Interviu cu Anna Benczédi (1)

Interviu cu Anna Benczédi, ilustratoarea care pune zâmbete pe chipuri

Am întâlnit-o pe Anna la Jazz in the Park, în a treia zi de festival. Pentru mine, a fost prima zi în care am participat și am încercat să explorez cât mai multe locuri din Parcul Etnografic. Adevărul e că Anna m-a găsit pe mine, de fapt. 

Mă aflam în zona Arts and Crafts a festivalului, când m-a abordat, oferindu-mi un desen. Era un desen cu mine. M-a surprins și m-a desenat în timp ce vorbeam cu olarul Sorin Bucur. Am rămas profund marcată de acest gest, și asta m-a făcut să vreau să o cunosc mai bine.

Anna Júlia Benczédi este din Cluj-Napoca. A absolvit Programul de studii Arte plastice – Grafică, în cadrul Universității de Artă și Design și lucrează ca ilustratoare. Împreună cu Oana Zăuleț, coordonatoarea departamentului de fotografie din AIVImedia.hub, pasionată și ea de ilustrație, am încercat să o cunoaștem mai bine.

 

Interviu cu Anna Benczédi - Jazz in the Park - Desen Georgiana
Desen realizat de Anna Benczédi, la Jazz in the Park. FOTO: Rahela Ulici. În desen și în fotografie apare Georgiana Cilian.

Cine este Anna Benczédi?

Poți să ne spui de când desenezi, cum a început povestea ta?

Sigur. Desenez, ca mulți alții, din copilărie, și am făcut Artele la Cluj. După o vreme am început să lucrez în ilustrație. Ăsta e jobul meu, de fapt. Sunt ilustratoare și în timpul liber sunt autoare de benzi desenate.

Când spui că ai făcut Artele, te referi la liceu sau facultate?

Doar facultate. Aș fi vrut să merg la liceu, dar eu provin dintr-o familie maghiară și limba mea maternă este maghiara. Părinții mei nu au vrut să mă dea la o școală care nu avea profil maghiar. Ei au ținut să dau BAC-ul în limba mea maternă și de aceea nu am făcut liceul (de arte, n.r.). Cu toate astea, am știut încă de atunci că vreau să dau la Grafică și acolo am și terminat.

 


Vrei mai multe interviuri cu ilustratori? Voluntarii noștri au nevoie de energie!



Când s-a transformat hobby-ul în carieră?

Era un hobby de când eram copil, dar atunci ai mai multe interese și încerci să le explorezi. În cadrul primului meu job, am lucrat la o firmă ce făcea minigames pentru mediul online, jocuri flash. Eu desenam acolo asset-uri pentru aceste jocuri; erau joculețe mici cu spiriduși și tot felul de chestii interesante. Pe urmă, al doilea job a fost la un studio de ilustrație și animație, cu care colaborez și în ziua de astăzi. Eu acum sunt freelancer, dar lucrez tot cu ei.

Te-ai îndreptat și pe partea de animație sau ai rămas doar pe partea de ilustrație simplă?

Nu profesez în domeniul animației, dar am lucrat ca ilustratoare în animații. Asta a însemnat că eu făceam desenele pe care un animator le anima. Practic, eu făceam asseturi pentru animație și un animator le mișca.

 

Interviu cu Anna Benczédi - Jazz in the Park (2)
Anna Benczédi la Jazz in the Park. FOTO: Oana Zăuleț

Proiectele ilustratoarei

La a câta ediție Jazz in the Park ești? Sau aceasta e prima?

E prima ediție la care lucrez, dar am fost la aproape toate edițiile care s-au ținut în Parcul Etnografic. Am o legătură mai veche cu acest festival, pentru că în 2019 am publicat un roman grafic, „Știma Apelor”, care a fost finanțat de Fondul Jazz in the Park. Alături de Maria Surducan, scriitoarea, am aplicat la fondul acesta și am câștigat. În acel an erau patru locuri disponibile și noi am prins unul dintre sloturile de promovare. Așa am reușit să ne finanțăm proiectul de bandă desenată.

Ilustrații „Știma Apelor”, de Anna Benczédi

Stima Apelor

Stima Apelor
Ilustrații „Știma Apelor”, de Anna Benczédi

Unde se poate găsi banda desenată?

Se găsește online, la Cărturești și în shop-ul online al Mariei Surducan. Volumul I nu îl mai avem, căci s-a epuizat stocul. Doar volumul II mai este disponibil. Volumul II l-am scos anul trecut în septembrie.

 

Fata Știmei Apelor
Ilustrație „Fata Știmei Apelor” realizată de Anna Benczédi

 

Fata Știmei Apelor - Anna Benczedi (2)
Fata Știmei Apelor

Fata Știmei Apelor

Ilustrații „Fata Știmei Apelor”, realizate de Anna Benczédi

Mai ai și alte publicații sau colaborări?

Am ilustrat mai multe cărți. Ce mi-a plăcut foarte mult și ce-mi place în continuare este realizarea de desene pentru diferite proiecte. Un astfel de proiect a fost „Lumea lui Fram”, care este un fel de serie cu „Fram, ursul polar”, de Cezar Petrescu, dar e o abordare nouă pentru copiii moderni. Am ilustrat și o carte de poezii care se numește „Visul verde al planetei albastre”, în 2019. În același an, am scris și desenat o carte despre gunoiul din oceane, care se numește „Sebastian și marea de gunoi”, care a fost un proiect superinteresant. A constat într-o serie de cărți personalizate, în care copilul sau clientul care cumpăra cartea putea să o personalizeze după bunul plac.

 

Sebastian si marea de gunoi
„Sebastian și marea de gunoi”. Ilustrație realizată de Anna Benczédi
Visul verde al planetei albastre - Anna Benczedi (1)
„Visul verde al planetei albastre”. Ilustrație realizată de Anna Benczédi

Din câte am înțeles, cochetezi și cu scrisul.

Am cochetat, dar cu acea carte mi-am dat seama că, probabil, scrisul nu-i de mine, și nu am mai scris de atunci. Totuși, în continuare aș vrea să scriu și să desenez o bandă desenată, care să fie doar a mea.

 

Visul verde al planetei albastre - Anna Benczedi (2)
„Visul verde al planetei albastre”. Ilustrație realizată de Anna Benczédi

Spune-mi ce stil ai, ca să-ți spun ce fel de artist ești

Ce mediu folosești mai mult, cel digital, hârtia sau ambele?

Lucrez în mediul digital aproape exclusiv. Câteodată fac schițe pe hârtie, schițe preliminare, „thumbnails”, dar după trec totul în digital și acolo colorez și finalizez toate proiectele. Colaborarea aceasta cu Jazz in the Park e una inedită, pentru că eu de obicei nu desenez pe hârtie, mă sperie: nu poți să ștergi, nu poți să schimbi, dacă ai stricat desenul trebuie să îl începi de la capăt.

Știm că aici ai desenat oameni, în mare parte. Ce stil crezi că folosești mai mult sau ai un stil predominant?

Îmi place să desenez oameni și în special oameni în mișcare. Îmi place desenul dinamic și cred că sunt bună la asta. La peisaje și decoruri făcute de oameni nu cred că sunt foarte bună, dar mi-am propus de multă vreme să mă îmbunătățesc. Chiar mă gândesc la un proiect în care să desenez case, de exemplu, să învăț și să descopăr ceva nou.

 


 

Citește și despre arta preparării cafelei – un insight în meseria de barista

 


 

De unde a pornit ideea desenării oamenilor în public?

Eu desenez oamenii de la festival în colaborare. Este un job, practic. Singură, de capul meu, nu aș face asta niciodată. Mi se pare că este foarte ciudat din punct de vedere social și aș muri de rușine făcând-o. Aici, pot să zic, „Hei ăsta e jobul meu, uite, am făcut un desen”. Mă pot îmbrăca în haina asta de legitimitate, nu sunt o ciudată care urmărește oamenii și desenează, efectiv sunt aici cu un job.

Cum ți-ai găsit stilul, cum ți-ai dat seama ce îți place mai mult?

A fost o chestie organică. Încă din copilărie, desenam comics cu o prietenă. Pentru că desenam împreună și verbalizam dialogurile, ideea era să desenezi superrepede și să poți să surprinzi mișcarea sau expresia personajelor. Trebuia să poți să gestionezi asta în cel mai eficient mod. Cred că de aceea mă descurc mai bine desenând oameni, pentru că am exersat asta foarte mulți ani în adolescență. Despre stil nu aș putea să spun că mi-am dezvoltat unul propriu. Încerc să mă pliez pe nevoile proiectului, când încep o carte ilustrată sau o animație.

 

Visul verde al planetei albastre - Anna Benczedi (3)
„Visul verde al planetei albastre”. Ilustrație realizată de Anna Benczédi

Nu te deranjează că nu ți-ai găsit propriul stil?

Ba da, e o criză de personalitate continuă. Întotdeauna mă gândesc că poate ar fi cazul să stau jos și să combin ceva care să fie stilul meu. Cu toate astea, prietenii mei și colegii mă asigură că eu am stil, ceea ce mă bucură, dar cumva nu văd asta și nu știu dacă e OK.

Ce te inspiră să desenezi, în general? 

Îmi place când văd oameni îmbrăcați în haine interesante, care au o frizură faină, sau dacă modul în care cade lumina este interesant, mă inspiră. Îmi place și să desenez natură, nu peisaje, ci mai degrabă oameni în natură. Acolo pot folosi linii fluide, iar asta îmi place. Îmi e cumva… iarăși, frică să nu stric desenul, dar când desenezi un copac e mai ușor, nu prea ai ce strica, nu sunt nici linii drepte. De exemplu, dacă te pui să desenezi o mașină, e greu, pentru că trebuie să prinzi mașina exact cum e.

Ce chestie nouă ai vrea să încerci sau la ce ți-ai dori să fii mai bună?

Pe mine mă pasionează mediile noi și vreau să creez pentru mediul VR (Virtual Reality). Ăsta e visul meu, să fac o bandă desenată care să fie consumată în spațiul virtual, ori ca full VR, ori în cadrul realității augmentate, cu locații reale în care eu pun personajele și dezvolt scenele. Acesta e un vis de-al meu mai vechi și încerc să îl fac realitate.

 

Sebastian si marea de gunoi
„Sebastian și marea de gunoi”. Ilustrație realizată de Anna Benczédi

Vrei să te îndrepți pe partea de 2D aplicată sau vrei să te duci direct pe artă 3D? 

Aș vrea 2D, mă rog 2.5, pentru că este pus în spațiu, dar desenul este 2D. Ar fi o idee să fie 3D, dar simt că acolo sunt multe abilități de dezvoltat și nu știu dacă am timpul și energia necesare. Aș vrea să încep să creez pentru mediul virtual cât mai repede. La una din edițiile TIFF am fost la un workshop, unde am pictat în virtual reality. S-a numit „Tilt Brush”, și a fost o experiență superfaină să desenez în 3D și să văd imediat rezultatul.

Când erai mai mică voiai să faci altceva atunci când urma să crești? 

Când eram mică am vrut să cânt într-o orchestră. Eu am început școala de muzică și am făcut nouă ani la Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță”. Știam clar că o să cânt în orchestră la vioară și după, la 15 ani, asta s-a schimbat. Atunci deja știam că vreau să desenez.

Dar acum mai cânți din când în când?

Da, a fost o vreme când cântam într-o formație de muzică irlandeză, așa, ca hobby. Chiar și acum, când sunt stresată și am prea mult de lucru sau nu am dormit destul, mă relaxează să scot vioara și să cânt.

 

Anna Benczédi – Portret desenat
Anna Benczédi – Autoportret

Ce face Anna când nu desenează?

Ce alte pasiuni mai ai, pe lângă muzică și desen?

Cele pe care le are toată lumea: îmi place să citesc, să mănânc, îmi plac sporturile de iarnă, în special snow-boardingul. În fiecare an încerc să merg măcar o săptămână undeva, să mă dau pe placă.

Poți să ne spui o carte preferată sau o carte pe care ai recomanda-o oricând?

„Expediția”, scrisă de Bea Uusma, despre primii exploratori suedezi ai Polului Nord, care din păcate au murit în expediție. Au murit în condiții destul de misterioase,  nici nu au fost găsite rămășițele lor decât după 30 de ani. Locul unde au murit, Insula Albă, e așa de greu accesibil că efectiv au fost găsiți, după atâta timp, din întâmplare. Cartea asta spune povestea lor, e cu multe imagini, multe grafice, chiar o recomand din suflet.

Care ar fi un film sau un serial ce merită menționat?

Mi-a plăcut foarte mult „Station Eleven”, l-am văzut în primăvara asta. Mi-a plăcut în special abordarea post-apocaliptică, cumva lirică și romantică. Este fără zombi, fără violență. Este vorba despre o trupă de actori, care interpretează piesele lui Shakespeare după ce s-a terminat lumea, după ce s-a sfârșit civilizația. Conceptul e foarte interesant, o adaptare după o carte. Se delimitează serialul de carte, iar costumele personajelor sunt așa de faine! Când urcă pe scenă și interpretează, ei trebuie să își facă singuri costumele. Se folosesc de haine găsite, de sârme de plastic, de pungi, și sunt atât de creativ combinate! Pot să recomand serialul numai din punctul ăsta de vedere, al designului. Partea vizuală și muzica m-au impresionat.

 


Citește și: Interviu cu Yanna Zosmer, ilustratoare: „Sfatul meu pentru artiștii în devenire – cât mai mult studiu individual”


Cum ai trecut de barieră? Mulți artiști au probleme, termină facultatea, dar nu știu cum să intre în industrie.

Prin recomandări. Eu nu am început ca liber-profesionistă, deci nu pot să vorbesc despre asta, dar am devenit pe parcurs. La prima angajare am fost recomandată de cineva care deja era la firma respectivă. Trebuie să cunoști, să ai noroc, dar chiar depinde de ce vrei să faci și în ce domeniu vrei să profesezi.

Te-ai confruntat la un moment dat cu un art block? Cum ai trecut peste?

Îmi e greu să zic dacă am avut vreodată art block, cred că mai degrabă burnout. În momentul în care am început să lucrez la proiecte și trebuia să lucrez cât de cât repede, am simțit asta. Dar, chiar dacă am un blocaj, cumva nu mă influențează. Poate creez trei materiale și, chiar dacă sunt proaste, unul tot va fi OK.

 

Magic Art Button - Ilustratie Anna Benczedi
„Magic Art Button”. Ilustrație realizată de Anna Benczédi

Planurile de viitor ale artistei

Crezi că merită să faci artă și să-ți urmezi pasiunea?

Da, cred că merită. Mă gândesc la banda desenată pe care am făcut-o cu Maria Surducan. Nu a fost un proiect mare, nu am scos 50.000 de bucăți. Totuși, când mă duc la semnat de carte și fac dedicații pentru oameni, văd cât de bucuroși sunt că au cartea asta. Ai senzația că totuși ai făcut ceva și că ai un impact. Cred că asta e foarte important, să știi că nu faci doar pentru tine, că sunt oameni cărora le provoci bucurie cu munca ta.

A fost un moment mai special, sau care te-a impresionat, din toată cariera?

Cred că acum, când am activat în acest festival și am desenat oameni. M-a impresionat pentru că eu nu sunt o fire extrovertă și nu m-aș duce la oameni să vorbesc cu ei, asta nu e firea mea. A trebuit să fac ceva total în afara zonei mele de confort și m-a surprins cât de satisfăcător a fost asta pentru mine. Oamenii au reacționat pozitiv și nu m-am așteptat la asta. Mă așteptam la răspunsuri foarte negative și faptul că au reacționat pozitiv m-a surprins într-un mod foarte plăcut.

Ți-a oferit experiența asta curajul necesar să faci acest tip de desene și în afara festivalului? 

M-am gândit că aș putea, teoretic, să fac asta. Nu e prima oară când desenez în cadrul unui festivalul, am fost și la TIFF. După experiența TIFF, care iarăși a fost una extrem de pozitivă, mi-am zis Wow, ce fain, o să mă duc și eu prin public, o să desenez oameni, o să mă duc în piață. Până la urmă elanul ăsta s-a dus după câteva săptămâni și nu am mai vrut să fac asta. Poate de data acesta va fi altfel.

 


 

Aici găsiți shopul online al Mariei Surducan.

Recent, Maria a pus în vânzare un deck de tarot ilustrat de ea. Acesta i-a fost cumpărat cadou de voluntarii asociației Oanei Zăuleț.

Lumea creatorilor este mică și fantastică, nu uitați!

 


 

Ce te motivează să continui?

Asta e pasiunea mea. Îmi place ce fac, nu mă văd făcând altceva. Deși sunt cariere și joburi mai bine plătite și văzute de lume, asta îmi place mie și la asta sunt bună.

Ce planuri de viitor ai?

Să încerc să fac propria bandă desenată, scrisă și desenată de mine. Să încerc să fac proiectul VR de bandă desenată și să încerc să am proiecte multe și bine plătite.

Ce mesaj ai pentru tinerii artiști?

Aș vrea să le spun să își găsească o nișă. Să nu încerce să le facă pe toate. Să găsească ceva ce este personal, al lor, și să devină buni la asta. Oamenii care încearcă să angajeze un artist așa îi vor găsi. Dacă și-au dezvoltat o latură personală la maxim și cu multă promovare, vor fi văzuți.

 


Interviu realizat de Georgiana Cilian
Georgiana Cilian

Editare & layout: Iulia Marc
Corectură: Iulia Dromereschi
Ilustrații puse la dispoziția noastră de Anna Benczédi

2
Georgiana Cilian
Sunt o persoană curioasă și optimistă, căreia îi place să ajute și să se implice în diferite proiecte. Prietenii mă știu ca fiind o persoană creativă, asumată și o bună ascultătoare. Sunt o mare fană a cărților, în special cele de beletristică sau de ficțiune istorică. Îmi place să mă uit la filme sau seriale, limbile străine și psihologia.