Cover oficial al luna.doc #8

Luna.doc | Cum poate vindeca muzica depresia

Rocknrollers, un film regizat de Daan Bol (Olanda) și apărut în 2016, se află pe lista festivalului Luna.doc – Show Me Emotion (8-28 noiembrie) și mi-a atras imediat atenția. Am urmărit 25 de minute de haos și nu pot decât să spun că am savurat fiecare secundă.


Filmul este, mai mult sau mai puțin, un documentar care prezintă povestea unei trupe din Olanda, Morganas Illusion, și cum aceasta era cât pe ce să se desființeze când unul dintre membrii trupei, Sia (chitaristul și vocalistul), a suferit de depresie. Nu ni se dă vreun motiv sau vreo cauză a izbucnirii stării sale, ci știm doar că, din cauza acesteia, nu mai mânca și a slăbit foarte mult. Ba chiar a încetat și să mai meargă la repetițiile trupei, ignorându-și colegii, pe Vince (bateristul) și pe Bas (care, ce surpriză, cântă la chitară bass!). Aceștia au refuzat să caute un înlocuitor pentru Sia, ceea ce pare să nu fie în van, pentru că, în cele din urmă, acesta se întoarce, fiind însă în continuare bântuit de gândurile depresive.

Am spus mai devreme că nu se menționează de ce Sia a avut depresie. Și ador acest lucru. Nu cred că trebuie să existe neapărat un factor extern care să te împingă spre depresie. Oricât de frumoasă ar fi viața ta, oricât de iubit și apreciat ai fi, asta nu înseamnă că nu poți să ai gânduri negre sau să te simți singur, deconectat de lume. În fine, acum îmi dau și eu cu părerea, pentru că este una dintre activitățile în care excelez. Nu e ca și cum aș avea experiență în domeniu, ca să îmi permit să vorbesc despre asta. Dar tot mi se pare o idee extraordinară să nu aflăm de ce, pentru că e o întrebare atât de grea, încât rareori îi putem ști răspunsul cu exactitate.

Colegii de trupă ai lui Sia au trăit mult timp cu gândul că ei au fost cauza depresiei sale, ceea ce nu poate fi mai departe de adevăr. De fapt, tocmai prietenia celor trei și muzica l-au ajutat pe băiat să împrăștie întunericul. În principiu, cred că muzica l-a ajutat cel mai mult, pentru că puteam să simt prin ecran cum lăsa suferința și durerea să i se scurgă printre note, cum se lăsa pierdut în muzică. Și din fericire acesta a continuat să cânte, filmul încheindu-se cu un nou concert al trupei, care mai există și astăzi.

După cum am spus mai sus, filmul este ușor haotic. Nu avem o cursivitate, ci un ansamblu de scene, clipulețe și mărturisiri, care ajung totuși să formeze un întreg, ceea ce a făcut totul să pară atât de veridic și natural. Deși uneori sunt puțin confuze, îmi plac filmele de genul, pentru că îmi pun neuronii la muncă. Nu că ar fi fost foarte mare filosofie în cazul de față, dar un puzzle tot un puzzle rămâne, chiar dacă are doar două piese.

Deci, pentru că avem nevoie și de un deci, Rocknrollers este un film documentar destul de captivant, care ar fi putut totuși să fie puțintel mai complex. Abordează un subiect sensibil și important, aducându-ne aminte că, deși nu poți să te ascunzi de depresie sau să știi când o să te lovească, cu ajutorul celor din jurul tău și al propriei voințe poți să contraataci și să o pui la colț.

Între 8 și 28 noiembrie, Asociația Bloc Zero invită profesorii de liceu din toată țara pe platforma Kinoteca să vizioneze gratuit, alături de elevii lor, o selecție de 12 filme din cinci țări, care analizează, din diferite unghiuri emoțiile adolescenților. Mai multe detalii despre concept și despre posibilitățile de explorat găsiți pe site-ul lor oficial.

 

 

Diana vă recomandă și o carte potrivită, pe care am discutat-o la cel mai recent club organizat de noi, cu sprijinul editurii Storia Books:

Made with Padlet

 


O cronică scrisă de Diana Hîncu

Cu editare de Rareș Dinu & corectură și layout de Iulia Dromereschi

Fotografiile sunt capturi de ecran din timpul filmului
3
Diana Hîncu
Sarcasmul și ironia îmi sunt cele mai bune arme... deși uneori sunt însoțite de mult prea multe glume proaste și momente „stânjenante”.