Steag Albania FOTO Researchleap.com

Death of the horse/Vdekja e kalit (1992) Saimir Kumbar

Saimir Kumbaro și colegii săi de la Kinostudio au reușit să creeze o peliculă care evocă atât de multe sentimente și idei, cu un set de unelte și un buget limitat, încât nu e deloc de mirare faptul că a fost aleasă pentru inițiativa de restaurare și arhivare a Asociației Europene de Cinematografie, sprijinită de programul Europa Creativă a Uniunii Europene.

Nu este doar un film cu tentă politică, ci și primul film făcut în Albania după căderea regimului comunist. O critică a unei perioade de aproape 50 de ani despre care nu multă lume știe. Albania a fost una din cele mai izolaționiste țări din acea perioadă, un soi de Coreea de Nord actuală. Acest izolaționism și o politică foarte puternică de cenzură au făcut ca până și jurnalul de studii despre comunism și post-comunism să aibă numai 62 de articole despre Albania, comparativ cu 158 despre Bulgaria și 241 despre România.

Astfel, mă simt responsabil să aduc la lumină evenimentele din viața reală care au servit ca inspirație pentru povestea tragică a lui Agron, protagonistul, fără a intra în prea multe detalii și a strica experiența de vizionare. Cronica va fi mai mult un ghid pentru cititor, pentru a-l ajuta să înțeleagă contextul și a-l pune în temă cu motivațiile politice și morale ale personajelor și importanța anumitor scene. Istoria Albaniei este extraordinar de tumultoasă și se potrivește în schema de fapt din restul Europei secolulului 20.

 

Albania în timpul comunismului DOTO Visit Tirana

Spațiul politic din estul Europei în perioada postbelică a fost rezultatul luptelor ideologice, care au continuat mult după încheierea războiului. Grupările care au ajuns la putere nu au făcut-o prin metode democratice, ci prin lupte acerbe, în care putea să existe numai un singur învingător. Albania, în special, a fost câmp de luptă pentru Italia și Regatul Unit. Italia dorea să anexeze Albania, iar Regatul Unit, ca Albania să își mențină independența. Diferite grupări partizane au fost susținute de aceste două puteri vestice, dintre care partidul comunist, susținut de Regatul Unit, a ieșit învingător, Albania ajungând să fie condusă de Enver Hoxha pe 29 noiembrie 1944.

Coborâm tot mai adânc mai adânc în rabbit hole, dar este necesar, pentru că o critică pe care o pot aduce filmului este că nu oferă destul context unui privitor străin, care nu a avut contact cu istoria Albaniei. Povestea în sine reușește să evoce sentimente izbitoare, chiar sfâșietoare, de tristețe, ură și furie, prin niște metode foarte simple, dar pragmatice. Comentariul social contemporan este prezent și relevant, deși într-un mod subtil. Antagoniștii filmului pot părea monstruoși, imorali, malefici până la extrem. Nu este o exagerare a regizorului, ci realitatea pe care au trăit-o oamenii în acea țară, indiferent că au fost țărani, intelectuali, soldați sau politicieni. Filmul încearcă să comprime 40 de ani de dictatură tiranică în 80 de minute și deși la prima vizionare, nu multe lucruri par că ar fi relevante, cu cât studiezi mai mult istoria Albaniei, cu atât îți dai seama cât de semnificativă e fiecare scenă și fiecare acțiune din film.

 

Bust Enver Hoxha FOTO picclick.co.uk

În 1938, Albania avea în total 150 de doctori, 44 de dentiști, 29 de farmaciști și 11 spitale, 83% din populație era analfabetă și mai puțin de o treime din copii primeau o educație formală. Asta l-a ajutat pe Enver Hoxha să câștige încrederea populației, prin promisiuni populiste și progresiste. Problema era implementarea acestora, odată ajuns la putere. Într-adevăr, a adus anumite beneficii și îmbunătățiri țării. Sub conducerea sa, a fost construită prima cale ferată, rata de analfabetism a scăzut la 10%, a eliminat boli și a adus electricitate în casele oamenilor. Toate ideile și planurile sale, inclusiv abolirea religiei, au venit la pachet cu nenumărate abuzuri împotriva drepturilor oamenilor.

Ca orice dictator megaloman, Hoxha a eliminat orice dizident sau aparent oponent politic, printre care se numără până și profesorii care l-au ajutat să meargă în Paris să studieze în trecut, alți membri partizani care au luptat împreună cu el împotriva partidului fascist impus de Italia și orice alt scriitor comunist, cu scopul de a deveni el fondatorul și liderul suprem al mișcării comuniste din Albania. De asemenea, a închis țara, promovând naționalismul și xenofobia sub scuza apărării țării împotriva invadatorilor străini care nu existau. În mod ironic, a cenzurat cărțile „revizioniste”, promovându-și propriile lucrări, orice formă de mass-media fiind prefațată de propagandă politică promovând partidul și acțiunile sale recente, toate promisiunile inițiale fiind corupte de dorința lui de a își crea un cult al personalității. Oamenii au primit o educație și progres, dar în același timp au fost manipulați pe această cale și forțați să venereze partidul și respectiv pe el.

 

Citește și: Ceau, Cinema! Libertate, Fraternitate, „Metronom”

Moartea calului FOTO Albanian Telegraphic Agency

Acest lucru este clar vizibil în film. Evenimentul principal pe care este bazat este real. Hoxha dorea să elimine potențiali oponenți politici, așa că și-a acuzat partenerul politic, Beqil Balluku, ministrul apărării, că ar fi conspirat și organizat o lovitură de stat. Acest sistem de justiție corupt, subiectiv, haotic și paranoic face ca toate personajele din film să pară că suferă de o formă aparent gravă de sindrom Stockholm, de la doctori, polițiști, ofițeri, avocați și alți politicieni. O națiune întreagă pare spălată pe creier, unde nicio virtute sau idee nu este mai presus decât partidul și ordinele sale. Ideea că o viață trăită împotriva partidului nu se poate numi viață e recurentă în film. Pedepsele colective aplicate de Enver Hoxha, fie ele expulzări, execuții, muncă forțată, sau chiar și concedieri și persecuție socială, asigură faptul că, deși oamenii din jur văd că acțiunile lui Agron ca fiind etice, morale și corecte, ei nu pot face nimic pentru a îl ajuta.

Agron, un personaj fictiv, este crescător de cai pentru armată, afectat de pedeapsa colectivă, fiind acuzat pe nedrept că ar fi colaborat cu membrii conspirației pentru lovitura de stat. Este o alegere simbolică, caii fiind un simbol de curaj, noblețe și libertate, idee întărită de introducerea și concluzia filmului. Personajul nostru e un idealist, un intelectual, un om strălucit, cu potențial, dacă ar fi să folosim chiar cuvintele celorlalte personaje. Oamenii din jurul lui îl respectă, dar în momentul în care este condamnat, toate valorile, ideile și relațiile lui nu mai există pentru ei.

Cu toate acestea, Saimir reușește să îl facă pe Agron, un om cu un final cu adevărat tragic, care a pierdut totul, acuzat, condamnat și izolat la 15 ani de muncă forțată, să pară singurul om care e într-adevăr liber.


Referințe

https://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/08850600390198841?journalCode=ujic20

https://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/2040350X.2020.1826693

https://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/2040350X.2021.1938396

Albania In Transition The Rocky Road To Democracy, Elez Biberaj

Mud Sweeter Than Honey: Voices of Communist Albania, Małgorzata Rejmer

Enver Hoxha: The Iron Fist of Albania, Blendi Fevziu

Portrait of Albania, Tirane, 8 Nentory Publishing House, 1982 p.56-57 / PARTISAN POLITICS IN WORLD WAR II ALBANIA: THE STRUGGLE FOR POWER, 1939-1944, Gani Manelli, East European Quarterly; 2006

 

 

Un material scris de Cezar Nechifor (departamentul #cinematics)

Editare & corectură: Iulia Dromereschi

Layout: Radu Eremia

2
Cezar Nechifor
M-am născut în Botoșani, am petrecut niște timp prin Cluj, dar am ajuns să studiez Computer Science la Universitatea din Coventry. Nu mă dau în lături de la jocuri video când chiar am timp să o fac, dar prefer să fiu pe afară. Când nu mă simt neapărat sociabil stau și citesc: cărți, articole, forumuri, subiectele mele preferate fiind filosofie, politică, muzică și tehnologie.