Filmul Tár, în regia lui Todd Field, prezintă viața tumultoasă a dirijoarei de orchestră Lydia Tár*. Pe parcursul a 158 de minute avem șansa de a intra în viața sa și de-a o urmări dintr-un punct important în carieră până la declin. Rezultă astfel un personaj foarte complex și puternic individualizat.
Pelicula a avut șase nominalizări la Premile Oscar din anul 2023, printre care și Cea mai bună regie și Cea mai bună actriță în rol principal, dar, din păcate, nu a reușit să câștige nicio distincție din partea Academiei Americane de Film.
*Cine a fost Lydia Tarr, personajul real din care s-a inspirat Field, aflați din acest articol Vulture
(sau puteți citi acest material din Slate)
Un studiu de personaj
Lydia Tár, jucată în mod excepțional de spectaculoasa Cate Blanchett, este un geniu muzical. Este câștigătoare EGOT (Emmy, Grammy, Oscar, Tony ⎯ cele mai importante distincții americane din domeniile televiziunii, muzicii, filmului și teatrului) și ține cursuri la cele mai prestigioase universități de muzică din lume.
Facem cunoștință cu Lydia prin intermediul unei discuții pe care aceasta o are cu un jurnalist în fața unui public numeros, care o ascultă pe dirijoare cu multă atenție și interes. O întâlnim aici și pe Francesca (Noémie Merlant), asistenta muzicienei, care se află în public și mimează fiecare cuvânt pe care femeia îl rostește pe scenă. Încă din aceste prime momente ale filmului observăm scenariul foarte bine scris, în special când există o scenă cu dialog sau monolog. Scenaristul filmului (de altfel, și regizorul acestuia, Todd Field) construiește replicile protagonistei cu o extraordinară atenție la detalii, fiind vizibil că acesta s-a documentat temeinic înainte de a scrie scenariul.
Totuși, un mare dezavantaj al filmului este cum gestionează relațiile dintre personaje. În două ore și 40 de minute, exista posibilitatea de a dezvolta complex astfel de teme. Todd Haynes a decis, totuși, că nu e atât de important.
Dinamica familială
Pe plan personal, Lydia are o soție, Sharon (Nina Hoss) și o fiică, Petra (Mila Bogojevic). Cele trei locuiesc împreună la Berlin. Viața dirijoarei pare a fi perfectă, în primă instanță, dar, pe măsură ce intrăm mai în profunzime în film, ne dăm seama că Sharon se confruntă cu niște probleme mentale vag descrise, dar care știm că o afectează și pe Lydia, iar Petra are parte de bullying la școală, chiar dacă și acest subiect este foarte puțin explorat.
Tár pune evident accentul pe viața Lydiei Tár, dar cele două personaje anterior menționate sunt foarte slab conturate, la fel ca orice alt personaj din film, cu excepția protagonistei. Singura trăsătură de caracter a lui Sharon este că are anumite probleme mentale, pentru care urmează un tratament, dar aspectul este explorat doar superficial, fiind imediat trecut cu vederea, de parcă nu ar fi relevant.
Înțeleg că filmul vrea să se concentreze pe Lydia Tár, dar mi se pare important ca în conturarea unui personaj să existe și partea de relații și interacțiuni cu cei din jur, iar pentru a face asta trebuie depuse eforturi pentru caracterizarea cât mai complexă a unor personaje care prezintă o anumită relevanță în poveste, cum ar fi Sharon, partenera de viață a Lydiei. Cred că ar fi fost interesant dacă Todd Field ne arăta cum problemele femeii o influențează pe dirijoare în munca ei și în relația pe care o are cu membrii din orchestra pe care o conduce, mai ales că și Sharon face parte din această orchestră.
Sursă foto: IMDb
Petra, fiica Lydiei și a lui Sharon, este chiar mai slab conturată, având un rol aproape nesemnificativ în poveste. Vedem cum Lydia o duce la școală și vorbește cu o colegă de-a fiicei ei, care o agresează verbal, însă aici se cam oprește relația mamă-fiică. Petra apare doar sporadic în restul filmului și nu are un impact real asupra poveștii. Aici aș fi apreciat dacă s-ar fi folosit de personajul Petrei pentru a dezvolta dinamica dintre Sharon și Lydia.
Citește și cronica scrisă de Carla despre filmul „A coase pentru a protesta”
The architect of your soul appears to be social media
Una din intrigile filmului (chiar dacă e mult spus intrigă) este reprezentată de momentul când Lydia Tár ține un curs la Julliard, o bine-cunoscută instituție de învățământ superior în domeniul muzicii. La acest curs îl întâlnim pe Max (Zethpan D. Smith-Gneist), dirijor aspirant care este întrebat de Lydia de ce nu vrea să cânte Bach. Acesta îi răspunde femeii că este deranjat de natura misogină a compozitorului, lucru care nu se aliniază cu viziunile lui politice. Lydia ține un discurs despre acest aspect, Max fiind deranjat de reacția femeii și părăsind sala de curs. Acest moment are consecințe, după cum descoperim în al treilea act al filmului, când totul în viața Lydiei pare că se duce de râpă.
Relații distructive
Chiar dacă în film accentul nu cade neapărat pe relațiile pe care Lydia le are cu alte personaje, este notabilă totuși legătura pe care aceasta a avut-o cu Krista Taylor (Sylvia Flote), care duce aproape la o obsesie reciprocă, cu sfârșit tragic. Nu știm foarte multe despre Krista, cel puțin nu în mod direct, dar știm că Lydia a fost destul de apropiată de ea și i-a influențat mult viața și cariera, de cele mai multe ori în moduri negative.
Un alt personaj interesant, cu care Lydia are o relație intensă, este Olga Metkina (Sophie Kauer), violoncelistă de origine rusă care face parte din orchestra condusă de Tár. Relația lor se extinde și în afara sferei profesionale, dar, din păcate, și această legătură este destul de puțin valorificată.
Cate Blanchett „salvează” filmul
Filmul în sine poate fi considerat destul de anost și repetitiv. Cu siguranță are și părți bune, în special în primul act, cu dialoguri și monologuri scrise cu multă atenție și dedicare.
Cu cât se avansează mai mult în film, spectatorii sunt martori la degradarea Lydiei Tár ca personaj. Aici intervine totuși spectaculoasa Cate Blanchett, care dă suflet filmului. Fără ea, filmul ar fi fost destul de greu de urmărit, iar o actriță fără experiență nu ar fi putut să portretizeze un personaj atât de complex cum este Lydia Tár.
Pe partea de acțiune nu se întâmplă atât de multe evenimente semnificative, neexistând neapărat un punct culminant, așa că o actriță foarte bună este necesară într-un astfel de film. Probabil că dacă altcineva ar fi jucat acest rol, filmul nu ar fi fost nici pe departe atât de aclamat la nivel internațional și nu ar fi câștigat atât de multe premii.
Citește și o cronică a filmului „Aftersun”
Degradarea treptată a sufletului
În primul act al filmului putem observa cum viața Lydiei Tár poate părea perfectă. Aflăm încă din primele minute că aceasta a avut șansa să studieze la cele mai prestigioase universități de muzică din lume și că are un succes răsunător în lumea muzicii clasice. Toată lumea aspiră la o carieră ca a sa. Este mentor pentru foarte mulți studenți, care aproape că o idolatrizează.
Vine apoi al doilea act al filmului, de altfel și cel mai slab, când intrăm puțin mai mult în viața dirijoarei și aflăm cât de haotice pot fi anumite părți din viața ei, chiar dacă ea se străduie din răsputeri să țină acest lucru sub control. Aici avem un fel de început al dezastrului ce urmează să dea peste cap viața dirijoarei.
Urmează și al treilea act, unde vedem viața ei absolut distrusă în urma anumitor evenimente ce au loc în actul precedent. Finalul este unul destul de neașteptat, dar destul de potrivit pentru poveste.
Recomand să vedeți Tár dacă sunteți interesați să urmăriți evoluția unui personaj foarte bine construit și completat de actorie de excepție. Totuși, este un film cu o acțiune destul de slow. Așa că, dacă te plictisești rapid la filme, nu cred că ar fi o alegere foarte bună pentru tine.
O cronică realizată de Carla Pantilie (departament #cinematics)
în cadrul Festivalului de Film și Istorii Râșnov
Editare, corectură și layout de Iulia Dromereschi