În perioada 18-25 iulie, voluntarii noștri sunt prezenți la TIFF .21 și scriu despre filmele pe care le văd, dar și despre experiența TIFFească. Pentru două dintre ei este prima dată când iau contact cu festivalul. Pentru toți este prima acreditare media pe care o dobândesc la un festival de această amploare.
Filmul experimental scris și regizat de Gaspar Noé, Enter the Void, este o experiență personală, psihedelică și subtil moralizatoare despre încărcătura pe care o poartă trecutul, prezentul și viitorul. Chiar dacă acțiunea debutează cu un deces, filmul este despre viață în toate ipostazele ei.
Acțiunea se desfășoară în Tokyo, unde Oscar (Nathaniel Brown), un tânăr traficant de droguri, este împușcat în timpul unui schimb înscenat de un prieten și de poliția japoneză. Imediat după acest moment fatal, începe călătoria caleidoscopică a sufletului său spre reîncarnare
Prin ochii sufletului
Primul element care m-a impresionat că tot filmul are loc prin ochii lui Oscar. Cu această decizie creativă, Noé ne oferă o puternică experiență vizuală, subiectivă, dar personală, unde granița dintre personaj și spectator se dizolvă. Astfel, toată viața protagonistului, cu trecutul, prezentul și viitorul apropiat, este pusă literalmente sub microscop.
Îndrumați de lumină și halucinații
Această experiență vizuală este amplificată prin alte două decizii creative. În primul rând, filmul este trecut printr-un „filtru” de forme, culori și lumini, care simulează efectul unei substanțe halucinogene. Departe de a fi o distragere, acest efect începe inițial ca un rezultat al consumului de droguri, dar devine un „ghid” prin care trecem de la o scenă la altă. În al doilea rând, perspectiva și mișcările camerei se schimbă postmortem, ceea ce intensifică eficient sentimentul de deconectare față de perspectiva inițială, din timpul vieții. În concluzie, Noé simulează într-un mod convingător această tranziție de la perspectiva de trup la perspectiva de suflet.
Reîncarnare sau renaștere?
Punctul forte al filmului, pentru mine, a fost faptul că m-a pus gânduri în ceea ce privește călătoria protagonistului, chiar dacă Noé susține că totul este o halucinație. Nu putem nega semnele care apar pe tot parcursul filmului și indică mai multe direcții. De exemplu, ni se oferă clar un traseu al sufletului prin amicul protagonistului, Alex (Cyril Roy), care face o descriere a versiunii budiste a vieții de apoi.
Pe parcurs, însă, observăm și alte semne care ne fac să ne întrebăm dacă este într-adevăr vorba de o reîncarnare sau de o renaștere. De exemplu, sufletul lui Oscar, după moarte, își vede trupul într-o poziție fetală. Toate experiențele anterioare devin nefolositoare după reîncarnare, se deconectează de persoanele din viață anterioară. Toate aceste semne plus altele ne pun pe gânduri în ceea ce privește soarta sufletului și fac din film o meditație interesantă asupra esenței experienței umane. Putem observa chiar asemănări cu călătoriile lui Dante și ale lui Ebenezer Scrooge.
Luând în considerare observațiile de mai sus, recomand vizionarea acestui film. Este atât o experiență vizuală impresionantă și unică, cât și o poveste sau o meditație despre viață, în toate formele ei.
O cronică scrisă de Cristian Radu (departamentul #cinematics)
Editată de Radu Eremia
Corectată de Iulia Dromereschi
Layout de Diana Hîncu