Afisul oficial al filmului Umbra lui Caravaggio
Afișul oficial al filmului „Umbra lui Caravaggio”

Umbra lui Caravaggio, mult-așteptatul film realizat de Michele Placido, din 8 decembrie în cinema

Umbra lui Caravaggio/ L’ombra di Caravaggio promite o călătorie cinematografică memorabilă și o incursiune profundă în viața tumultuoasă și fascinantă a celebrului pictor italian Caravaggio. Scris și regizat de Michele Placido și avându-i ca protagoniști pe  Riccardo Scamarcio, Louis Garrel, Isabelle Huppert și Micaela Rammazotti, filmul va avea premiera în cinematografele din România pe 8 decembrie.


Afisul oficial al filmului Umbra lui Caravaggio
Afișul oficial al filmului „Umbra lui Caravaggio”

 

Într-un peisaj italian din secolul al XVII-lea, unde arta și pasiunea se contopesc în trăiri intense, filmul Umbra lui Caravaggio/ L’ombra di Caravaggio prezintă un fragment din viața renumitului pictor italian, interpretat de Riccardo Scamarcio, care este investigat de Vatican pentru arta sa subersivă și contrară moralei Bisericii. 

 


Trailer-ul filmului este aici


Câteva detalii despre film

Acțiunea filmului este plasată în Italia, spre finalul Renașterii, perioadă în care Biserica Catolică a jucat un rol central în modelarea peisajului artistic în baroc. Caravaggio este un artist strălucit și un rebel împotriva regulilor Conciliului de la Trento. Când află că folosește prostituate, hoți și vagabonzi ca modele în lucrările sacre, Papa Paul al V-lea cere o anchetă. Pentru acest lucru, vorbește cu un  agent secret, Umbra. Miza o reprezintă grațierea pictorului, cerută ca urmare a condamnării la moarte pentru uciderea unuia dintre rivali într-un duel. Umbra își începe investigația sub acoperire asupra lui Caravaggio care, cu viața și arta sa, fascinează, supără și subminează.

Filmul, realizat de Michele Placido, promite o experiență cinematografică de neuitat pentru iubitorii de artă, pasionați de istorie și toți cei cărora le place să fie martorii unor povești remarcabile.

 

Secvența din filmul „Umbra lui Caravaggio”
Sursă foto: www.independentafilm.ro

 

Cu o abordare regizorală distinsă, o coloană sonoră captivantă și peisaje vizuale încântătoare, Michele Placido aduce pe ecran o privire intimă asupra vieții lui Caravaggio, conturând atât momentele cheie ale carierei sale artistice, cât și aspectele mai puțin cunoscute ale vieții sale private. Echipa de producție a reușit să creeze o atmosferă autentică a epocii. Detaliile vizuale aduc la viață peisaje și personaje fascinante din secolul al XVII-lea.

Umbra lui Caravaggio/ L’ombra di Caravaggio va avea premiera în cinematografe pe 8 decembrie, distribuit de Independența Film.


Parteneri media: Magic FM, Cinemap, Zile și Nopți, Movienews, Ziarul Metropolis, Spotmedia, Films in Frame, Urban.ro, Catchy.ro, Munteanu Recomandă, Răsfoiala, AIVImedia.hub, Cinefan.

Urmărește Independența Film și pe conturile de Social Media: YouTube | Facebook | Instagram


Comunicat adaptat pentru WordPress de Briana Lupea

1
Briana Lupea
Sunt Briana, mare iubitoare de cărți, muzică, dans și animale. Scriu articole petru AIVI și, în secret, poezii. V-am spus că îmi place absolut fiecare lucru pe care îl fac pentru AIVI?