Luna.doc | Mâncărimi anxioase

Avertisment: În acest articol se discută despre anxietate și self-harm. Vă rugăm să citiți pe propria răspundere.

În cele 15 minute ale sale, scurtmetrajul Mâncărimea, regizat de Dianne Bellino și Adam Davies, prezintă printr-un mod unic realitatea dură a felului în care anxietatea și frica pot provoca un „parazit”, care trăiește în noi constant și ne determină să facem anumite lucruri, uneori ajungându-se și la self-harm. Nu este un subiect ușor sau pe care să îl discutăm la întâmplare. Pentru unele persoane, poate trezi amintiri dureroase.


Tehnica prin care a fost realizat filmul, stop motion cu figurine de lut, a fost un plus de creativitate și originalitate, pe care l-am apreciat. Mi s-a părut că a reușit să redea mesajul producției într-o manieră potrivită contextului. Totodată, decizia de a reprezenta personajele prin două specii de animale opuse, iepuri și lupi, prada și prădătorul, a fost surprinzătoare și inspirată. Nu doar că a ilustrat coexistența acestora, ci și cum se pot respecta, distrugând barierele dintre ele, formând chiar relații de prietenie puternice. Atenția se îndreaptă asupra discriminărilor dintre diferite tipuri de oameni, prezentând practic un model de urmat. Încă un aspect care mi s-a părut neașteptat, dar care, în context, a fost perfect încadrat, a fost exprimarea. Nu s-a vorbit deloc, s-au folosit doar sunete specifice, care au schimbat totul. Perspectiva din care privești videoclipul diferă enorm de cea în care ar fi existat dialoguri.

Acest scurtmetraj suportă o mulțime de interpretări, totul depinzând de spectator, ale cărui concluzii vor fi desigur bazate pe propriile experiențe. Dacă e să mă întrebați pe mine, mâncărimea lupoaicei reprezintă o manifestare a anxietății, un tic de care, după ceva timp, nu mai putea scăpa. Devine o dependență, rănindu-se constant. Prietena ei, iepuroaica, i-a fost alături pe parcursul acestei perioade întunecat, ajutând-o cum putea. Astfel se pot observa și sentimentele ei. Încearcă să fie puternică pentru prietena sa, dar în același timp se teme pentru ea. Mi s-a părut un detaliu pe care nu îl întâlnim prea des, dar care este foarte important. Într-o astfel de situație se lasă cu răni fizice sau emoționale în ambele părți.

M-am simțit vulnerabilă în timp ce am vizionat filmul, lucru la care nu mă așteptam. Regizorii au portretizat anxietatea cu o profunzime care se poate analiza la nesfârșit. Am trecut printr-un amalgam de emoții, pe care nici în momentul acesta nu le pot identifica exact. Frica pe care a resimțit-o lupoaica când a ajuns la petrecere am înțeles-o perfect. Și nu cred că sunt singura.

Vă recomand din suflet să luați un sfert de oră din viața voastră și să îl acordați acestui film. Face parte din festivalul Luna.doc, organizat de Bloc Zero, un proiect dedicat elevilor din România, care printr-o serie de documentare își propune să le vorbească despre sănătatea mentală. Vă rog să nu uitați că acest film poate fi dur. Asigurați-vă că sunteți pregătiți.


ioana micu portret

 

 

Ioana Micu (redacția #iasi) debutează cu această cronică în media.hub – editare Rareș Dinu

Fotografiile reprezintă capturi de ecran din cadrul producției.
3
Ioana Micu
Unul dintre hobby-urile mele este cititul, datorită acestuia am creat contul de bookstagram și am reușit să particip la festivaluri precum FILIT. În general citesc ficțiune, însă încerc să îmi diversific cât mai mult lecturile.