Sub apă - spectacol Reactor
FOTO Ioana Ofelia

„Sub apă” – unde trecutul scoate trauma la un date

Pe 22 noiembrie a avut premiera Sub apă, o nouă producție marca Reactor de creație și experiment, spațiu care le este tare drag voluntarilor noștri clujeni (și nu doar).

La premieră au fost Alex Bodnar și Teodora Dumitroaea, un duo care scrie împreună pentru prima dată. Au fost, au văzut, le-a plăcut și, în continuare, le puteți citi părerile.


Ce crede Alex

În ciuda faptului că nu merg la multe spectacole, am venit să văd Sub apă în premieră, pe 22 noiembrie. Spectacolul a fost regizat de Olivia Grecea. Poate voi supăra iubitorii de teatru cu mica mărturisire bombă, dar eu nu îndrăgeam foarte mult acest gen de exprimare artistică. Dar aș vrea să vă zic și altceva. Spectacolul de la Reactor mi-a schimbat percepția asupra teatrului.

 

Sub apă - spectacol Reactor
FOTO Ioana Ofelia

În întuneric printre voci, voci și voci

Bineînțeles, așa cum îmi stă în fire, eram pe cale să întârzii (cu acest prilej îi cer scuze și colegei mele, Teo). Odată ajunși în sală, la locurile noastre, ne-am făcut cozy, iar ritmul inimii mele s-a calmat.

Pentru un moment, am rămas învăluiți în întuneric, printre voci și voci care de fapt nu erau acolo. Aveam impresia că aud ceva, dar nu era nimic. Întuneric. O lumină îndreptată spre noi. Lumini care s-au întors, într-un final, spre protagonistă: o fată, un suflet care poate arăta ca al meu sau ca al tău. Vocile prindeau culoare prin întuneric, dar rămâneau la fel de moarte și usturătoare.

Din prezent în trecut, din trecut în prezent

Am trecut prin stagiile diferite ale vieții protagonistei. Asta într-o ordine haotică, unde timpul parcă nu exista, iar prezentul sângera în stratul adânc al trecutului. Acest strat ne-a dus chiar sub apă. Aici am văzut-o pe ea cândva, mică, sărind entuziasmată spre mama ei.

Altă dată, la masă, îndurerată de o discuție cu mama sa. O discuție legată de iubire, probleme financiare și existențiale. Mama i-a oferit niște sarmale. Râdeam și mă gândeam: Doamne, cât de mult mi-aș dori uneori să nu empatizez atât de mult cu aceste situații.

 

Sub apă - spectacol Reactor
FOTO Ioana Ofelia

De la discuții dificile am trecut la interacțiuni ironizate cu o clasă de elevi (care se aplică mult prea bine societății din zilele noastre) și la vorbe tăioase cu soțul ei. Amândoi erau îmbrățișați de o lumină calmă, roșiatică, în contradictoriu cu ce își spuneau. Toate momentele printre care ne strecuram ca viermele deveneau din ce în ce mai intense, și la un moment dat nu știam ce se va mai întâmpla. Se vor mai împăca? Traumele vor dispărea sau vor rămâne pe vecie? Va învăța ea cum să înoate prin tornadă?

Un cadavru detașat, printre valuri și… glume!

După traume, bineînțeles că e bine să ne mai calmăm și să dansăm puțin. Fata dansa printre valurile mării, precum un cadavru detașat. Moartă, dar și vie în același timp. Talentul Oanei Mardare m-a uimit. Mișcări mici, subtile, dar și energice, pline de durere, fericire și un extaz profund, care din nou, ne-a dus pe toți adânc, sub apă.

După dans, nu puteau să lipsească glumele. Andrada Balea a făcut publicul să râdă mai mult ca niciodată cu BĂĂĂĂĂĂĂĂĂ-ul ei și referințele la H2O și Insula Mako. Printre glume, Alina Mișoc ne-a cucerit cu expresiile ei și acțiunile delicate. Printre acestea se numără atașarea clemelor de haine pe mâini sau mișcările rușinate, și totuși sigure, sub brațele lui Christian Har.

Nu pot încheia paragraful acesta fără să-l menționez și pe Tavi Voina, care a avut energia unui golden retriever. A reușit să se transforme, pe parcurs, într-un antagonist, într-un obstacol pe care vrem, nu vrem, tot trebuie să-l trecem.

P.S. Multe îmbrățișări calde pentru toți omușorii din echipă.

 

Sub apă - spectacol Reactor
FOTO Ioana Ofelia

Mai departe, legătura o preia Teodora

Sub apă sau despre cum ne privim vulnerabilitățile în ochi

Textul Ioanei Toloargă e intim. Îmi place de multe ori să-mi imaginez spectacolele de teatru pe care le văd drept persoane. Le ofer trăsături, interese, mâini, ochi, picioare, inimi. Iar apoi îmi imaginez cum s-ar comporta. Sub apă e genul de personaj feeric.

Fantoma Crăciunului trecut care apare și te ia de mână și îți spune să o urmezi. Apoi îți arată momente: când erai acolo, când ei erau acolo. Sau poate când erai, dar de fapt nu erai. E sentimentul de înecare și e instinctul puternic de a te arunca: în mare, într-un râu, într-o piscină.

 

Citește și „Unele imagini sunt imposibil de redat în cuvinte”: Habituare

E un spectacol care te ia de mână, îți zâmbește, iar apoi te împinge de pe o stâncă. Dar tu te-ai aruncat, de fapt, de pe stâncă, cu mult timp în urmă. Vezi doar imaginile propriilor acțiuni. S-a simțit uneori intruziv să fiu acolo. De parcă se făcuse o greșeală, iar fantoma care trebuia să îmi arate propriile amintiri mi le-a arătat pe ale altcuiva. Mă vedeam pe mine distorsionată. Doar eram sub apă, nu-i așa?

Să vă bucurați că sunteți

Sub apă e un spectacol care îți aduce aminte că ești vulnerabil prin faptul că te pune față în față cu vulnerabilitatea altei persoane. E despre lucrurile pe care le luăm cu noi pentru că nu știm unde le-am putea, în sfârșit, lăsa jos.

Spectacolul vorbește despre o varietate de subiecte, fie că e vorba despre traumele intergeneraționale pe care le-am primit drept moștenire, despre atacurile de anxietate pe care le avem pentru că uneori presiunea devine prea mult, sau despre minciunile pe care ni le spunem când nu ne vede nimeni. E un spectacol la care e foarte posibil să plângeți. Iar uneori să simțiți că vă scufundați. Alteori poate o să vă vedeți pe voi în personaje și nu o să vă placă. Alteori o să vă placă. Și o să vă bucurați că sunteți.

 

Sub apă - spectacol Reactor
FOTO Ioana Ofelia

Speranță în conexiunile pe care le formăm

În final, Sub apă e un spectacol despre speranță. Sau cel puțin așa îl văd eu. La finalul zilei, înconjurați de frici, anxietăți, depresii, frustrări, măcar putem ști că nu suntem singuri. Bem ceai cu prietenii, primim pulovere pufoase cadou, există oameni care aleargă să ne îmbrățișeze. Și oameni care ar veni la înmormântarea noastră și ar plânge. Există speranță continuă în conexiunile pe care le formăm.

Țin să-i mulțumesc Reactorului pentru spectacolul ăsta, actrițelor și actorilor Andrada Balea, Christian Har, Oana Mardare, Alina Mișoc, Tavi Voina, pentru că l-au pus în scenă, lui Alex Condurat pentru muzică, lui Mihai Păcurar pentru scenografie, lui Ferenc Sinkó pentru mișcarea scenică și Oliviei Grecea pentru regie. Și în mod special Ioanei Toloargă: pentru că scrie mereu cu tare multă vulnerabilitate, pentru că are curajul să o facă și pentru că e mereu o onoare să o citesc.

Ultime confesiuni (de la Alex)

Sentimentele mele legate de spectacol sunt puțin contradictorii. Fiind primul de acest gen pe care l-am văzut, am fost luat prin surprindere și nu mă așteptam la atât de multe momente. În ciuda faptului că ador tot ce ține de spațiul ambiguu, am rămas la sfârșit cu impresia că port un gol înăuntru, ca după înot. Exista senzația că ar fi trebuit să înțeleg mai mult.

Unele scene au avut sens pentru mine, iar altele nu. În orice caz, mi-a plăcut, și o pup cu această ocazie pe Ioana Toloargă pentru script-ul pentru care și-a dedicat her blood, sweat and tears.

 

Sub apă - spectacol Reactor
FOTO Ioana Ofelia

„Te iubesc mult, dar îmi e frică de tine.”

Am luat o decizie în seara asta ploioasă de decembrie. Voi încheia fiecare articol pentru Reactor cu un citat preferat, asupra căruia să reflectăm împreună. Citatul de azi este Te iubesc mult, dar îmi e frică de tine.

Uitați-vă, gândiți-vă, apreciați-i pe cei dragi, chiar și atunci când e greu să respiri. E complicat, știu, dar oare viața mai e viață dacă nu ne scufundăm sub apă măcar o dată?


O cronică de Alex Bodnar și Teodora Dumitroaea (redacția Cluj)

Editare de Georgiana Cilian

Corectură de Iulia Dromereschi

Layout de Teodora Dumitroaea

4
Teodora Dumitroaea
Mereu mi-au plăcut poveștile. Și mereu mi-au plăcut oamenii. Iar când legi oamenii de povești, ajungi la viață, la comunitate, la ideea de a primi și de a oferi.
Alexandru Bodnar
Mare iubitor de biscuiți, poezie și cărți horror. Uneori scriu poeme în engleză și articole pentru media.hub, sau mă holbez la pereți, sau ascult muzică. Am menționat că mă mai și holbez la pereți?