Impresionantul lungmetraj de debut al regizorului de origine marocană, Kamal Lazraq, a făcut parte din selecția festivalului Les Films de Cannes a Bucarest. Am avut astfel șansa să văd unul dintre cele mai ambițioase și complexe filme de debut din ultimii ani.
Acesta a fost prezentat în cadrul secțiunii Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes, unde a câștigat Premiul Juriului.
Chiar dacă se întinde doar puțin peste 90 de minute, filmul reușește să ofere spectatorului o perspectivă interesantă asupra suburbiilor orașului Casablanca, în același timp conturând o relație tată-fiu complexă și lipsită de clasicile stereotipuri.
Noaptea care le-a schimbat viața
Ca personaje, îi avem în centru pe Issam (Ayoub Elaid) și tatăl său, Hassan (Abdellatif Masstouri). Cei doi trăiesc de pe o zi pe alta, acumulând datorii la mafia locală. Totul pare să meargă fără probleme pentru bărbați, până când, într-o seară, li se cere să răpească un bărbat pentru o sumă mare de bani, dar până să ajungă la destinație, bărbatul moare în mașină, din cauza neglijenței.
Astfel, ei trebuie să găsească rapid o soluție pentru a scăpa de cadavrul masiv al bărbatului răpit, fără să lase vreo urmă. Pe parcursul întregii nopți, relația dintre cei doi este pusă la încercare din cauza metodelor diferite prin care vor să rezolve problema. Issam reprezintă, într-un fel, tipologia unui tânăr care vrea să depășească această condiție și să își construiască o viață lipsită de criminalitate.
Metodele la care apelează se contrazic de cele mai multe ori cu metodele ceva mai învechite ale tatălui său, Hassan, care are ca singur scop să nu meargă la închisoare, de dragul mamei sale în vârstă. Se creează astfel un conflict generațional în ceea ce privește modul în care cei doi vor să scape de cadavru, iar deznodământul este destul de neașteptat.
Mi-a plăcut foarte mult cum a fost dezvoltată dinamica dintre cei doi, fără a recurge la stereotipuri și urmând un fir narativ clar. Mereu când părea că, în sfârșit, au găsit o modalitate de scăpa de cadavru, intervenea câte un element neașteptat, care împiedica total acțiunea și care chiar făcea situația și mai complicată. Acest lucru venind de la un regizor fără prea multă experiență, mi s-a părut cu adevărat impresionant și sunt foarte curioasă să văd cum va evolua în parcursul său profesional.
Câini de luptă
Filmul se deschide cu o scenă de bătaie între niște câini antrenați special pentru asta. Scena este violentă și are ca rezultat moartea unuia dintre câini. A fost o decizie interesantă de a începe filmul cu o astfel de scenă. Pe parcursul filmului a tot apărut motivul luptelor de câini, dar pentru mine nu a funcționat atât de bine această comparație.
Ultima scenă din film, totuși, este foarte bine gândită și mi s-a părut o alegere potrivită. Motivul câinilor poate face referire la faptul că cei doi bărbați, Issam și Hassan, trăiesc precum niște câini, în umbra mafiei locale, sub influența lor. O comparație interesantă, dar care nu e chiar la prima vedere și care ar fi putut fi explorată mai mult, în opinia mea.
Citește și
Les Films de Cannes a Bucarest 2023 | „Close Your Eyes” – O călătorie plină de nostalgie,
o altă cronică scrisă de Carla Pantilie în cadrul acestui festival
Pe tot parcursul filmului, mi-am amintit de alte filme care se asemănau, într-un fel sau altul, cu Les Meutes. De exemplu, faptul că bărbații folosesc o mașină roșie pentru a transporta cadavrul în portbagaj și că stau mereu cu frica de a nu fi prinși de poliție, mi-a amintit de clasicul românesc Marfa și banii. Este o scenă în care Issam stă pe scaunul din față al mașinii și dintr-o dată începe să vadă „fantoma” bărbatului pe care l-a omorât din greșeală, ceea ce m-a dus cu gândul la un film pe care l-am văzut acum mult timp, anume Atlantics.
Dacă cele două filme anterior menționate mi-au venit în minte episodic, în timp ce îl vizionam, la nivel estetic mi-a amintit foarte mult de La Haine. Asemănarea cu filmul lui Kassovitz am făcut-o chiar înainte de a intra în sala de cinema, după ce am citit puțin despre film și am văzut câteva imagini din el.
Les Meutes este unul dintre cele mai interesante debuturi pe care le-am văzut în ultima perioadă. Regizorul Kamal Lazraq a reușit să facă un film cu multiple valențe sociale, politice și chiar religioase, totul în doar 94 de minute. Este un film puternic, personajele sunt bine individualizate și am apreciat modul în care a evoluat povestea, deloc grăbit. Micile momente de violență au fost justificate și nu s-a abuzat deloc de ele, creându-se un peisaj complex al unei suburbii marocane.
O cronică redactată de Carla Pantilie (departament #cinematics)
Editare: Briana Lupea
Corectură: Iulia Dromereschi
Layout: Alexandra Pătrașcu