Conectată la tot ce înseamnă comunitatea de cititori din jurul editurii Nemira, Andreea Mitran este, de aproape trei ani, spiridușul lor social media. Când nu face asta, o găsești cu aparatul de fotografiat în mână, surprinzând frânturi de oameni minunați și părți din adevăratul lor sine — cu un lirism vizual rar întâlnit. De aici am pornit în discuția cu Andreea, purtată într-o dimineață târzie. Ca iubitoare de fotografie și mai ales în calitate de cititoare, a fost o jumătate de oră delicioasă, în care am avut ocazia să vorbim despre primele aparate foto cumpărate, planuri personale, atmosfera dintr-o editură, personaje emoționante și, mai ales, cărți!
–
Cine e Andreea atunci când se deconectează de pe Insta și Facebook?
Din păcate, sunt mai mereu conectată pe Instagram și Facebook, dar încerc să mai reduc timpul petrecut online și să mă și deconectez puțin, măcar în weekend. Dar cam asta e natura job-ului. De altfel, eu sunt fotografă, deci în afara social media fac multe sesiuni foto. Beau foarte multă cafea, am grijă de plante și, firește, citesc.
Ce anume te-a făcut să te îndrepți spre fotografie și când ți-ai descoperit pasiunea?
Cumva, pasiunea a venit progresiv, de pe la 14 ani, când ai mei ne-au luat, mie și surorii mele, un aparat foto digital. Țin minte și acum vizita pe care am făcut-o cu părinții mei la un prieten de-ai tatei care era mai tech oriented și care ne-a ajutat să ne alegem un aparat potrivit. Era un Kodak foarte micuț, argintiu, și am și acum în minte imaginea foarte vie a momentului când l-am luat pentru prima dată în mână. Treptat, mi-am dat seama că a devenit mai mult aparatul meu, nu doar al familiei, pentru că eu îl foloseam cel mai des. Cred că așa a venit pasiunea — făcând poze prin curte, pisicilor și florilor, iar ulterior pozând-o pe prietena mea cea mai bună din liceu. Când am venit în București, pasiunea pentru fotografie a rămas cu mine și am reușit să o cultiv până a devenit mai mult decât atât.
Care sunt sursele tale de inspirație?
Mă inspir de oriunde, de la detaliile cele mai mici, până la călătoriile pe care le fac. Cred că de aici vine multă inspirație — din locurile în care am fost și pe care le-am explorat. Din păcate, de un an și ceva n-am mai avut posibilitatea, din cauza situației actuale, dar mi-am luat inspirația din alte locuri — din cărți, din timpul petrecut acasă. Dar îmi doresc foarte mult să pot călători din nou.
Pasiunea mea pentru fotografie a venit treptat, pozând pisicile și florile de prin curte.”
Dacă ar fi să-ți descrii stilul de fotografie în trei cuvinte, care ar fi acelea?
Intimitate, sinceritate și detalii.
Care crezi că este cheia surprinderii vulnerabilității și intimității în fotografie?
Nu cred că pot să spun foarte bine în cuvinte, dar mai degrabă este un sentiment pe care îl am atunci când fotografiez. În principiu, pozez oameni, și încerc să mă conectez cu persoana respectivă la un alt nivel. Tot timpul simt că înainte de un shooting vreau să cunosc persoana pe care o fotografiez, să stăm la o cafea, să povestim, să aflu mai multe despre ea. Cred că asta simt și oamenii pe care îi surprind în poze — iar de aici vine fragilitatea — prin faptul că mă lasă să îi surprind pe ei așa cum sunt în realitate, ceea ce mă emoționează mereu. De fiecare dată când după un shooting primesc mesaje de genul Wow, m-ai surprins așa cum sunt eu — e o foarte mare bucurie.
Ce proiecte personale ai în plan anul acesta?
Anul acesta recunosc că am în minte multe proiecte personale, pentru că anul trecut, la fel ca majoritatea, am fost privată de posibilitatea asta. Am încercat să îmi fac acasă proiecte și să improvizez în spațiul pe care îl am la dispoziție, dar anul acesta am foarte multe idei pe care nici nu știu când o să am timp să le pun în practică, pe lângă job și proiectele pentru clienți. Mi-aș dori să fac foarte mult un shooting în Italia sau Spania! Cu ocazia asta mi-aș putea încărca și bateriile, dar aș putea să creez și o poveste vizuală.
Cum ai ajuns la jobul de social media manager și cum lucrezi cu restul echipei?
Încă din timpul facultății știam că aș dori să lucrez în domeniul editorial. Am început cu un internship la editura Curtea Veche, pe PR și Comunicare, dar, deși a fost foarte drăguță și perioada aceea, știam că PR-ul nu e pentru mine. Mi-am dat seama că mi-ar plăcea să fac mai mult social media, așa că ulterior am început să lucrez într-o librărie online și am continuat să fac asta și cu Nemira, deja de trei ani.
Suntem o echipă foarte tânără în editură, și cred că asta ne aduce pe aceeași lungime de undă. Avem același vibe, aceeași viziune.”
Cu echipa lucrez foarte bine — suntem o echipă supertânără. Până și Ana Nicolau, șefa noastră, este de-o vârstă cu noi, și cred că asta ne aduce cumva pe aceeași lungime de undă, cu același vibe și aceeași viziune. Lucrăm foarte bine și de acasă, pentru că am reușit să rămânem conectați. Avem o grămadă de grupuri și suntem mereu acolo — practic asta ne face să nu pierdem legătura.
Ce știai despre Nemira înainte să te angajezi?
Primul lucru ar fi că ei publică SF, iar eu nu citeam SF la momentul acela. Lucru pe care l-am mărturisit și când am fost la interviul de angajare. Țin minte că îmi povestea Ana despre nevoile editurii — de un social media manager și cam de ce ar trebui să facă el/ea, iar eu am fost foarte sinceră și am zis că sună minunat, dar eu nu citesc science fiction și nu știu dacă nu cumva ar fi un minus. Mi-a zis că dimpotrivă, e foarte bine, pentru că pot aduce un alt punct de vedere în joc. Pe lângă asta, eu mi-am făcut licența pe tema a zece edituri din România, așa că de atunci mi-am început cercetarea și am intrat în contact cu fetele de la Nemira și alte edituri. Știam mai mult ce se vede din afară. Îmi plăcea, așa că a venit cumva natural job-ul.
Unul din cele mai atractive lucruri, din punctul meu de vedere, la Nemira, pe lângă cărțile superdelicioase, sunt canalele de social media interactive. Cum îți vin ideile pentru poze/postări? Cum te organizezi?
Cred că este un mix, pentru că atunci când avem o carte nouă, împreună cu colegele de la PR și marketing, ne strângem laolaltă ideile în legătură cu ce am putea face pe parte de promovare pentru titlul respectiv. Adunăm ideile una de la cealaltă. Când avem timp citim și cărțile, dar recunosc că nu avem mereu timp. M-a învățat colega mea, Alexa (Alexandra Florescu, n. red.), să citesc pe diagonală, iar uneori asta ajută. De când sunt la Nemira am învățat să îmi extrag din cărți ideile pe care le vizualizez apoi în social media. Deci cam așa vin ideile — lucrând în echipă, citind cărțile sau inspirându-se din inițiativele editurilor care le-au publicat inițial. E un proces continuu de muncă, în care ne exersăm creativitatea.
S-a întâmplat vreodată să rămâi „blocată” în lumea internetului? Îți iei momente când faci Social Media Detox?
Da, din păcate, dar de când cu lucrul de acasă și cu pandemia am reușit să mă deconectez mult mai bine, din nevoia de a rămâne sănătoasă. Mi-am dat seama că trebuie să mai luăm pauze de la social media. În weekend-uri evit internetul, pentru că le consider un fel de reîncărcare a bateriilor. Dar cred că toți ne mai pierdem uneori în lumea internetului, și chiar dacă ne dăm seama imediat, o facem într-un târziu.
Sunt supercurioasă cum stă treaba în spatele ușilor Nemira. Ne poți dezvălui puțin din cum e atmosfera la editură?
Pot să-ți spun că, de când stăm acasă, aproape în fiecare vineri ne trimitem poze cu pisicile noastre. Mi-am dat seama că vinerea, când toată lumea așteaptă weekend-ul și ziua e mai chill, încep să curgă mesaje cu pisici și căței — iar atmosfera asta e foarte drăguță. Suntem pet friendly.
Descrie-ne biroul tău (de la job sau de acasă, unde petreci mai mult timp acum).
Biroul meu de acasă seamănă foarte tare cu cel de la editură. Încerc să mi-l păstrez simplu și cu cât mai puține obiecte, dar recunosc că nu reușesc mereu să îl mențin atât de minimalist pe cât mi-aș dori. Am încercat întotdeauna să îmi delimitez spațiul de lucru de cel de relaxare, iar în perioada asta cu atât mai mult, pentru a rămâne productivă. În principiu am plante, cărți și întotdeauna o cafea lângă. E primul lucru pe care îl fac dimineața — îmi beau cafeaua. Pe prima cum mă dau jos din pat, pe a doua în timp ce citesc și dau reply la mailuri, iar uneori ajung să beau și a treia sau a patra cafea într-o zi.
Cum își alege cineva din inima unei edituri cărțile pe care le citește? Este extrem de complicat și pentru cineva din afară, așa că nu pot să îmi dau seama cât de greu este pentru voi, care sunteți încontinuu înconjurați de cărți. Spre ce genuri te îndrepți și ce eviți?
Este foarte greu! La început voiam să citesc toate cărțile, dar mi-am dat seama pe parcurs că n-am cum. M-am mai potolit, pentru că încerc să diversific și editurile pe care le citesc. Știu deja ce urmează să publicăm noi în anul respectiv, așa că am deja niște titluri vedetă pe care știu sigur că vreau să le citesc imediat ce avem PDF-ul. Uneori le citesc chiar și sub formă de manuscris, înainte să iasă pe piață. De exemplu, așa am pus mâna pe Biblioteca de la Miezul Nopții, de Matt Hagg. N-am mai avut răbdare și le-am cerut colegilor manuscrisul în engleză. Chiar și cu titlurile vedetă, intervin mereu alte cărți care îmi fac cu ochiul. Încerc să fiu puțin mai organizată, de altfel. Citesc de obicei Nemira Babel, iar de când sunt la Nemira am început să citesc și cărțile romance publicate de noi. Nu mă așteptam să îmi placă, dar îmi fac duminicile mai bune.
Îmi place să citesc literary fiction, în general. Iar de evitat… Nu știu dacă e bine să zic asta, dar am tot evitat SF-ul. Am început să citesc totuși câte ceva de Ted Chiang și chiar îmi place. O perioadă am evitat și Stephen King, dar la fel, am început să îl citesc — și îmi place super, supermult! Cumva mă bucur că l-am descoperit acum — am de unde să recuperez.
Care crezi că este o carte pe care ar trebui să o citească toată lumea?
Sincer, nu știu dacă există o carte bună pentru toată lumea, pentru că avem gusturi foarte diferite — ce îmi place mie s-ar putea să nu îi placă altcuiva. Dar o carte care cred că ar intra în sufletele oamenilor este Un gentleman la Moscova (colega noastră, Arianna, a scris aici despre carte). Pe lângă faptul că e o poveste foarte frumos scrisă, e și foarte relatable, pentru că e vorba de un conte simpatic care e izolat într-un hotel. După toată perioada în care am văzut cu toții ce înseamnă să stai închis, parcă ar trebui să citească toată lumea povestea scrisă de Amor Towles despre Contele Rostov.
Ce personaj literar/autor ai invita la cină? Dar la o bere?
L-aș invita la cină pe Jude, din O viață măruntă. E o lectură care m-a răvășit; am citit-o acum trei ani și încă mă gândesc la ea. O carte despre patru băieți care sunt prieteni și în mijlocul cărora vine acest personaj, Jude, care are tendințe sinucigașe și trece prin tot felul de întâmplări tragice. Mi-ar plăcea să îl scot la o cină și să beau un pahar de vin cu el.
La bere aș scoate un personaj scris de Stephen King, dacă nu chiar pe Stephen King însuși — mi-ar plăcea să beau o bere cu el! Cred că ar fi o experiență interesantă.
Și, ca să încheiem într-o notă pozitivă: Ce te-a făcut astăzi să zâmbești?
Tu m-ai făcut să zâmbesc!
„Vreau să îi mulțumesc din nou Andreei pentru timpul acordat interviului și pentru că și ea, la rândul ei, m-a făcut să zâmbesc”, spune Alecsia Dima, autoarea materialului. O găsiți pe Instagram, unde postează frecvent despre cărți. 
Dacă vreți să urmăriți povestea vizuală pe care o creează Andreea Mitran, o găsiți pe Instagram pe site-ul ei. Acolo, se prezintă ca fotografă de fashion și portrete și mărturisește, așa cum probabil v-ați dat deja seama, că este pasionată de cărți și de pisici.
Unul dintre materialele preferate ale redacției noastre de pe blogul Nemira a fost turul de editură în privința cărților favorite: #staffpicks.
Foto: Arhiva personală a Andreei Mitran. Editare & corectură: Iulia Dromereschi