Un film care și-a depășit epoca” – am tot auzit asta, dar e complet insuficient să limitezi revoluția produsă de 2001: A Space Odyssey pentru lumea cinematografiei și a genului science fiction prin expresia asta.
În 1968, Kubrick a explorat cosmosul prin cinematografie înaintea astronauților
2001: A Space Odyssey, deși fixează niște repere temporale exacte, creează impresia că e complet atemporal și se situează într-o dimensiune superioară celei la care încercăm să ne raportăm când vorbim despre acest film. A apărut în 1968, la doar șapte ani după ce Gagarin a mers în spațiu, și cu un an înainte ca Armstrong să ajungă pe lună.
Stanley Kubrick a fost un vizionar care a creat o imagine de ansamblu mult mai complexă decât ceea ce se știa despre univers în momentul acela. În 1968, a creat o viziune a cosmosului mult mai avansată. Regizând o inovație suprarealistă a science fiction, Kubrick a dat oportunitatea de explorare a acestui gen următoarelor generații de cineaști, lăsând moștenire subiectul.
Evoluția inteligenței supraumane de la origini și până la apocalipsă
O înșiruire a evenimentelor ce pare destul de ambiguă și lipsită de o narațiune bine formată, însă privită din perspectiva teoriei evoluționiste, plasează toate etapele dezvoltării umanității într-o ordine firească.
Totul începe cu primatele, care dau dovadă în primă instanță de caracteristici rudimentare. Scot sunete puternice, deranjante și au activități specifice epocii. Suntem martori la primele acte care au precedat evoluției, când maimuțele antropoide descoperă primele unelte pe care le folosesc și în luptă. Predecesorul omului a pus în aplicare prima inovație în scopuri violente, pentru omor, ceea ce probabil denotă natura umană care manifestă violență chiar și atunci când nu este cazul.
Psihologia evolutivă este transfigurată în primele momente ale filmului, prin toate trăsăturile pe care le vedem ca fiind umane la aceste maimuțe antropoide. Evoluția acestei comunități de hominidae este condiționată de prezența Monolitului. Acesta este o constantă pe parcursul întregului film. Monolitul este de nepătruns, de neînțeles. Fie e un obiect astral de proveniență extraterestră, fie e un simbol al inteligenței și al evoluției. E omniprezent, de la începutul omului primitiv până la supraom. Monolitul e inteligența sau unealta care intermediază evoluția umană.
Citește și articolul de debut al Anei, tot o cronică de film:
Părinți inconsistenți și melancolie în Aftersun: festival coming-of-age cu o latură întunecată
Inteligența artificială – adevăratul antagonist din A Space Odyssey
Filmul poate declanșa o discuție actuală contextului epocii noastre, în care inteligența artificială ia amploare și oamenii se simt amenințați de aceasta. În film, robotul Hal 9000 este creat de om și execută comenzi umane. Se manifestă conform unei baze de date colectate din experiența umană, imită logica și emoțiile unui individ uman. Acesta, într-o poziție de putere, își atribuie superioritate și vrea să dețină controlul absolut asupra navei. Omoară tot echipajul navei (un comportament specific uman). El este ucis de cel care l-a creat – omul.
Rolul lui Hal este de a metaforiza un concept important: inteligența artificială care poate depăși omul prin calități raționale, fiind incapabilă să stăpânească noțiunea de moralitate și conceptele de bine și rău. Hal confirmă frica multora: roboții, aflându-se într-o poziție de influență, vor tinde să ia locul oamenilor, să îi domine și să îi înlăture complet.
Dave, singurul care a supraviețuit misiunii Discovery One, ia decizia de a-l deconecta pe Hal 9000 și de a se salva. Moartea calculatorului deschide un portal în substraturile inconștientului lui Dave. Destinul lui este reprezentat suprarealist din acest punct: un infinit transversal. Călătorind prin toate dimensiunile existente și sfârșind în cea în care o să-și privească sfârșitul, își acceptă moartea și ia naștere într-o nouă formă a copilului-stea (Starchild: o nouă formă a omului și a inteligenței).
Filmul e o manifestare aproape nonverbală a futurismului tehnologic. Personajele sunt reci și își manifestă emoțiile sincere doar în intimitatea familiilor lor. Dialogul e minimalizat la rostirea informațiilor strict necesare.
E o imagine de ansamblu învelită în stereotipuri, așa cum ne-am obișnuit să vedem viitorul ultra-tehnologizat. Dar e și o profeție care nu s-a adeverit nici la 22 ani după anul de grație 2001. Tehnicile cinematografice și atmosfera filmului asigură impresionismul combinat cu expresionismul, iar tema rămâne la liberă interpretare a fiecăruia.
Vrei să citești mai multe cronici de film?
Locul șase în The Sight and Sound Greatest Films of All Time 2022
2001: A Space Odyssey se situează pe locul șase în topul revistei Sight and Sound.
Experiența de vizionare și asimilare a acestei capodopere constituie un întreg proces, o rutină intimă și intrinsecă. Ești supus/ă unui ansamblu de imagini, viziuni, figuri, fenomene, foarte puțin dialog și foarte puține explicații. Dai undă verde imaginației și lansezi întrebări (care n-au tot timpul un răspuns).
Exercițiul de asimilare și percepție personală e cel care contează. Rămâi cu senzația de gol complet în minte, după final. Vei avea nevoie de ceva timp ca să procesezi, ca să înțelegi ce s-a întâmplat. Ai nevoie să auzi și ce au spus alții despre film, să vezi dacă impresiile tale sunt similare. Mintea ta explodează, ideile răsar una după alta și ai parte de un mindblow total.
Cel puțin, acesta a fost procesul meu de înțelegere.
O cronică scrisă de Ana Leu
Editată de Alexandru Bodnar
Corectată de Iulia Dromereschi
Layout: Alexandra Pătrașcu