Atenție, acest loc este bântuit!

Ediția a 13-a a Bucharest International Experimental Film Festival a adus în fața publicului un program de scurtmetraje (+ un mediu metraj) curatoriat de Angelika Ramlow și Uli Ziemons, cel din urmă fiind și prezent la proiecția de la Cinemateca Eforie, unde a făcut o scurtă prezentare curatorială. Acest program poartă numele Visează filmele oi electrice?, iar scurtmetrajele care îl însoțesc abordează teme variate și se remarcă prin tehnică și perspectiva unică pe care o prezintă.

Filmele propuse fac parte din arhivele Arsenal Institute și Berlinale Forum Expanded.

Mi s-a părut un mod foarte interesant de a prezenta niște filme destul de greu accesibile, dar care se remarcă prin starea pe care ți-o induc, de multe ori nu cea mai plăcută. Un lucru pe care l-am apreciat la acest calup de scurtmetraje și pe care îl apreciez în general la filmele experimentale este abilitatea filmelor de a rămâne în mintea ta o bună perioadă de timp, chiar dacă nu au fost neapărat pe gustul tău.

Dintre cele șase filme proiectate a fost unul singur care mi-a atras cu adevărat atenția, mai exact Enthusiasm, dar asta nu înseamnă că celelalte filme nu au rămas în mintea mea chiar și după ce am am ajuns acasă. Consider că filmele experimentale se bazează foarte mult pe ideea de experiență cinematografică și, de aceea, rolul unor festivaluri de film dedicate acestora, cum este BIEFF, este foarte important în promovarea lor. Mă bucur că, de la an la an, propun evenimente din ce în ce mai interesante și captivante, care atrag un public divers și dornic, la rândul său, să experimenteze.

Umblă fantomele

Calupul Visează filmele oi electrice? se bazează foarte mult pe ideea de înfricoșare, așa cum a amintit și Uli Ziemons la începutul proiecției. Chiar dacă astfel de teme des asociate cu filmele horror sunt prezente în majoritatea filmelor din programul prezentat, nu le-aș încadra niciodată în acest gen. Reușesc să se muleze pe percepția spectatorului, astfel încât sunt destul de sigură că eu și persoana care a stat lângă mine în sala cinematecii am văzut filmele în moduri diferite.

Cred că cel mai evident exemplu în această direcție este Phantom. Scurtmetrajul de doar șase minute m-a impresionat prin atmosfera cu adevărat stranie pe care a reușit să o contureze într-un timp atât de scurt. O similaritate pe care am observat-o în toate filmele selectate este că reușesc să spună sau să transmită destul de multe într-o durată de timp limitată și cu resurse, de cele mai multe ori, limitate. Acest lucru se întâmplă și în Phantom, care, prin utilizarea unor efecte roșiatice, reușește să îți inducă o anumită stare de neliniște.

M-am simțit ca și cum sala de cinema era bântuită, ceea ce a fost impresionant, având în vedere că vorbim de un film atât de scurt.

Un alt film pe care îl pun într-un fel în legătură cu cel anterior este Dream. Scurtmetrajul combină mai multe tehnici audiovizuale, creându-se și de data aceasta o atmosferă creepy susținută mai mult de dimensiunea auditivă a filmului, unde putem auzi niște râsete cu adevărat stranii, care umplu sala de cinema. Din punct de vedere vizual, mi-a amintit într-un fel de clasicul experiment cinematografic L’Homme Machine, jucându-se astfel cu elemente consacrate.

Ochii negri din umbră

Cum am amintit și mai devreme, filmul meu preferat din tot programul a fost Enthusiasm. Mi-a atras atenția de când l-am remarcat pe website-ul festivalului, datorită descrierii. Un film cu o pisică. Am fost cu adevărat entuziasmată să îl vizionez și cu siguranță nu am fost dezamăgită. Publicul prezent în sală chiar a aplaudat la finalul acestui scurtmetraj, ceea ce denotă faptul că a fost pe placul mai multor persoane prezente.

Filmul este mut și este împărțit în două. Prima parte prezintă niște descrieri absolut îngrozitoare despre pisici (în special pisici negre), care sunt torturate, și pune accentul pe țipătul de agonie al acestora. Totul este prezentat sub formă de scris, simplu, alb, pe un fundal negru. La un moment dat este menționat faptul că pe ecran vom vedea o pisică. Instinctual, am început să mă uit în jos, pentru că mă așteptam să urmeze niște cadre violente și sângeroase. Nu a fost deloc cazul.

Pe ecran a apărut o pisică într-un câmp cu flori.

Citește și

Animest.18 | If you choose to dance, please dance responsibly,

un alt material scris de Carla Pantilie în urma vizionării unui calup de scurtmetraje

Cu mișcări mecanice și ochi negrii, a rămas acolo până la finalul filmului. Nu s-a întâmplat nimic cu ea, chiar dacă mă așteptam în orice moment ca soarta ei să se schimbe radical. La un moment dat apăreau oameni în colțul cadrului și îmi tot imaginam cum acele persoane o să vină să rănească pisica. Mi s-a părut foarte interesant cum filmul a reușit să creeze o atmosferă tensionată, echilibrată de liniștea cadrului cu pisica între flori, în nici zece minute.

Un alt lucru interesant la acest film a fost cum ochii negrii ai pisicii făceau animalul să pară posedat. În relație cu descrierile pisicilor torturate din prima parte a filmului, s-a creat o anumită paralelă pe care am apreciat-o mult.

Vorbind despre posedări, această temă este prezentă și în filmul Akiya. De data aceasta avem un magnetofon care redă un cântec în limba japoneză, cu versuri care spun povestea unor locuințe abandonate. Vizual, totul este destul de simplu. Fundal alb, magnetofon alb încadrat central. Din această cauză, magnetofonul pare a funcționa singur, mânat poate de o forță supranaturală. În relație cu versurile cântecului, se conturează și de această dată o atmosferă stranie, într-un mod care te neliniștește.

Experimente vizuale și narative

Cu siguranță, cel mai greu de urmărit film din acest calup a fost Dark Adaptation. Un experiment vizual prin excelență, nu urmează niciun fel de fir narativ, prezentând doar imagini foarte colorate, pe fundal negru, acompaniate de o coloană sonoră. Cele 14 minute pe care se întinde filmul au trecut foarte greu, din moment ce nu am avut la ce să mă concentrez. Dintr-un oarecare motiv, mi-a plăcut. Experiența de a vedea acest film pe un ecran mare, fără să am posibilitatea să îl opresc, cum probabil aș fi făcut dacă eram acasă, a făcut vizionarea acestuia o amintire destul de specială. Consider totuși că ar fi fost mai potrivit ca film de închidere pentru programul propus, dar înțeleg și decizia, mai mult practică, de a pune un mediu-metraj în acest loc.

Ultimul film prezentat a fost Mangosteen, un film experimental care urmează un fir narativ, chiar dacă devine din ce în ce mai neclar cu cât înaintăm în film. Filmul devine experimental prin structura narativă pe care o abordează, prezentând relația dintre Earth și Ink, doi frați înstrăinați. La început totul pare destul de clar. Ink are o fabrică producătoare de suc de mango, iar Earth a venit să o viziteze, sperând poate și la o posibilă refacere a relației cu sora lui. Spre finalul filmului, totul începe să se amestece, apărând chiar și mai multe limbi vorbite în momente total întâmplătoare.

M-a fascinat în primul rând scenariul acestui film, pentru că reușește să balanseze o poveste haotică, total lipsită de sens în anumite momente, dar asumată și dusă până la capăt. Am apreciat asta și cu siguranță aș vrea să văd în viitor mai multe filme care iau astfel de riscuri pentru că rezultatul, în cazul Mangosteen, a fost reușit.

Fiecare film din calupul Visează filmele oi electrice? se remarcă prin perspectivele unice pe care le aduce asupra unor subiecte în esență destul de banale, inspirate de filmele horror. Mă bucur enorm că am avut șansa să descopăr aceste filme și să mă apropii de filmul experimental, care până acum a părut ceva inaccesibil pentru mine. Filmele mi-au trezit curiozitatea de a căuta elemente și structuri cât mai neconvenționale în pelicule.

Un articol realizat de Carla Pantilie (departamentul #cinematics)

Editare: Briana Lupea

Corectură: Iulia Dromereschi

Layout: Alexandra Pătrașcu