În cadrul ediției de anul acesta a Festivalului Luna.doc, organizat de Bloc Zero, am avut șansa de a viziona câteva filme în care am găsit ca temă principală încrederea în sine și propria imagine, filme despre care îmi propun să vă povestesc mai multe în cele ce urmează.
Imperfect (în regia Andreei Dorfman)
Fiind vorba de un documentar, avem firește de-a face cu o poveste adevărată, o poveste despre acceptarea de sine. Andreea Dorfman are abilitatea de a-și transforma experiențele personale în ceva universal valabil, ceea ce adaugă filmului o doză de înțelepciune. Ea își urmărește întâlnirea cu un posibil partener romantic și pune sub semnul întrebării propria atracție și posibilitate incomodă a iubirii. În cele din urmă, această animație nu se concentrează pe povestea de dragoste, ci pe încercarea fetei de a accepta pe sine, cu toate imperfecțiunile sale.
Ceea ce mi-a plăcut mie la acest documentar a fost, în primul rând, animația. Aceasta a făcut toată povestea mai plăcută, prin imaginile expresive, culorile pastelate și întreg aspectul producției. În al doilea rând, mi-a plăcut subiectul poveștii. Aproape toți adolescenții se confruntă cu probleme de genul acesta, cu greutățile acceptării pe sine și cu imperfecțiunea.
Chiar și eu mă confrunt cu imperfecțiunile corpului meu. Uneori, mă gândesc că părerea celorlalți nu contează, că e suficient să mă plac eu. Dar alteori am zile în care mă întreb ce va spune lumea despre mine și despre cum arăt. Sper că va veni la un moment dat și ziua în care cu toții vom reuși să trecem peste aceste defecte, pe care poate că doar noi le vedem. Și nu vor mai conta. Până atunci, este important să discutăm cu cineva care să ne arăte că suntem perfecți exact așa cum suntem. La finalul zilei, este absolut normal să avem îndoieli privind felul în care arătăm. Pentru că suntem oameni.
Oaia neagră (în regia lui Ed Perkins)
De această dată, documentarul ne spune povestea lui Cornelius Walker, un adolescent de culoare care se mută în Londra din cauza unei crime cu motivație rasistă. După mutare, Cornelius își dă seama că este înconjurat de o comunitate dominată de prejudecăți. Pentru el, singura șansă de a supraviețui este să încerce să se integreze, chiar și cu prețul de a-și pierde identitatea. Filmul reprezintă astfel un conflict interior puternic dintre nevoie de identitate proprie și cea de apartenență la un grup.
Mi-a plăcut la acest film, în primul rând, modul în care s-a spus povestea. Personajului principal i se ia un interviu despre cum a reușit să depășească perioada aceea din viață în care era discriminat constant pentru culoarea pielii sale, suprapunându-se vorbele lui cu scene ilustrative. Povestea în sine mi s-a părut și ea foarte interesantă. M-am bucurat să văd cum adolescenții de culoare încearcă să facă tot ce le stă în putință pentru a nu mai fi victime ale rasismului. Este lupta lor, dar nu trebuie să uităm că au nevoie și de aliați.
O tragedie cu final fericit (în regia Reginei Pessoa)
În centrul filmului dăm acum de o fetiță, o fetiță care este diferită de ceilalți copii. Are un defect. Un defect care îi deranjează atât pe ea cât și pe cei din jur. Desigur, este o realitate cu care cu toții putem empatiza. În cele din urmă, protagonista se acceptă pe sine așa cum este. Abia atunci și ceilalți își dau și ei seama să defectul acela era parte din persoana ei și că fără el ar fi fost altcineva.
Avem așadar de-a face cu un film de animație accesibil și ușor de digerat, care are ca teme centrale acceptarea și afirmarea de sine. Căutarea puterii de a fi împăcați cu cine suntem. Ceea ce am aprciat în mod special la O tragedie cu final fericit a fost reușita regizoarei în a crea o animație plăcută și o lume a contrastelor, folosindu-se atât de imagini ce evocă textura gravurii pe lemn cât și de o coloană sonoră plină de ritm.
Ce-i drept, fetița s-a găsit pe sine într-un mod destul de trist, ceea ce m-a întristat și pe mine. Dar important este că a reușit să treacă peste această tragedie și peste defectul său, având în cele din urmă parte de un final fericit.
Despre filmele din luna.doc au mai scris Diana: Cum poate vindeca muzica depresia și Ioana: Mâncărimi anxioase. Anul trecut, echipa noastră a documentat mutarea din mediul fizic în cel online al festivalului, în acest material.
Un material by Delia Darie (departament #cinematics)
Editor: Rareș Dinu (coordonator departament)