Să fii adult e înfricoșător. E complicat și necesită multă responsabilitate, și ai multe probleme. Și totuși e unul dintre cele mai frumoase lucruri din lume, pentru că nu e niciodată prea târziu pentru noi începuturi. Sau cel puțin așa am prins eu ideea din (Ne)cunoscuți, filmul polonez regizat de Tadeusz Śliwa pe care l-am vizionat în cadrul Festivalului Filmului Polonez în România și Republica Moldova, CinePOLSKA.
Se începe cu umor, cu glume și râsete și „oh, ești foarte drăguță”, „în sfârșit mi-am găsit iubirea”, cu „da, totul e bine la noi”. Parcă simți însă că nu e chiar în regulă ceva, de la priviri schimbate fugitiv la un mesaj ascuns imediat, la tensiune neadresată, care persistă cu tot mai mult, în timp ce evenimentele își urmează cursul. Cine ești tu când nu te vede nimeni? Ai și tu secrete, lucruri pe care le șoptești în noapte, sperând în același timp că nu le va auzi nimeni și totuși vrând să știe cinevași să-ți ia povara de pe umeri? Personajele din film trec prin stări de anxietate și neliniște, de teama de a fi văzute exact așa cum sunt.
Secretele sunt lucruri complexe și foarte puține dintre ele nu ies niciodată la iveală. Ai zice că oamenii ar trebui să știe asta. Ai zice că ar trebuit să o fi învățat până acum. Șapte personaje, șapte prieteni care iau cina împreună și deapănă amintiri. Unul dintre ei vine cu o idee: ce ar fi dacă și-ar pune toți telefoanele pe masă, la vedere, și începând cu acel moment să citească cu voce tare orice mesaj sau e-mail primit și să răspundă la apeluri pe speaker? Cu toate că unii sunt mai reticenți ca alții la această idee, toți vor să dovedească, mai mult sau mai puțin, că nu au nimic de ascuns. Presiunea grupului în care se află își pune amprenta asupra lor. Ei nu au secrete față de prietenii lor de-o viață. Nu?
Pe tot parcursul cinei, mesajele primite, apelurile ce vin și secretele ce ies la iveală devin din ce în ce mai periculoase pentru relațiile lor personale. Încep să-și dea seama că au făcut un angajament care e foarte posibil să le ruineze viețile. De la aventuri romantice secrete, la căsătorii ce continuă mai mult din obișnuință decât din iubire și la dezvăluiri de identitate, toate aceste revelații dărâmă realitatea de dinainte a personajelor și lasă în urmă un spațiu gol. La finalul serii, nu se știe dacă acești oameni se vor mai întâlni vreodată în aceeași formulă, iar șansele sunt că nu. În mod contrar așteptărilor, asta le va face probabil mai mult bine decât rău unora dintre ei.
Întorsăturile constante de situație, coloana sonoră superb folosită și replicile care au punctat fiecare moment pentru a mări sau scădea tensiunea din scena respectivă fac din filmul (Ne)cunoscuți o dramă comică ce m-a făcut să mă gândesc dacă unele secrete chiar merită păstrate și dacă nu ar fi mai simplu să practicăm din când în când și puțină sinceritate. Finalul e unul eliberator. După ce totul a fost dărâmat nu mai rămâne decât decizia de a construi sau nu ceva nou peste acele ruine. Câteva dintre personaje aleg să o facă, să o ia de la capăt cumva. Poate de data asta va fi mai bine.
Cred că acest film ne arată cât de ușor ne putem pierde foarte în rutină, obișnuință și confort și cum asta duce la majoritatea problemelor care apar când ești adult. Pentru că uiți cine ești. Uiți să te mai cauți pe tine sau, poate la fel de important, pe oamenii de lângă tine. E destul de trist. Cred că merităm să fim mai sinceri unii cu alții. Și cred că ar trebui să râdem mai des. Voi nu?
Un material de: Teodora Dumitroaea (departament #cinematics)
Editare: Rareș Dinu (coordonator #cinematics)
Corectură: Iulia Dromereschi