„Preadolescenții și adolescenții încă au nevoie ca adulții din viața lor să-i iubească și să-i sprijine, poate chiar mai mult ca niciodată.”
Dacă vi se pare că felul în care arată copiii de astăzi – mai înalți, cu forme mai pline, cu un aspect mai matur la vârste la care noi nu arătam așa, nu este doar o impresie. Se pare că pubertatea începe mai devreme decât începea în trecut. Asta înseamnă că hormonii răspunzători de modificările puberale încep să circule în organism mai devreme.
Faptul că hormonii sexuali încep să își facă simțită prezența (apare părul pubian, sânii și testiculele cresc), nu înseamnă nici pe departe că nevoile sexuale încep și ele la fel de devreme, sau că respectivul copil este complet maturizat. De fapt, autoarele volumului „Ups, pubertatea!”, Cara Natterson și Vanessa Kroll Bennett, ne atenționează că un copil trebuie tratat în funcție de vârsta pe care o are, nu în funcție de cum arată.
O fată de 11 ani care are sâni, șolduri mai late și păr pubian i se poate părea unui adult pregătită să fie activă sexual, dar tot 11 ani are.
De asemenea, „schimbările fizice generate de pubertate încep mai devreme, dar creierul nu se maturizează deloc mai repede”. Mulți oameni se așteaptă ca acei copii dezvoltați mai repede să se poarte ca niște adulți, sau ca niște adolescenți. Îi tratează deci ca pe niște adulți, sau ca pe niște copii mai mari, deși nu sunt.
Când copiii noștri nu mai par copii (dar sunt!)
Tratați-i întotdeauna pe copii în acord cu vârsta pe care o au, nu cu aceea pe care o arată. Majoritatea puștilor au o gândire conformă vârstei lor reale, nu celei aparente (…) un copil de 10 ani poate foarte bine să se joace cu păpuși încă, să se cuibărească în brațele părinților sau să construiască ceva cu piese Lego.
Când copiii par mai în vârstă decât sunt de fapt, și, implicit, par capabili să se și comporte cu maturitate, să acționezi în conformitate cu această prezumție că ar fi adulți reprezintă garanția eșecului pentru toți cei implicați.
Modificarea atributelor fizice nu este singurul mod în care acționează pubertatea și hormonii săi: schimbările de dispoziție sunt, aparent, generate de pubertate, și își fac și ele apariția mai repede în zilele noastre. Deci, pregătiți-vă încă de pe la opt ani pentru uși trântite, ochi dați peste cap, sau pentru râs necontrolat urmat de crize de plâns.
O carte plină de informații și de sfaturi practice, care te învață cum să apuci lucrurile alunecoase care țin de pubertate
Mi-a plăcut faptul că autoarele ne sfătuiesc (dacă nu chiar ne somează) să ne lăsăm bagajele emoționale la ușă și să nu punem în cârca copiilor noștri dramele noastre din adolescență, fricile noastre de atunci, sau fricile legate de felul în care aceștia vor evolua. Dacă părinții simt că sunt ajunși din urmă de probleme nerezolvate din trecut, sunt sfătuiți să găsească un alt adult cu care să discute. Pe de altă parte, ni se recomandă să îi întrebăm pe copii cum se simt ei, fizic și emoțional, în corpurile lor în continuă schimbare.
„Ups, pubertatea!” acoperă o mulțime de subiecte interesante: de la cele clasice, legate de fiziologie, pe care te-ai aștepta să le găsești menționate într-o carte despre pubertate (menstruație, vise umede, păr pubian, mirosuri corporale, acnee), până la cele emoționale (imagine corporală, schimbări de dispoziție, tulburări de alimentație, sănătate mintală).
Un capitol foarte interesant este cel despre „supraspecializarea sporturilor” pentru copii/ tineri, o presiune suplimentară pe acei copii obligați de la vârste mici să facă performanță. Asta cu atât mai mult cu cât, în zilele noastre, sporturile au devenit adevărate industrii, și nu se mai face sport sau performanță de dragul lor și al sănătății. Mi-au plăcut discuțiile despre creșterea în înălțime a copiilor, despre igienă, despre noutățile apărute la capitolul produse pentru menstruație (mâna sus cine nu știa că există costume de baie menstruale sau… ce reprezintă), dar și cele despre cum se formează acneea.
Capitolele sunt structurate pe același tipar. Pentru fiecare subiect există o secțiune cu date științifice, urmată de schimbările survenite în ultimele decenii (2-4), sfaturi despre cum să vorbim despre subiectele respective cu copiii și sfaturi de la persoane care au ieșit recent din pubertate.
Citește și Cum ne motivăm să facem pași pentru sănătate
Fascinant este și capitolul legat de dezvoltarea creierului. Trebuie citit integral, de mai multe ori. O idee care trebuie reținută este următoarea: la începutul pubertății „creierul nu a ajuns nici măcar la jumătatea drumului către maturizare – mai exact abilitatea de a lua decizii înțelepte, responsabile, de adult”.
Aparent, dezvoltarea cortexului prefrontal, „responsabil cu luarea deciziilor înțelepte”, nu este finalizată complet până la vârsta de 25-30 de ani! Cam până atunci, majoritatea tinerilor iau deciziile folosindu-se de sistemul limbic, care este „centrul impulsivității, al stării de bine”, și „care controlează riscul și răsplata, căutarea senzaționalului și motivația.“ Desigur, există metode să ajutăm copiii să ia decizii mai înțelepte și mai puţin impulsive, și le puteți afla din capitolul respectiv.
Ups, sexualitatea!
Cu capitolele despre sexualitate nu am rezonat deloc. Datele științifice de la capitolul despre sex cuprind o enumerare a tipurilor de sex, câteva definiții și mențiunea că pornografia denaturează imaginea oamenilor asupra actelor sexuale, cu atât mai mult cu cât este vizionată înainte de începerea propriu-zisă a vieții sexuale.
Secțiunea de schimbări survenite în ultimele decenii cuprinde mai multe informații despre efectele negative ale pornografiei, dar și despre cum e la modă în prezent ca tinerii să aibă relații sexuale cu mai mulți parteneri, modă care se numește „hookup”.
Autoarele ne prezintă situația ca pe un fapt, și primim detalii despre această cultură, ca să transmitem și noi mai departe copiilor noua stare de fapt. Fiind o carte despre pubertate și nu despre adolescență, cred că merita măcar un subcapitol despre cum pot părinții să încerce să ferească copiii de 12-15 ani de sexualizarea precoce și posibilele tentații de a-și începe viața sexuală mult prea devreme.
Ca date științifice, ar fi fost utile informații legate de vârsta la care este corpul uman pregătit pentru sex (de exemplu, Meg Hickling spune, într-o carte pe aceeași temă, că ejaculările precoce ale adolescenților și inabilitatea adolescentelor de a ajunge la orgasm sunt semne că nu au corpul pe deplin pregătit pentru sex), dar și de vârsta la care oamenii gestionează cu maturitate actele sexuale, și se pot bucura de acestea.
Citește și Om cu Om | Despre om și raportarea sa la propriul corp, sexualitate și relații
În continuare, diverse idei care nu ar fi meritat neapărat un capitol separat au fost discutate pe larg, fiecare cu subcapitolele sale. După patru capitole despre sex, cu subcapitolele aferente, am terminat secțiunea legată de sex fără să înțeleg ce anume încercau autoarele să transmită. Aparent, cultura/ viața sexuală a tinerilor de azi (care, la fel ca pubertatea, începe mai devreme și se petrece cu un telefon în mână) este ceva ce iei la cunoștință și pe care cel mai bine este să nu încerci să o influențezi.
Capitolul despre anticoncepționale pare, în mod straniu, adresat altcuiva decât părinților. Este aparent, dedicat chiar tinerilor („nu susținem niciun fel de materiale fără aviz medical autorizat, prin urmare, cumpărați-vă…”, „dacă vreți să prindeți doi iepuri dintr-o lovitură, singura modalitate este de a folosi…” „… puteți opta, de asemenea…” etc).
De vreme ce această carte este adresată părinților, și explorează modul în care părinții pot să abordeze și discute cu copiii subiecte relevante vârstei, mi se pare absurd să aibă un capitol întreg pe care ar trebui să îl lăsăm la îndemâna copiilor. Și nu orice capitol, ci unul prin care, practic, îi îndemnăm să exploreze diverse variante de a se ține departe de boli cu transmitere sexuală și sarcini nedorite la vârsta… pubertății.
După patru astfel de capitole, m-aș fi așteptat măcar la unul care să echilibreze perspectiva. Îmi doream un capitol despre eventualele efecte negative ale începerii premature a vieții sexuale sau despre cum să discuți cu copiii pe tema așteptării momentului potrivit pentru sex, sau chiar a abstinenței sexuale până la terminarea școlii.
Citește și Luna.doc | Despre emoțiile de pe Instagram și din real life
Pentru o carte atât de plină de informații științifice, cu siguranță că s-ar fi găsit niște studii interesante care să merite dezbătute. Studii din care să ne facem o idee dacă, de exemplu, parcursul școlar al celor care își încep viața sexuală devreme se schimbă. Ar mai fi fost interesant de aflat și dacă fericirea și bunăstarea lor, pe termen scurt și lung, sunt afectate de începerea vieții sexuale la o vârstă la care, ni s-a clarificat în capitolul despre creier, copiii nu sunt foarte pricepuți (biologic!) la a lua decizii înțelepte, raționale.
Cu siguranță că s-ar fi găsit și niște sfaturi de dat părinților pentru a-și proteja copiii de începerea vieții sexuale la vârste fragede, și, mai ales, în afara unor relații, ci doar de dragul de a face parte din „cultura hookup”.
Ar fi putut fi utile și câteva cuvinte despre ce determină tinerii să își înceapă viața sexuală prea devreme: presiunea anturajului (și cum te poți eschiva de ea), nevoi de afecțiune sau de atenție nesatisfăcute în sânul familiei (și cum putem evita asta), sau chiar consumul de droguri și alcool.
Autoarele par să privească felul în care adolescenții de azi experimentează, uneori cu sexe diferite, cu mai multe persoane, mai multe tipuri de sex, ca pe un destin implacabil, în care nu poți să intervii. Așadar, părinții sunt lipsiți de sfaturile din capitolele precedente despre cum să îi ajute pe copii să se păstreze sănătoși, în siguranță, bucuroși, împăcați cu sine. În mod dezamăgitor, sfaturile vizează doar sănătatea fizică după ce copiii/ adolescenții și-au început viața sexuală. Capitolele despre sexualitate abundă, de fapt, în păreri ale autoarelor despre unele chestiuni, și nu sunt susținute prin referiri la studii.
Personal, am alte cărți în bibliotecă cu sfaturi pe care le-am găsit utile, legate de cum să abordezi subiectul sex cu copiii și adolescenții, printre care Meg Hickling – „Ce le spunem copiilor şi adolescenţilor despre sex” și Gordon Neufeld – „Hold on to Your Kids: Why Parents Need to Matter More Than Peers”, așa că nu am făcut o dramă din faptul că nu am rezonat cu aceste capitole din carte.
Ups, tehnologia!
Marea dezamăgire a venit, de fapt, când am terminat cartea și am observat că nu există un capitol dedicat tehnologiei și efectelor ei asupra dezvoltării copiilor și adolescenților (emoționale, dar și fizice!). De fapt, acesta a fost motivul pentru care mi-am dorit să citesc cartea, pentru că avea pe copertă o idee descrisă drept revoluționară: „Pubertatea începe mai devreme, durează mai mult și se petrece cu telefonul în mână”. De fapt, problema telefoanelor este menționată practic la capitolul și altele: ah, da, și copiii de azi au telefoane.
Analiza efectelor dispozitivelor, mai ales portabile, asupra sănătății fizice (de exemplu, poziția în care stau copiii în fața unui dispozitiv, în special cei care joacă jocuri video, mersul pe stradă cu ochii în telefon, efectele luminii albastre asupra ochilor etc.) dar mai ales asupra sănătății psihice a copiilor, asupra educației, a comunicării, etc. trebuie făcută în detaliu. Nu poate fi trecută la „și altele”.
În capitolul despre dezvoltarea creierului nu este menționat modul în care acesta este afectat nu doar de folosirea dispozitivelor de la vârste foarte fragede, fapt susținut de foarte multe studii apărute în ultima vreme, dar chiar și de modul în care părinții copilului relaționează cu propriile telefoane!
Citește și Animest | O plimbare prin „Tehnologie”
Mary Aiken menționează în cartea sa „The Cyber Effect: Psihologia comportamentului uman în mediul online” că multe mame își alăptează azi copiii uitându-se nu la copii, ci în telefon, fără să aibă contact vizual cu ei. Astfel, îi privează de intimitatea care se creează între mamă și prunc, vitală pentru dezvoltarea copilului.
Fiind și eu, ca probabil atâția părinți, complet dependentă de telefon, m-am bucurat că pe vremea când alăptam nu aveam smartphone. Atunci am realizat cât de important este ca ceea ce citesc părinții despre creșterea copiilor să fie de actualitate și să ridice probleme actuale. O mamă care citește Emil Căpraru, dr. Spock sau Alfie Kohn poate să îndeplinească cu succes tot ce pare să fie necesar, fără să se gândească dacă nu distruge iremediabil ceva în dezvoltarea copilului, alăptând cu ochii în telefon. Așa că atunci când am văzut această carte am considerat că este exact ce trebuie să citesc pentru a mă pune la curent cu riscurile actuale legate de tehnologie și cum să le pot contracara.
De fapt, „Ups, pubertatea!” conține foarte puține referiri la tehnologie. Acestea sunt împrăștiate prin fiecare capitol (cele mai multe legate de avântul luat de pornografie). Sfaturile despre cum să ajutăm copilul care crește „cu un smartphone în mână” sunt foarte puține. Nu există informații despre cum sunt afectate comunicarea și timpul liber, percepția cu privire la realitate, sau dependența de jocurile video. Au fost prea puține discuții despre cum social media afectează modul în care ne raportăm la corpurile noastre. În schimb, găsim comentarii stranii despre cum Tik Tok e simpatic și amuzant (I beg to differ).
DACĂ ÎȚI PLAC ARTICOLELE ȘI RECENZIILE NOASTRE:
În realitate, problema telefoanelor la grupa de vârstă care face obiectul acestei cărți este gravă, și oricine se uită în jur poate constata asta. Lucrurile au scăpat de sub control și la grupe de vârstă mai mici. Există copii de 2-3 ani care stau în cărucior și se uită hipnotizați într-un telefon. Nu mănâncă fără desene animate. Vedem părinți cu un sugar într-o mână butonând un telefon cu mâna cealaltă.
Cine are un copil de 8-12 ani știe că majoritatea colegilor au WhatsApp și fac parte din grupuri în care sunt și profesori, asta deși există acea bifă prin care pretinzi că ai peste 16 ani când îți faci cont. Poate aceiași părinți și profesori îi învață pe copii că nu trebuie să mintă, că nu trebuie să pretindă că sunt altceva sau altcineva decât sunt, că au altă vârstă decât au, și, desigur, s-ar îngrozi ca un copil de 13 ani să meargă într-un magazin și să spună că are 18, pentru a primi o bere.
Dacă un părinte se uită măcar ocazional în telefonul copilului, probabil știe de asemenea ce și cum se vorbește pe grupurile de WhatsApp pe care sunt doar copii – ceva ce poate adulții nu au văzut nici la secțiunea de comentarii de pe site-urile cele mai rău famate 😊. Părinții de copii de școală primară și generală știu (sau nu?) la ce gen de conținut sunt expuși copiii și cum se expun mai departe unii pe alții, sau câți copii pierd nopțile jucând jocuri video concepute tocmai ca să le provoace dependență (nu se termină niciodată, oferă recompense facile etc).
Citește și Luna.doc | Scurt ghid pentru Social Media
Adulții de azi nu ar fi avut niciodată acces la numărul de telefon al unui profesor când erau elevi, și probabil nu se gândesc să aibă cu copiii lor discuții legate de abordarea profesorilor pe WhatsApp la ore din afara programului. Tehnologia de azi a schimbat iremediabil modul în care comunicăm unii cu alții, dar părinții nu au actualizat sfaturile și discuțiile cu copiii lor despre cu cine trebuie să vorbim, în ce context și pe ce canale. Se limitează, poate, la a-i sfătui să nu vorbească cu necunoscuți.
Dacă un cont de Facebook sau Instagram poate fi pe numele tău sau nu, poate fi accesat cu frecvență sau fără, poate să fie găsit la căutare sau nu, numerele de telefon care sunt puse în grupurile de școală sunt chiar ale elevilor. Elevii trebuie să urmărească frecvent discuțiile de pe grup, dacă vor să fie la curent cu temele și proiectele propuse de profesori.
Astfel, fiecare copil din clasă știe numărul de telefon al fiecărui alt copil, deși mai demult numărul nostru de telefon era cunoscut doar de cei foarte apropiați. Asta deschide larg ușa spre bullying și invadarea intimității (bullying-ul este un subiect care ar fi meritat propriul capitol, și care cu siguranță că ar fi avut o secțiune foarte interesantă despre ce s-a schimbat în ultimele decenii). Copiii au ajuns azi să nu mai aibă (și să nu mai caute) o oază a lor, fiind disponibili 24 de ore din 24 oricui.
Autoarea unei cărți menționate mai sus, Mary Aiken, propune cetățenilor să pretindă de la autorități reglementarea internetului, pentru a fi un loc mai sigur pentru toți, dar în special pentru a fi mai sigur pentru copii (un fel de internet în interiorul internetului). De asemenea, să ceară companiilor hi-tech să își asume responsabilitatea dacă „produsele lor rănesc sau dăunează oamenilor”.
Desigur, autoarele cărții Ups, pubertatea! au o altă specializare și tehnologia nu este domeniul lor. Totuși, ar fi fost binevenite niște discuții sau sfaturi care să îi ajute pe părinți să vadă pericolul la care își expun copiii, lăsându-le libertate absolută în explorarea internetului. Ar fi fost benefice și niște discuții și sfaturi despre cum părinții ar putea colabora ca să schimbe regulile cu privire la folosirea telefoanelor în școlile și comunitățile în care trăiesc și învață copiii lor. Aș fi apreciat și atenționări cu privire la problemele de dezvoltare ce pot fi cauzate de folosirea dispozitivelor de la vârste fragede, vreme de nenumărate ore pe zi.
În „lumea adolescenților de azi”, în România, (însă cu siguranță și în alte țări din Europa, dar și din America, de unde sunt autoarele), nu se mai trăiește cu cheia de gât câteva ore pe zi, cât copiii sunt singuri acasă, cum am trăit noi, părinții de azi. Ei stau cu ochii în telefon tot timpul, în multe cazuri chiar și lângă părinți.
Copiii între 11 și 14 ani din UK petrec, potrivit unui articol din 2023, nouă ore pe zi în fața unui ecran! Statistici recente pentru România nu sunt disponibile (ultimele disponibile, din 2020, prezentau o medie destul de improbabilă de trei ore pe zi). Dar dacă asta este „lumea adolescenților de azi”, cineva trebuie să îi ajute să „răzbească cumva la lumină”, vorba lui Marin Sorescu.
Un articol scris de Mihaela Stoica
(dept. #cărticeală)
Editat și corectat de Andreea Sterea și Iulia Dromereschi
Layout de Andreea Sterea