Un drum lung către o planetă mică și furioasă sau cum să te reîndrăgostești de space opera

Romanul Un drum lung către o planetă mică și furioasă de Becky Chambers (Herg Bennet, 2017) s-a simțit ca un episod mai lung de Star Trek: Next Generation și mă bucur nespus că am trăit experiența asta.

Am avut parte de o navă spațială, personaje pestrițe și delicios de diverse, o misiune, câteva aventuri, relații interumane profunde, istorii personale, secrete, iubiri (posibile și imposibile), rase extraterestre fascinante, înțelepciune și idei, adică cel mai fain Star Trek pe hârtie (pentru mine) din ultimul timp. Și da, știu că am citit-o foarte târziu, la un deceniu de la apariție.

Acest roman mi-a reamintit de ce iubesc cozy SF în general și space opera în special, iar acum am să vă spun și vouă ce m-a impresionat atât de mult la această carte.

În primul rând, autoarea ne invită pe o navă spațială – Wayfarer – unică în felul ei. Suntem într-un viitor atât de îndepărtat, încât nici nu are rost să calculăm când. Cert e că este era în care săpăm tuneluri în spațiu-timp. O facem ca să creăm un soi de găuri de vierme artificiale pentru a facilita transportul spațial între planete foarte îndepărtate.

Dar nu despre tehnologie este vorba aici.

Dar despre ce este vorba în romanul Un drum lung către o planetă mică și furioasă? Despre planeta furioasă?

Nici măcar. Totul este despre călătoria în sine și despre oameni. Ciudat, având în vedere că echipajul este, în mare măsură, extraterestru.

Pe scurt, o avem pe protagonista Rosemary Harper, o tânără cu un trecut apăsător, aflată în căutarea unei noi vieți. Ea se alătură echipajului de pe Wayfarer ca funcționară. Astfel, întâlnește un grup de indivizi diferiți de oricine a mai cunoscut. Și, pe măsură ce Wayfarer avansează spre furioasa planetă Hedra Ka, Rosemary (și ceilalți) descoperă adevăratul sens al familiei, prieteniei, loialității, compasiunii și iubirii.

Ca să eliminăm elefantul din cameră încă de la început, voi admite ceva: da, unii critici au dreptate, în carte nu se întâmplă (mai) nimic. Nu avem un roman SF tipic, în care cineva pățește ceva pe fiecare pagină. Nu avem bătălii între nave spațiale. Nu avem un Picard care să evite coliziuni, măceluri cu alte rase sau conflicte uluitoare pe planetele de pe drum.

Aici, povestea se concentrează pe două mari axe: lumea și personajele, iar acestea din urmă sunt fenomenale. În ciuda numărului mare de indivizi din echipaj, fiecare are o poveste captivantă și o personalitate unică, lăsând o impresie durabilă.

Diversitatea și incluziunea sunt personajele principale ale acestui roman

De-a lungul anilor, multă lume s-a întrebat dacă această carte este feministă, liberală, pro LGBTQIA+, dacă are o agendă… Părerea mea e că este Star Trek pur, dur și minunat, dincolo de discursuri publice, politici, tendințe și altele asemenea.

Imaginează-ți o creatură de tip șopârlă, cu solzi sclipitori și pene, pansexuală, care pilotează un rotopercutor spațial.

Imaginează-ți comunicarea nu prin cuvinte, ci prin culori care-ți dansează pe piele.

Imaginează-ți extratereștri care se transformă din femeie în bărbat și invers, pe tot parcursul vieții lor.

Imaginează-ți specii puternice și specii neputincioase, unele care se confruntă cu dispariția, iar altele blocate în conflicte interne de o violență cruntă.

Imaginează-ți o lume populată de femei puternice și vulnerabile deopotrivă și de bărbați puternici și vulnerabili deopotrivă, pentru care nu contează că sunt femei sau bărbați, ci numai că sunt pereche/ prieteni/ familie/ echipă.

Imaginează-ți o lume în care nu contează existența relațiilor hetero- sau homosexuale. Nu contează dacă ești binar sau non-binar. Nu contează mult nici dacă ești umanoid. E doar o lume în care există iubire, indiferent între cine și cine, sau cum se manifestă ea. Și dacă cineva îmi zice că Lovey n-are suflet, ne certăm.

Imaginează-ți tipuri de familii atât de nebunești, încât aproape că au sens.

VREI SĂ MAI CITEȘTI ASTFEL DE RECENZII?

SPRIJINĂ-I PE VOLUNTARII NOȘTRI DE LA DISTANȚĂ!

Imaginează-ți persoane cu dizabilități care nu acceptă să fie vindecate, pentru că se iubesc pe sine și sunt iubite/ acceptate exact așa cum sunt, pentru tot ceea ce fac.

Și acum, imaginează-ți-i pe toți, acolo, la grămadă, ca pe Enterprise, închiși pe aceeași navă spațială care perforează autostrăzi cosmice în spațiu și sub-spațiu, ca să aducă mai aproape unele de altele specii din colțuri și mai îndepărtate ale universului.

Putem considera romanul și o călătorie inițiatică, la capătul căreia se află toleranța față de tot ceea ce e diferit.

Cum ziceam, aici nu este vorba nici de tehnologie, nici de agende, nici de destinația finală a echipajului. Este vorba despre călătoria în sine și despre nenumăratele experiențe și provocări pe care le întâmpină personajele pe drumul lung către o planetă mică și furioasă. Ca orice episod de Star Trek memorabil, povestea este un puzzle complex de psihologie umană (și extraterestră!), presărată cu umor și momente de pură bucurie, de pură groază, sau de pură surpriză.

Zdrobește echipajul de pe Wayfarer gândirea binară tipică? Sigur. Avem extratereștri fără gen, care folosesc pronumele eal (xe în original). Avem toate combinațiile posibile din toate tipurile de sexualități și genuri pe care ni le putem imagina? Sigur. Toleranța este la ea acasă.

Aici fac o paranteză și spun că sunt impresionată de felul în care a reușit Alexandru Voicescu să traducă pronumele xe într-un singur cuvânt, prin pronumele eal. Excelent!

Romanul nu este despre a fi diferit, ci despre personaje diferite care trec împreună prin niște aventuri

Partea faină e că diversitatea se extinde dincolo de extratereștri, pământeni născuți pe Marte, ființe cu sânge rece, creaturi non-verbale, creaturi care trăiesc într-un soi de perechi siameze, sau specii care depun ouă.

Avem un personaj cu nanism, dar nu asta îl definește. Avem și un om morocănos și ușor antisocial, perechea Sianat care nu iese niciodată din cabină, și pe Lovey. Ea este I.A.-ul navei, care vrea și nu prea să capete un corp pentru a-și împlini povestea de dragoste cu Jenks, tehnicianul de pe Wayfarer.

Nici în Star Trek, nici aici povestea principală nu este despre LGBTQIA+ sau despre dizabilități. Avem, pur și simplu, o mână de personaje, dintre care unele întâmplător sunt LGBTQIA+. Altele au dizabilități. Unele nu sunt nici măcar umane (deși I.A. Lovey este un deliciu de femeie, dacă pot spune așa), și asta e perfect normal.

În această lume și pe această navă, diversitatea formelor, culorilor, culturilor și credințelor este uluitoare. Ca și în Star Trek, ceea ce impresionează cu adevărat este felul în care oamenii și extratereștrii se străduiesc să se conecteze și să dea dovadă de compasiune, în ciuda diferențelor mari care îi separă.

Lucrurile care mi-au plăcut cel mai mult în romanul Un drum lung către o planetă mică și furioasă

Personajele. De la reflecțiile lui Rosemary despre familia ei, la meditațiile lui Dr. Chef despre trecutul său și explicațiile lui Sissix despre cultura și familia ei, fiecare rând citit îți va umple mintea de lumină. Așa cum îmi umplea Picard în copilărie mintea de lumină.

Kizzy te va amuza teribil. Dr. Chef te va impresiona. Corbin te va enerva. Pe căpitanul Ashby nu ai cum să nu-l respecți. Când perechea Ohan are probleme, nu ai cum să nu empatizezi. La final, vei avea ceva de învățat de la fiecare dintre ei.

Personalitățile lor se ciocnesc în moduri comice, desigur. Unele dintre aventurile lor sunt, pur și simplu, bizare. Întâlnirea cu noi specii, cu obiceiuri și înfățișări incredibil de ciudate, este un balsam pentru iubitorii de SF, la fel ca și conversațiile lor. Dacă poți să-ți imaginezi aceste ființe exotice, felicitări, ai parte de un exercițiu foarte distractiv și dificil, căci cartea chiar îți pune imaginația la încercare.

În cele din urmă, avem o poveste care îți dă un sentiment cozy, plasată într-o lume unde lucrurile par un pic mai puțin sumbre decât în lumea noastră. Pentru mine a fost o evadare încântătoare într-un univers plin de minuni și posibilități.

Alt lucru interesant a fost explorarea relației romantice dintre un om și o I.A. Povestea asta, în particular, a fost excelent scrisă și aprofundată. Filmul Her a apărut cu un an mai devreme și a dat omenirea peste cap, dar nici Becky Chambers nu a făcut o treabă deloc rea cu tema asta.

Autoarea a mai demonstrat și că nu întotdeauna e nevoie de argou SF, fizică cuantică și acțiune de tip Michael Bay ca să scrii un space opera memorabil, chestie pe care eu o apreciez.

Pornește într-un drum lung spre o planetă mică și furioasă, sunt convinsă că nu vei regreta!

Am să mai zic o dată, ca să fie clar: în cartea asta nu se întâmplă aproape nimic. Acțiunea ia puțină amploare în ultimele cincizeci de pagini, iar finalul pare un pic (doar un pic) cam grăbit. Planeta furioasă și locuitorii ei ocupă vreo douăzeci de pagini cu totul. Asta este perfect în regulă. Dacă vrei un roman SF care duduie de acțiune, suspans, răsturnări de situație și adrenalină, poate că acesta nu e pentru tine.

Dar dacă ești în căutarea unei lecturi science fiction care să te facă să gândești, să râzi, să te simți bine și să simți în general, atunci Un drum lung către o planetă mică și furioasă este cartea perfectă. O lectură ușoară, plină de personaje pe care le vei adora. O lume pe care vei dori să o explorezi. O poveste care va rămâne cu tine mult timp după ce ai întors ultima pagină. Ce-ți poți dori mai mult?

Pe de altă parte, sunt patru cărți în seria Wayfarer, așa că ai cu ce te distra dacă pornești în călătoria asta.

TEXT ȘI LAYOUT: Andreea Sterea

EDITARE: Sorina Sfreja-Nemeș

CORECTURĂ: Iulia Dromereschi