-l. În cele din urmă, ce este, în fapt și de fapt, un destin? Vorbim, oare, despre un paragraf deja scris în marea carte a zeilor sau Dumnezeilor, despre un cumul de factori, un tot al lanțului cauză-efect, față de care nu avem neapărat un cuvânt de spus, sau despre arzătoare visuri (să sperăm că nu vise) care prind formă pe furiș?
Istoria se repetă
Mergeam să văd Icar. Nu mai auzisem de el demult, de pe vremea când citeam cu lanterna sub pătură Povești nemuritoare și Legendele Olimpului. Parcă mi se făcuse dor de el. De data asta, aveam noroc la Animest. Nu mai eram singură. Eram cu Oana. Și aveam să vedem, în cârdășie, Icar.
Știam, cât de cât, bazele istorisirii. Că Dedal era mare inventator, că Icar era un băiețandru isteț și visător, că Minotaurul era înfricoșător, că, că, că. În filmul animat, însă, am cunoscut altfel aceste personaje. Am cunoscut niște oameni, nu doar niște personaje.
Citește și Animest 2022: Despre mistificarea fericirii – „Le petit Nicolas”
Icar se face plăcut, încă de la început. Nu. Icar este plăcut, încă de la început. Dacă Dedal uimește prin înțelepciune și dibăcie, Icar șochează prin curajul de a-și pune întrebări, visând. Dedal este omul practicului. Icar este natura sufletului. O enigmă perpetuă pare că învăluie toate personajele. Succinte scene care mai mult sugerează decât arată, replici vagi, dar pline de înțeles – acestea sunt pietrele de temelie ale filmului.
Incertitudinea relației dintre Dedal și Regină, antiteza dintre Regină și Rege (amândoi având păcate, dar de naturi diferite – prima păcătuind din inimă, al doilea din cruzime), firea feerică a Minotaurului (cu care Icar ajunge să se împrietenească iremediabil și irecuperabil!), felul înțepător de a fi al Ariadnei (cu care nu pot spune neapărat că am rezonat, dar i-am înțeles relevanța și romanticizarea), vitejia aprigă și frumusețea mândră a lui Tezeu au transformat acest film într-o frescă a cărei aplicabilitate și recurență lovește.
Deși este vorba despre întâmplări fantastice – existența unui minotaur, spre exemplu – există o familiaritate (a)tipică și (a)temporală în întreaga acțiune. Pentru că este vorba despre o împleticire a destinelor. Și pentru că istoria se repetă.
„Primul român care a inventat zborul a fost grec”
Mi-a zis Oana și m-am pătimit să nu râd. Mi-a zis asta, la ureche, spre finalul apoteotic al filmului, care îl înfățișa pe Icar zburând mult prea aproape de Soare. Dar avea dreptate. Dincolo de orice altceva, Icar a avut o vitejie și o îndrăzneală absurdă. De fapt, nici măcar nu este vorba despre vitejie și îndrăzneală. Este vorba despre o menire. O menire avută, dar și aleasă, predestinată, dar și construită.
Citește și despre „Ethel și Ernest” – O poveste de dragoste obișnuită
Pentru a scăpa din labirint, Dedal meșterește două perechi de aripi, din pene și ceară. Odată ce scapă din labirintul concret, Icar se avântă, dar nu ca un copil neștiutor, ci ca un artist, mult mai departe. Icar scapă, în definitiv, din labirintul destinului.
Prăbușirea lui, cauzată de mult prea marea apropiere de Soare (ceara se topește, aripile se dezintegrează) este primită și îmbrățișată din și cu toată ființa. Poate că nici (măcar) Icar nu a putut să-și schimbe destinul. Cu toate astea, și l-a îndeplinit în felul său. Cutezător. Vizionar. Luându-și inima în dinți. Natural. De la sine.
De-ale frumoaselor (mai mult sau mai puțin) tehnicalități
Reinterpretarea mitului se dezvăluie și se întinde (precum firul Ariadnei, scoțându-ne din labirint) fiind explicabil odată pătrunse substraturile filmului. Abaterea de la „regulă” este, în acest caz, mai mult decât armonioasă.
Tehnic vorbind, în limitatele mele cunoștințe, pot spune că animația, în sine, mi-a părut foarte bine lucrată. Vorbim despre un stil ce aduce aminte de copilărie, culoarea aceea tip Disney, un 3D combinat, neașteptat (în momentul luptei lui Tezeu cu Minotaurul) cu un 2D dinamic, cathartic, pe cât de surprinzător, parcă pe atât de așteptat.
Încurajează interesul voluntarilor noștri pentru filmul de animație!
Laconismul final nu este nici pe departe blamabil. El întregește filmul, sporindu-i farmecul. Acest fapt este dovedit de mărturisirile privitorilor. Mulți spuneau că nu au înțeles finalul filmului întru totul. Dar l-au simțit pe deplin.
În loc de final
Am ieșit din sală cu un zâmbet ascuns sub cămașă. Îmi râdea inima de bucurie. La Animest, Icar n-a fost (doar) un mit, uitat printr-o carte prăfuită. A fost și este o actualitate. O actualitate actualizată.
Citiți toate articolele scrise de voluntarii noștri despre festivalul ANIMEST
Cronică realizată de Alexandra Stancu
Editare: Sorina Sfreja-Nemeș
Corectură: Iulia Dromereschi
Layout: Iulia Marc
Imagini: Icar (2022) – IMDb.com