Pentru mine, „Alcarràs” a fost o gură de aer proaspăt în cadrul Festivalului de Film și Istorii Râșnov. Printre dezbaterile complexe și documentarele sau filmele cu temă istorică, am avut norocul să vizionez și această proiecție. Filmul spaniol a fost regizat de Carla Simon și Sonia Castelo, în 2022.
Când am urmărit trailerul, credeam că este vorba despre o familie care își câștigă traiul din producția de piersici. De fapt, este mult mai mult de atât. Filmul vorbește despre pierdere, supraviețuire, adaptare, relații, durere, dar și despre momente frumoase, în care descoperi ce contează cu adevărat.
Familia Solé
Familia Solé se ocupă de producția de piersici. Ei le cresc, le îngrijesc și le vând, își câștigă existența din asta. Terenurile din Catalonia, unde trăiesc ei, le permit acest lucru. Cu toate acestea, un eveniment neprevăzut le perturbă rutina. Fiul proprietarului terenului, care murise, dorește să îl folosească în alt scop, pentru a monta acolo panouri solare. Acestea sunt mai ușor de întreținut și pot să aducă mai mulți bani. Deși terenul a fost dat în grija bunicului, nu s-a semnat niciun contract deoarece la acea vreme, așa cum spunea și el, nu era nevoie de acte, cuvântul era de ajuns.
Dar acum, sub amenințarea pierderii sursei de venit, era clar că vorbele nu mai valorau nimic. Au încercat să îl convingă pe proprietar să mai țină piersicii, dar acesta era deja hotărât. Perturbarea terenului s-a juxtapus cu cea din familie. Din acel moment, familia Solé a început să aibă probleme și în sânul său.
Mai aveau o ultimă recoltă până când copacii urmau să fie tăiați. Pe fundal se desfășoară și o criză economică, cu producătorii locali primind prea puțini bani pentru fructele și legumele pe care le pun la dispoziția locuitorilor. Se organizau proteste cu acest scop. Având până atunci câțiva muncitori care ajutau la cules, la un moment dat nu și-au mai putut permite, iar familia a fost nevoită să lucreze singură.
Schimbarea intră în sânul familiei
Familia era numeroasă: pe lângă bunic, mai erau sora lui, mătușa care spunea povești și tradiții de mult uitate, patru copii căsătoriți, și nepoții, copiii acestora. Filmul descoperă câte puțin din lumea fiecăruia și astfel ne putem identifica fiecare dintre noi cu unul dintre personaje.
Quimet este bărbatul care pare cel mai atașat de munca lui și cel mai afectat de această schimbare. Pe parcursul anumitor scene se poate observa că are multă furie adunată în el. Deși, pe măsură ce trece timpul, ceilalți membri, fratele său de exemplu, acceptă că nu au ce să facă și încep să învețe despre panourile solare, Quimet rămâne loial persicilor și muncii în agricultură. Este obosit, are probleme cu articulațiile, dar nu renunță.
Citește și FFIR15 | „Vel D’Hiv – Ocară și lacrimi”: Supraviețuitorii își spun poveștile
Frustrările din sânul adulților au impact asupra copiilor, în special a celor mai mari, cum sunt primii doi copii ai lui Quimet și Dolors. Mariona, la începutul adolescenței, are un conflict interior când observă că tatăl său se ceartă cu una dintre mătușile ei. Crede că tatăl ei a îndepărtat-o pe aceasta de familie. La început, o vedem entuziasmată să participe la un eveniment local, învățând pași de dans. Spre final, se închide în ea, își pierde voioșia.
Roger, cel mai mare copil al lui Quimet, care are deja peste 18 ani, are de la început o relație complicată cu ambii părinți, în special cu tatăl. Acesta insistă că trebuie să învețe și să aibă note bune. Așa cum știm deja, nu se poate cu forța, de aceea Roger ignoră sfaturile lui. Mi-am dat seama că se simte dezamăgit că tatăl său nu îl vede ca versiunea lui adevărată. Era pasionat de agricultură, o făcea cu drag, dar tot nu era de ajuns, când tatăl îi repetă să se ocupe de școală. Se simțea nevăzut, părea ca și cum ar fi contat numai dacă era bun la învățătură, deși el era interesat de altceva.
Familie și pământ
Ceilalți copii, mai mici, erau foarte frustrați pentru că li se fura locul de joacă. Diferite mașinării apăreau zilnic pe teren și distrugeau câte ceva. Printre acestea se numărau și locurile în care copiii își imaginau diferite jocuri. Inocența lor a fost invadată de o mare confuzie: de ce mediul nostru, pe care îl știam de când ne-am născut, se schimbă?
Tema aceasta a familiei este cea care m-a atins pe mine. Mi-am văzut propria familie, și ea numeroasă, în aceste secvențe. Momentul în care i se cântă bunicului un cântec de către nepoți m-a dus cu gândul la bunica mea, căreia îi plăceau mult copiii și îi învăța multe lucruri. Asta este ceva ce reiese din fiecare secvență în care apar bunicul sau mătușa: respectul. În „Alcarràs” există respect pentru pământ și pentru familie.
Cu toate urcușurile și coborâșurile pe care le are familia Solé, ei rămân împreună. Participă la acea sărbătoare locală, unde vedem diferite tradiții: cum fac vin de casă, zdrobesc boabele de struguri, cum fac compot de piersici, cultivă într-o mică seră legume. Atmosfera e a unei familii simple, care își duce traiul într-un mic oraș sau într-un sat, își cultivă propriile produse și lucrează pământul. Când toată viața ai lucrat cu așa ceva, cum să treci brusc la a pune panouri solare?
Îl înțeleg pe Quimet, deoarece schimbarea e grea, mai ales când trebuie îți afectează toată viața și pe a membrilor familiei tale. Dar, așa cum ne arată pelicula spaniolă, viața merge înainte și tot ce putem face este să ne obișnuim cu ideea și să trecem mai departe.
O cronică scrisă de Georgiana Cilian
Editată și corectată de Iulia Dromereschi
Layout de Diana Hîncu