Primele impresii
Mi-am dorit să citesc această carte încă de când a apărut și la noi. La început, m-au atras foarte mult coperta pastelată, desenată în detaliu, și descrierea promițătoare, care menționa două dintre poveștile copilăriei mele: „Cenușăreasa” și „Lebedele”. Chiar dacă nu mi le mai amintesc prea bine, tot știu că mi-au plăcut mult la acea vârstă. Când mi s-a oferit ocazia să o citesc și să o recenzez, nu am ezitat nicio clipă. Pentru aceasta, mulțumesc Librăriilor Cărturești.
Șase cocori stacojii este un basm cuceritor, pe care nu-l mai poți lăsa din mână, o poveste care îți dă fiori și te încântă în același timp.” – a spus Kerri Maniscalco, iar eu cred că a fost destul de aproape de realitate.
Kiata, casa protagonistei noastre, este primul loc pe care îl cunoaștem în această poveste. Este descrisă în profunzime, de la mâncărurile festive, la hainele regale și oamenii care o adorau pe prințesa Shiori’anma. Autoarea a creat această lume pașnică, dar plină de pericole, în care magia era prezentă și, totuși, interzisă, pe care eu mi-am imaginat-o constant de-a lungul lecturii celor cinci sute de pagini.
Nici nu știam ce îmi doream mai mult, să termin cartea mai repede și să scap de curiozitatea și misterul care mă atacau din toate părțile, sau să mă bucur de ea cât mai mult timp. Din fericire, am aflat că există și o continuare, „Șase cocori stacojii” fiind o duologie. Evident, am cumpărat-o și acum mă așteaptă cu brațele deschise în mica mea bibliotecă.
Blesteme și magie interzisă

Prima fiică a împăratului Hanriyu și preaiubita prințesă a Kiatei, Împărăția celor Nouă Curți Eterne și a Munților Sfinți ai Curajului”, s-a prezentat ea la un moment dat.
Shiori este o fire rebelă. În ziua logodnei sale, a fugit de acasă și a ajuns într-un lac, aproape sfârșind înecată. Dar, surprinzător, întâlnește un dragon care o salvează și care îi devine prieten.
Prințesa se lovește la fiecare pas de magie, în diversele sale forme, începând cu propriile puteri, pe care încerca să le țină ascunse, continuând cu întâlnirea cu Seryu, nepotul preferat al Regelui-Dragon și descoperirea secretului mamei sale vitrege, care avea și ea magie. Cea din urmă nu este fericită când este descoperită. Ea încearcă să o oprească pe Shiori, care își dorea să spună tuturor ce „demon” era Raikama, mama sa vitregă, dar recurge la un blestem.
Singurul lucru care m-a dezamăgit, sau care m-a făcut, mai degrabă, să citesc volumul mai rapid, a fost misterul care se afla în spatele personalității reci și distante a mamei vitrege. Dacă veți citi cartea, odată ce ajungeți la final, veți rămâne plăcut surprinși.
Câteva aventuri din carte
Shiori este alungată de acasă și din Kiata, cu un blid ciudat din lemn pe cap, fără a putea fi recunoscută de cineva. Când reușește să ajungă la cei șase frați ai ei, să le dezvăluie secretul vrăjitoarei, pedeapsa s-a extins. Astfel, ca în basmul lui Hans Christian Andersen, „Lebedele”, frații ei se transformau în cocori cu pete stacojii la fiecare răsărit de soare, iar la apus deveneau oameni. Pentru a-i fi și mai greu, pentru fiecare cuvânt sau sunet pe care îl scotea, unul dintre ei murea.
Căci atâta vreme cât acest blid se află pe capul tău, pentru fiecare sunet care-ți părăsește buzele, unul dintre frații tăi va muri.”
Fiind părăsită de omenire, lăsată doar cu un singur veșmânt și fără voce, fosta prințesă este nevoită să dea dovadă de curaj și iscusință pentru a supraviețui, mai ales că se apropie iarna. Ajunge să gătească pentru o femeie nemiloasă, care îi asigura minimul necesar și, în aceste condiții, întâlnește un aparent luptător, care o intrigă.
De aici apar și câteva elemente romantice în cadrul cărții. Până la urmă, reușește să își regăsească frații, să le afle blestemul, problemele prin care au trecut și cât de mult s-au străduit să o găsească. Împreună, pornesc în căutarea unei modalități de a rupe blestemul.
Experiența personală

Un basm uluitor, povestit într-un mod care-ți taie respirația” – Stephanie Garber
Au fost multe detaliile expresive, mirosuri puternice, referințe la miturile și tradițiile chinezești sau japoneze, analogii cu basmele deja menționate… Toate acestea au transformat cartea într-o adevărată minunăție ce merită citită. Știu că în media se tot discută că este overrated, dar copilul din mine a fost de-a dreptul impresionat de lumea creată în „Șase cocori stacojii”.
La un moment dat, nu mai reușeam să o las jos din mână. Am început să o iau după mine peste tot, chiar și la metrou. Muream de curiozitate să aflu ce se mai întâmplă și cum reușește să se apropie Shiori de adevăr.
În continuare, o să vă las și două dintre citatele mele preferate. Ele ascund sfaturi foarte bune: să fim optimiști în viață și să ne urmăm propriul destin.
Primul a fost spus de mama prințesei:
Găsește lumina care îți face lampionul să strălucească!”
Următorul pune în lumină tăria de caracter a protagonistei:
Dacă soarta este o încâlceală de fire, atunci voi avea mereu o foarfecă la îndemână […] Alegerile mele sunt doar ale mele. Le voi face așa cum îmi doresc.”
Informații generale
Titlu: „Șase cocori stacojii”
Autor: Elizabeth Lim
Editura: CORINTEENS
Anul apariției: 2021
Genuri: fantasy, YA, retelling, mitologie
Traducătoare: Simona Ștefana Stoica
Vârstă recomandată: +12 ani
Rating personal: 5/5
A fost nominalizată la premiile oferite de Goodreads, la categoria Best Young Adult Fantasy & Science Fiction din 2021
O cronică scrisă de Alexandra Pătrașcu (departamentul #carticeala)
Editată de Sorina Sfreja-Nemeș
Corectată de Iulia Dromereschi
Layout: Alexandra Pătrașcu









1 comentariu