În Era lumină, era vînt, Mariana Codruț surprinde omul în ipostazele sale naturale și autentice, construind un univers aproape identic cu realitatea. Simplitatea, prezentă în unele dintre întâmplările relatate, se îmbină armonios cu complexitatea și straturile personajelor implicate, formând o creație cu adevărat unică.
Cartea este o colecție de povești scurte, fiecare prezentând personaje și întâmplări diferite. Deși la prima vedere par să nu aibă vreo legătură una cu cealaltă, aceste povești au, totuși, un punct comun, și anume aparenta simplitate a acestora. De la vizite la rude cu ocazia înscrierii la facultate, până la episoade de infidelitate și trauma pierderii unei persoane dragi, Mariana Codruț ne permite să experimentăm o varietate de emoții și experiențe umane prin prisma personajelor.
Volumul este împărțit în două. Dacă „Partea I” conține atât povestiri de două pagini, cât și unele de 18, lungimea celor din „Partea II” variază între una și cinci pagini. Personal, consider relevantă menționarea acestui aspect. Volumul ne oferă prilejul de a vedea, mai ales în cea de-a doua parte, că nu este nevoie de un număr mare de pagini pentru a lăsa o impresie puternică asupra cititorului.
Cînd vom fi fluturi? O zi în timpul vieții, iar după, mereu.
Pentru mine, „Partea I” a avut cel mai mare impact. Cu fiecare povestire citită, vedem personaje care încearcă să se împace cu gândul pierderii unei rude, care sunt sau au fost înșelate de partener, sau femei care sunt tratate prost de soți sau de alți bărbați. Fiecare povestire pune tema sau subiectul abordat în altă lumină decât cele precedente, iar astfel oscilezi constant între indignare și empatie.
În interpretarea mea, prima parte a avut ca temă recurentă moartea, uneori fiind prezentă doar menționarea acesteia. După cum am scris mai sus, vedem mai multe personaje, în povestiri diferite, care se confruntă cu moartea unei persoane apropiate. Există însă și ipostaze în care aceasta este menționată fără a avea neapărat un context. Spre exemplu, în ultima povestire a părții întâi asistăm la discuția dintre Doina și Luca, doi tineri îndrăgostiți.
Noaptea, pe un deal, aceștia își petrec ultimele ore împreună înainte ca Luca să plece acasă. Aparent de nicăieri, Doina menționează faptul că, la un moment dat, ei se vor transforma în fluturi. „Da’ ce fluturi faini vom fi!”. Pe Luca îl surprinde această remarcă, fiindcă „moartea lor e de pe altă planetă, departe, departe…”.
Ce rușine că n-a avut forța să-i fie alături în ultima clipă, s-o roage pe moarte la fel cum îi ruga bunica în copilărie pe cei în grija cărora o lăsa cîteodată: fiți blînzi cu nepoata mea!
Prima parte conține și povestirea mea preferată din acest volum, intitulată Întuneric sau lumină?. Este chiar a doua povestire din carte. Poate că motivul pentru care aceasta m-a afectat atât de tare este că și eu am o relație foarte strânsă cu bunica mea. Personajul principal de aici este Julia, alături de care simțim durerea unei nepoate care este pe cale să își piardă bunica, pe Ilse. Vedem conflictele interioare ale acesteia și încercările sale zadarnice de a-și aduce bunica aflată în comă înapoi alături de ea.
Citește și CĂRTICEALĂ | „Grasă și proastă” de Rodica Ojog Brașoveanu
Este o poveste emoționantă, în care vedem neputința Juliei de a-și ajuta bunica. Nici când doctorul o sfătuiește să îi vorbească bunicii pentru a o ajuta să își revină, Julia nu reușește să găsească un subiect. Îi este teamă că orice i-ar spune i-ar face bunicii mai mult rău decât bine. În final, din cauza iubirii pe care i-o poartă, Julia nu reușește să fie acolo pentru bunica ei în ultimele sale momente. „Vai, a fugit de-a mîncat pămîntul să n-o vadă murind, […]”.
Familiaritatea sentimentului de frică la gândul pierderii bunicii m-a făcut să plâng. Văzând-o pe Julia fugind de moartea lui Ilse, nu puteam să nu mă gândesc că dacă aș fi fost în locul ei aș fi făcut exact același lucru. Puteam să-i simt vina și rușinea și aveam impresia că o înțeleg perfect. Când ai crescut alături de o persoană care ți-a insuflat majoritatea valorilor pe care le ai acum, gândul de a o pierde sub ochii tăi este absolut sfâșietor.
Surprinderea banalității și simplității experienței umane
În „Partea II” ne sunt prezentate diverse întâmplări de la țară. Stilul scrierii Marianei Codruț are talentul de a stârni o galerie de emoții în cititor, chiar prin simplitatea unora dintre episoadele prezentate. Trăim prin personaje stări precum entuziasmul de a fi primit un borcan de miere de la nașa de cununie a părinților, sau durerea unui tată care trebuie să muncească constant, în condiții proaste, pentru a-și putea întreține familia. Totul se simte autentic, iar pe parcursul întregului volum ai impresia că citești despre persoane reale, nu despre personaje într-o carte. Cu toate că acestea apar doar pentru câteva pagini, fără a le mai vedea din nou după, viețile ficționale ale personajelor tot reușesc să lase o amprentă asupra cititorului.
Tot în a doua parte a volumului apare povestirea intitulată Noua zi, cu care autoarea a concurat în anul 2020 la Premiul Spiegelungen pentru proză scurtă. Aceasta a și câștigat în cadrul concursului de microproză în trei limbi „Microlite: dincolo de Celan”. În „Nota autoarei”, Mariana Codruț menționează că Noua zi este singura dintre povestirile publicate anterior în reviste care nu a suferit modificări la includerea în carte.
Rîndunica din cuibul de sub streașină începu să se zbată și să țipe ascuțit: ucigașul azurului, ucigașul azurului,ucigașul azurului!
Noua zi ne arată realitatea ascunsă și tulburătoare a unor familii. Avem parte de un început aparent normal, în care ni se prezintă rutina unei mame care iese în ogradă să hrănească animalele. Asistăm și la rememorarea unui eveniment din copilăria sa, iar totul pare calm și liniștit. A doua parte a povestirii ia, însă, o turnură neașteptată, care stârnește șocul și repulsia prin imoralitatea actului pe care îl prezintă.
Este nevoie de o singură propoziție pentru a schimba cu totul atmosfera poveștii și aerul cu care cititorul o trata. Sincer, când citeam pentru prima oară această povestire a trebuit să revin asupra propoziției în cauză de câteva ori, pentru a mă asigura că am citit-o și înțeles-o corect. Această schimbare de atitudine a poveștii și impactul pe care îl provoacă asupra cititorului o transformă într-o lectură puternică.
Frumusețea simplității
Întregul volum s-a simțit foarte natural și autentic. Priveam în viața personajelor și vedeam aspecte din viața de familie care în mod normal ar fi ascunse, dar care mie mi-erau permise datorită privilegiului de cititoare. Din acest punct de vedere aș spune că am considerat-o o lectură necenzurată. Ne erau prezentate atât aspecte banale din viețile personajelor sau părțile mai urâte ale acestora, cât și momente plăcute de care acestea aveau parte. M-am simțit ca un insider în povestiri și acest lucru a făcut experiența lecturii mult mai plăcută.
Aș spune că naturalețea și autenticitatea cărții sunt provocate atât de maniera în care sunt scrise povestirile, cât și de esența lor. Totul este relatat într-un mod simplu și de multe ori conversațional. Uneori, povestirile se simt ca atunci când revezi o cunoștință după mult timp și îți povestește ce s-a întâmplat de când nu v-ați mai văzut. Citeam și mă simțeam acolo, mâncând alături de personaje pe balcon sau ascultându-le conversația din grădină.
Când realitatea se întâlnește cu ficțiunea
Această lectură mi-a provocat și un sentiment de familiaritate. Citeam și multe dintre povestiri mă făceau să mă simt iar în curtea străbunicii, când stăteam la masa de sub vița-de-vie și le ascultam pe rudele bunicii cum povestesc. Când se pomenea de Prut, îmi aminteam de drumul pe care îl făceam pe jos împreună cu bunica și unchiul de la casa străbunicii până la râu.
Nu pot spune că știu ce înseamnă viața la țară sau că mă regăseam în personaje și în problemele lor, dar multe povestiri mă făceau să mă gândesc la bunica. Ea a copilărit la țară, în Moldova (în Miorcani, mai specific). Unele fragmente din carte îmi aminteau de „aventurile” din copilăria bunicii, pe care mi le spunea înainte de culcare, când eram mică.
A fost o lectură plăcută, autohtonă, și m-a făcut să mă simt iar ca la 12 ani, când mergeam în vacanță, la țară. O recomand oricui i-ar putea provoca acest mic sentiment de nostalgie, dar și celor care vor o lectură scurtă și prețioasă.
Un articol scris de Alexandra Soceanu (practică UBB)
Editat de Sorina Sfreja-Nemeș
Corectură de Iulia Dromereschi
Layout de Diana Hîncu