Mă numesc Teodora și sunt o adolescentă cu capul în nori, care citește orice îi pică în mână. De cele mai multe ori citesc autori străini. Așa am făcut de mică și așa fac în prezent. Însă, în ultimul timp, m-am gândit că ar fi timpul să le dau o șansă și autorilor români. Cred că mereu am ezitat din cauza cărților pe care le studiez la ora de română. Rodica Ojog Brașoveanu a fost cea care mi-a atras atenția încă de cand mi-am făcut contul de bookstagram. Cărțile ei apăreau des pe alte pagini, iar cuvintele erau mereu de laudă.
Ori laie, ori bălaie există doar la coafor. În viață, lucrurile sunt mai policrome…
În carte se prezintă șaisprezece povestioare în care oameni obișnuiți trec prin situații inedite – de la povești de dragoste (sau mai degrabă anti-povești de dragoste), cu șiretlicuri sau mici înșelăciuni, la povești care te vor întrista peste măsură. Toate prezintă viața așa cum este ea, cu bune și cu rele. Pentru că viața nu e doar roz. E în toate culorile. Și dragostea la fel. Nici nu-ți trece prin cap ce ar face oamenii pentru ea. Cum s-ar schimba. Cum ar minți…
Cred că cel mai bun mod de a spune ce impresii am avut este dacă grupez poveștile în trei categorii: cele de dragoste, cele triste și cele cu o nuanță de mister.
Am să încep cu cele triste, pentru că au fost preferatele mele, oricât de ciudat ar suna. Îmi pare rău că au fost doar două, pentru că felul în care au fost scrise a fost sublim. După ce le-am citit am rămas cu o stare apăsătoare, ceea ce mă surprinde, având în vedere că poveștile sunt scurte și este greu să te atașezi de vreun personaj într-un timp atât de scurt. Ai nevoie de pricepere pentru a provoca o asemenea stare în doar 20-30 de pagini. Autoarea nu a încercat să lase o portiță, prin care personajele ar fi putut ieși din situația neplăcută. A scris adevărul pur. Uneori, sacrificiile nu îți aduc niciun beneficiu. Uneori, trăiești în trecut, pentru că prezentul nu îți aduce nimic bun.
Sunt de două ori fericită! În primul rând, pentru că sunt într-adevăr fericită și, în al doilea, pentru că o realizez. În general, oamenii știu să regrete clipa de extaz, nu s-o și aprecieze.
Nu vreau să rămân cu o stare de tristețe, deci am să vorbesc despre poveștile de dragoste. Vă spun sincer, primul capitol nu a fost wow. Plot-ul ar fi putut fi dezvoltat în unele locuri. Îmi era teamă că așa o să fie toată cartea. Din fericire, asta este singura poveste care m-a lăsat cu un gust amar.
Majoritatea capitolelor romance au ceva neobișnuit. Un element pe care nu l-am întâlnit în alte cărți de dragoste. Dar să nu vă așteptați ca toate relațiile să fie perfecte, cu certuri care se rezolvă imediat printr-o îmbrățișare și un sărut pe frunte. Oamenii au secrete, se înșală și își abandonează vechea iubire pentru una nouă. Sunt și capitole cu un final fericit. Dar chiar și acolo există ceva care a rămas nedescoperit, un semn de întrebare ascuns printre rânduri.
Ultimul capitol se termină într-un cliffhanger minunat. În mod normal, aș fi nervoasă, dar de data asta nu am cum, deoarece este o poveste reală. Apreciez că autoarea nu a încercat să inventeze o explicație pentru ce s-a întâmplat. Uneori, prefer să trag propriile concluzii.
Făceau ce pofteau cu timpul lor, deci îl stăpâneau, nu acceptau să fie stăpâniți.
Poveștile cu o nuanță de mister au fost savuroase. Am încercat să ghicesc care va fi rezolvarea misterului, și de cele mai multe ori nu am reușit. Este incredibil cum unele detalii capătă mai mult sens la final.
Personajele sunt diverse. După titlul cărții, mi-am dat seama că nu am să găsesc personaje perfecte, cu două defecte care nu sunt chiar defecte. Avem personaje naive, amuzante, nepăsătoare și prefăcute. Ce să mai zic de aspectul fizic? Nu toate tinerele sunt modele și nu toți băieții au pătrățele. După ce citești multe cărți YA, începi să te cam saturi. Firul narativ se axează pe evoluția personajelor (dacă mă gandesc mai bine, unele nu au o evoluție) și felul în care reacționează la ce li se întâmplă.
Dacă detest ceva, sunt cărțile cărora le lipsesc paginile de la sfarsit. Așa cum se întâmplă și în viața, finalul se pierde în ceață.
A fost o lectură relaxantă, perfectă atunci când ai nevoie de ceva ușor. De la autoare aș vrea să citesc și Cianură pentru un surâs, un thriller care îmi face cu ochiul din cauza subiectului abordat (am mai spus că titlurile cărților ei mă intrigă?). Recomand cartea celor care vor să încerce ceva diferit, ce se citește rapid și te lasă cu o stare bună la final.
Și, nu uitați, găsiți cartea pe site-ul editurii Nemira.
Recenzie scrisă de Teodora Ciubotaru (departamentul #cărticeală)
și editată de Diana Hîncu (coordonatoarea dept. #cărticeală)
Corectură și layout: Iulia Dromereschi