Două cuvinte: urăsc Clujul. Îl urăsc pentru fixația sa pe capital și pentru faptul că nu-și ajută suficient scena culturală, care este modernă și deschisă la experiment și la voci proaspete. Îl urăsc pentru că atunci când am trăit două luni în el, am experimentat lipsa de spații verzi, prețurile adesea mai piperate decât în București și poveștile șocante ale localnicilor care erau 1. chiriași situați aproape de Parcul Central și 2. vinovați de faptul că aleseseră să rămână în oraș în timpul Untold.
Într-o notă mai light, am fost supărată că cea mai reușită petrecere la care am fost de-a lungul șederii mele a fost la Yolka, local care a hotărât să se închidă la ora 1. Toate aceste motive, mai mult sau mai puțin presante, m-au făcut să intru într-un suflet în sală pentru a vedea „Orașul-comoară” în cadrul FNT.
Sunt un om interesat de urbanism și mi-a plăcut ideea de a educa publicul, atât prin scenele de dezbatere publică, dar și prin proiecțiile explicative. S-a făcut referire la PUG, PUZ și felurile în care acestea conlucrează sau „dislucrează”, cum e cazul uneori. Vedem cinismul administrațiilor publice, care oferă cale liberă investitorilor și o calitate a vieții precară pentru cetățeni.
Economia spectacolului
Momentele de dezbatere au un rol esențial în economia spectacolului. Le-aș fi văzut, totuși, mai comprimate decât au fost ele în reprezentație. Timpul s-a dilatat enorm. Dar s-a dilatat cu folos.
Înțeleg alegerea de a contrapuncta dezbaterile aride cu momente de stand up comedy. Acestea au fost și o oportunitate de a implica publicul în discuția care este, nu-i așa, publică. Însă această oportunitate a fost cu adevărat speculată doar într-un moment median al spectacolului. Altminteri, nu a fost explorată suficient de mult. Este la fel de posibil să nu se fi tradus perfect în spațiul bucureștean.
Cel mai puternic contrapunct a fost, în cele din urmă, momentul civil-performativ al lui Doru Taloș, care a prezentat situația concretă a teatrului independent Reactor de creație și experiment în mediul ostil clujean. Unele dezvăluiri au fost șocante. Printre aceste exemple a fost și creșterea chiriei de șase ori în zece ani, de la 400 la 2400 de euro, pentru un spațiu totuși restrâns. Progresul tehnologic și de investiții se întâmplă numai la costuri enorme, iar majoritatea oamenilor care lucrează în Cluj nici măcar nu își mai permit să locuiască acolo într-un mod decent. Populația localităților limitrofe a explodat fără a exista infrastructura potrivită pentru o asemenea creștere.
Ce se întâmplă la Cluj?
În vreme ce suburbia clujeană este un uriaș dormitor, orașul este o uriașă corporație. Cum rămâne cu așa-numit third space? Un loc pentru recreere, pentru socializare, pentru cultură? Acestea există mai degrabă în ciuda proiectelor urbanistice decât cu ajutorul lor.
Spectacolul este important pentru ceea ce aduce în discuție. Deși dilatarea sa mi s-a părut excesivă și poate anumite scene ar fi fost mai potrivite pentru final decât cea pe care am privit-o, demersul educațional este necesar. Echipa de creație s-a servit extraordinar de instanțele performative și de rolurile pe care le-au avut.
Un alt element pe care vreau să îl aduc laudativ în discuție este utilizarea proiecțiilor pentru a arăta cum omul este subjugat de construcții și de „progres”. În acest scop, s-a folosit acea machetă a Clujului care se află sub intensă dezbatere publică și fără mari șanse de izbândă pentru societatea civilă.
O cronică de Irina Balcu din timp FNT 2025
Editare: Sorina Sfreja-Nemeș
Corectură: Iulia Dromereschi
Layout: Oana Rădulescu