Luna.doc | Scurt ghid pentru Social Media

Neticheta este o serie scurtă de cinci episoade, fiecare având în jur de 5-6 minute, regizată de Mea Dols de Jong (Olanda, 2017), în care ne sunt prezentate regulile nescrise ale rețelelor de socializare. Am avut șansa să urmăresc două dintre acestea în cadrul festivalului Luna.doc iar acum a venit timpul să vă povestesc puțin despre ele.


 

Nu știu exact cum aș putea să definesc Neticheta, pentru că film cu siguranță nu e, nici o animație oarecare, ci aduce mai mult cu o prezentare. Nu avem vreun fir narativ, ci pur și simplu ne sunt împărtășite diferite informații pe baza unei relatări, însoțite vizual fie de un text superdrăguț, fie de diverse clipulețe reprezentative. Deși are un format puțin mai ciudat, mi s-a părut intrigant și original, reușind să își transmită eficient mesajul dorit.

Prietenia

În acest episod este portretizată prietenia dintre fete și cum ar trebui aceasta reflectată pe internet. Avem ca șablon povestea a trei prietene, care ne împărtășesc experiențele lor: cum s-au împrietenit și cum a avansat interacțiunea lor în mediul online, odată ce relația lor s-a intensificat. Etichetele din colț au ajuns să fie pe ochi. Comentariile au devenit din ce în ce mai abundente și laudative.

Și, dacă tot am pomenit de etichete, se pare că, dacă cineva te etichetează într-o poză pe față (mai ales pe ochi), înseamnă că ține foarte mult la tine, iar dacă o face într-un colț, ei bine, nu e un semn prea bun. Nu înțeleg exact care este logica, având în vedere că e de bun simț să pui eticheta pe fața persoanei respective, ca să știe și ceilalți despre cine e vorba. Dar, din câte se pare, e un lucru destul de important, pentru că, la un moment dat, tema aceasta a iscat o mică ceartă între prietene. Totul s-a rezolvat destul de rapid, din fericire.


Dacă-ți place tot ce citești pe platforma noastră,

ne poți susține cu o cafea virtuală.


Frați, luptători și eroi

De data aceasta, avem de-a face cu perspective masculine. Urmărim doi băieți care, după o cursă de ciclism, ajung prieteni foarte buni. Totuși, lucrurile devin puțin problematice atunci când unul dintre ei intră într-o relație. Iubita sa ajunge să ocupe cele mai importante locuri pentru etichete și chiar și biografia contului său. Și da, se pare că și aici este valabilă regula cu ochii și etichetele. Măcar în cazul acesta comentariile nu sunt la fel de siropoase. Nu e mult, dar e mai bine decât nimic.

Revenind, unul dintre cei doi prieteni începe să se simtă puțin neglijat când iubita celuilalt îi fură locul, cu toate că înțelege situația. Dar, în cele din urmă, lucrurile se rezolvă și ajung la o soluție.

Deși mi s-au părut interesante mesajele pe care le-am întâlnit în Neticheta și ierarhia rețelelor de socializare îmi este mai clară acum, nu pot să spun că o înțeleg pe deplin. În principiu, eu una nu văd sensul în a acorda atât de multă valoare unei etichete sau unui comentariu. Nu înțeleg de ce este nevoie să facem asta, când există atât de multe moduri de a le arăta celor din jur că ne pasă de ei și fără să folosim mediul online. Dar asta este până la urmă doar părerea unei cinice, deci nu știu cât de mult contează. Dar, din câte se pare, toate cutumele astea bizare își au rostul și au ajutat la construirea multor prietenii. Deci cine sunt eu să le judec?


Redactare: Diana Hîncu (coordonatoare dpt. #carticeala)

Editare: Rareș Dinu (coordonator dpt. #cinematics)

Imaginile reprezintă capturi de ecran realizate în timpul vizionării.
Mai aveți acces la filmele din luna.doc până pe 10 decembrie, inclusiv, cu un cont de profesor/educator.
2
Diana Hîncu
Sarcasmul și ironia îmi sunt cele mai bune arme... deși uneori sunt însoțite de mult prea multe glume proaste și momente „stânjenante”.