Luna aceasta, ba chiar în aceste zile, Editura Nemira împlinește 30 de ani. Un număr rotund și trei decenii de istorie a cărții în România – carte inovatoare, carte curajoasă, carte diversă. Povestea (pe foarte scurt a) editurii o puteți citi aici, pe blogul lor. Tot pe blog parcurgeți și un timeline foarte prietenos, care marchează câteva dintre evenimentele marcante, pe ani.
Știați că prima carte publicată la Editura Nemira a fost Monte Cassino (Sven Hassel)?
Am făcut un scurt apel în departamentul nostru de #carticeala și am aflat care au fost „momentele Nemira” ale câtorva dintre redactorele noastre voluntare.
Viviana (20 de ani, Baia Mare)
Pe rafturile mele se află undeva la 20% cărți de la Editura Nemira. Cartea din poză este una dintre cele mai noi adiții și abia aștept să o citesc! Overall, toată experiența mea cu editura a fost una ca la carte. Mereu am găsit ceva ce să îmi placă, și cărțile au ajuns la mine cât aș fi clipit și într-o stare excepțională!

Diana (16 ani, Suceava)
Am citit Fata cu toate darurile când eram în gimnaziu (cred că asta a fost prima mea întâlnire cu Nemira), în perioada în care fugeam de SF și mai ales de zombi. Nu mai știu exact ce m-a determinat să o citesc, dar știu că am adorat-o și cam de atunci am început să mă înclin spre SF, chiar dacă nu mi-am dat seama decât mai târziu.În ansamblul lor, cărțile de la Nemira sunt demențiale, ador formatul lor (mai ales al celor de la Armada) și editura este super friendly.

În 1992 au apărut, în colecția nou-lansată Nautilus, primele două volume din seria Dune, scrisă de Frank Herbert
Ilinca (21 de ani, Ploiești)
Majoritatea cărților mele scrise de Stephen King sunt de la editura Nemira. Totuși, preferata mea este ediția IT din 2013 (acum, găsiți IT în imprintul Armada). Înainte să apară filmul din 2017 și să se publice noi ediții ale romanului, am căutat mult timp cartea, prin fiecare librărie în care intram. Am găsit-o după ceva vreme, ascunsă într-un colț întunecat al unei librării din Sinaia. După o lungă căutare am citit ceea ce avea să devină una dintre cărțile mele preferate, atât datorită poveștii, cât și experienței de a căra după mine oriunde mergeam o carte de 1000 de pagini, care cântărește aproape 1,5 kg. Uneori o mai scot din bibliotecă și o răsfoiesc, recitind citatele pe care le-am subliniat.

Rodica (59 de ani, Botoșani)
Editura NEMIRA ne-a răsfățat mereu, pe mine și pe cei dragi, cu cărți excelente. Am multe cărți și mulți autori preferați, dar lista lor se extinde și se diversifică permanent, pentru că oferta editurii este strâns conectată la cerințele și gusturile cititorilor. Eu mă voi referi doar la două dintre preferatele mele, deși nu cred să am în bibliotecă vreo carte, dintre cele peste 50 achiziționate sau primite, până acum, care să nu-și fi descoperit valoarea!
În 2005, a apărut Ghidul autostopistului galactic (Douglas Adams). Nu uitați, în septembrie Clubul de Carte Cluj (club sub egida Asociației noastre) se reunește online pentru a povesti tocmai despre această carte. Evenimentul și detaliile vor apărea pe pagina de Facebook.
Redacția noastră a scris despre cărțile apărute la Editura Nemira…
… o recenzie la Misterul ulmului (Tana French), apărută în 2021
… impresii despre Un gentleman la Moscova (Amor Towles)
… care-i treaba cu Unpregnant (Jenni Hendricks & Ted Caplan)
… un superinterviu cu Andreea Mitran, social media manager 🦊
Cover banner (c) Editura Nemira














1 comentariu