FILIT 2021 | Întâlnire virtuală cu autoarea Krystal Sutherland

Krystal Sutherland, născută în Australia, este autoarea romanelor Inimi chimice și O listă semidefinitivă a celor mai îngrozitoare coșmaruri, iar cea mai recentă carte a ei, House of Hollow, va apărea curând și la noi, în traducerea Iuliei Dromereschi, la editura Storia Books. Deși nu are animale de casă sau copii, Sutherland nu ezită să însuflețească obiectele, dându-le nume precum Kim Kardashian sau Herbert. Astăzi o putem găsi pe străzile Londrei, evitând locurile întunecoase, cel mai probabil cu o ceașcă de ceai în mână și o carte bună în față.


La festivalul FILIT, pe 24 octombrie, fanii autoarei au avut șansa să o cunoască pe și să discute cu Krystal într-un eveniment desfășurat atât online, cât și fizic, în parteneriat cu Storia Books, o discuție moderată de Iulia Dromereschi, în care ne-am delectat din plin cu răspunsurile ample ale autoarei. Autoarea a intrat în direct cu noi din locuința sa londoneză, de unde ne-a povestit că încearcă, de la debutul pandemiei, să reușească să plece pentru a-și revedea familia, rămasă în Australia natală.

Krystal Sutherland screenshot FILIT
Screenshot RODICA GAVRIL

Încă de la început, Krystal ne-a molipsit cu energia sa, care părea să radieze prin fiecare por. Cu toții am fost fascinați de procesul de scriere al autoarei, cum a reușit să dea naștere unor personaje atât de veridice și de unde s-a inspirat. Am fost surprinși să aflăm că Eugene (O listă semidefinitivă…) a fost creat tocmai din frica de întuneric a autoarei, că unul dintre cele mai bune romane citite de noi a început să prindă viață în urma unei banale călătorii cu bicicleta sau să ni se confirme că aceasta a luat cele mai clișeice trope-uri și a încercat să le reconstruiască și să le facă să pară fresh.

Deși am fost ușor amorțiți la început, nodul din gât și anxietatea au părut să se îndulcească după ce am gustat pasiunea lui Krystal și entuziasmul cu care primea fiecare întrebare. Excepția ar fi Adelina, care se afla deja la a treia discuție cu autoarea și deja se simțea de parcă ar fi fost într-o discuție cu o veche prietenă. Extazul pe care l-a simțit atunci când autoarea a recunoscut-o nu poate fi descris.

FOTO Adelina Levărdă cu „O listă semidefinitivă…”

Întrebările au început să fie din ce în ce mai abundente, iar răspunsurile au fost pe măsură. Ne-am afundat și mai mult în viața autoarei și am aflat cum a făcut trecerea de la Dark Fantasy la YA, doar pentru a se întoarce la genul pe care adoră să îl citească. Am vorbit despre cărțile ei preferate, despre problemele pe care le-a întâmpinat pe timp de pandemie și despre detalii despre ultima ei apariție. Și, de ce să vă mințim, am aflat câte ceva și despre romanul la care lucrează în prezent și direcția pe care ar vrea să o urmeze în viitor.

Krystal Sutherland screenshot FILIT
Screenshot RODICA GAVRIL

Alexandra, care nu era neapărat fană, a fost plăcut surprinsă de întâlnire, care a ajutat-o să vadă cu ochi mai îngăduitori romanul de debut al lui Krystal și i-a stârnit o poftă insațiabilă de a citi și celelalte cărți ale sale.

Dragostea dispare, dar asta nu înseamnă că nu a fost adevărată.

Din păcate, această călătorie magică a ajuns la final, moment în care a trebuit să ne luăm rămas bun de la Krystal (pentru moment). Dar acele două ore pe care le-am petrecut cu ea ne-au dat tuturor o energie și o stare de bine, care ne-au ajutat să trecem mult mai ușor peste ziua respectivă. Teodora, care a evitat cu măiestrie toate evenimentele și întâlnirile live cu autorii, a fost mai mult decât mulțumită după experiența alături de Krystal, spunându-ne că de acum nu ar mai ezita nicio clipă atunci când va avea șansa să discute cu unul dintre autorii ei preferați. Și nici nu a făcut-o, pentru că, peste câteva ore, ni s-a alăturat și în discuția cu Alexandra Christo.

Dacă vă numărați printre nenorocoșii care au ratat șansa de a o întâlni pe Krystal, nu trebuie să vă panicați. O puteți face în continuare prin cărțile ei, iar dacă nu le-ați citit încă, le găsiți la editura Storia Books. Și nu fiți triști, pentru că autoarea a promis că nu va fi ultima întâlnire, și până atunci o găsiți pe Instagram.


Un material la care au contribuit Adelina Levărdă, Alexandra Popa și Teodora Ciubotaru (departament #carticeala)

Cu editare de Diana Hîncu (coordonatoare departament #carticeala) și screenshots de Rodica Gavril

5
Diana Hîncu
Sarcasmul și ironia îmi sunt cele mai bune arme... deși uneori sunt însoțite de mult prea multe glume proaste și momente „stânjenante”.
Alexandra Popa
Ador să scriu, fie în jurnal, doar pentru mine, fie pentru un public dornic să îmi cunoască părerea. Cu toate că facultatea intensă pe care am ales-o nu îmi oferă la fel de mult timp ca altor persoane, sunt întotdeauna pregătită să strecor o sesiune de citit oricând e posibil, pe lângă faptul că lucrez cu drag la propria poveste, pe care cândva o voi împărtăși lumii.
Adelina Levărdă
Sunt Adelina, o cititoare cu normă întreagă şi un omuleţ colorat care adoră căţeii. În ghiozdan îmi car doar visurile şi cărţile, deşi nu aş refuza o cafea la pachet!
Teodora Ciubotaru
Îmi place să desenez, însă pot spune ca sunt mai atașată de orice ține de cărți! Cuvintele au o mare valoare pentru mine și mereu am apreciat autorii pentru toată munca pe care o depun.