Cu toții cunoaștem senzația pe care ne-o dă un mesaj de la curier că urmează să primim mult-așteptata comandă. Verificăm intervalul orar în repetate rânduri, ne imaginăm momentul când vom avea produsele și nu mai avem răbdare până când ne apelează numărul necunoscut. Și uită-ne cu ele în brațe – cât durează euforia? Maxim treizeci de minute.
Dopamina și dorința de a obține
Hormonul secretat de creier, descoperit în 1957, este cel care ne îndeamnă să vrem mai mult, să fim într-o continuă căutare, să nu ne bucurăm prea mult timp de lucrul abia cumpărat, ci să ne uităm deja după următorul.
Cartea cu același nume, apărută la Editura Publica și scrisă de profesorul și psihiatrul Daniel Z. Lieberman și conferențiarul Michael E. Long, ne explică de ce am putea numi societatea de consum în care trăim societate dopaminergică. Persoanele cu o cantitate peste medie de dopamină secretată sunt dopaminergice și vor doar montagne rousse-uri în viață, caută mereu lucruri noi și, din păcate, ajung să nu se mai bucure de prezent, de clipa trăită „Aici & Acum”.
Dar nu doar după lucruri tânjește dopamina: persoanele noi reprezintă următoarea etapă. Plictiseala în cuplu intervine mult mai repede când unul din parteneri are gena dopaminei foarte activă și, astfel, nu se mai instalează iubirea prietenească între cei doi, iar relația se destramă. Dopamina a dorit o persoană, a căpătat-o, iar, după un timp relativ scurt, e deja din nou „la vânătoare”.
Vrei să citești mai multe recenzii de carte?
Dopamina și motivația de a reuși
Dopamina mea de control acționează cel mai bine în prima parte a zilei. Mă ajută să-mi canalizez energia astfel încât, până spre ora 16, am rezolvat ce era mai important pe ziua respectivă. Circuitul controlului dopaminic potolește circuitul dorinței dopaminice și ne ajută să nu luăm decizii pripite sau impulsive. E adevărat că sunt multe momente în care Controlul pierde în fața Dorinței, dar, exersându-ne autocontrolul, cred că vom ajunge să ne cântărim orice pas pe care-l facem: de la ce ușă ne așezăm la metrou, până la ce mașină sau casă ne cumpărăm.
Totuși, prea multă dopamină de control ne inhibă plăcerea de a savura o reușită. Devenim atât de dependenți de realizarea obiectivelor încât ajungem incapabili de satisfacție. De aceea, e vital ca neurotransmițătorii de tip Aici & Acum să lucreze în echilibru cu dopamina. Altfel, avem șanse foarte mari să devenim schizofrenici.
Despre „Dopamina” am povestit și la clubul de carte publica.files din martie
Ca de obicei, revenim și cu un padlet post-club, dacă vreți să vedeți la ce concluzii am ajuns. Vă putem spune doar c-a fost o discuție intensă și că ne-am împărțit, la început, în două tabere aproximative, care s-au transformat, pe parcurs, într-una cu același rost 🙂
Dopamina, ADHD și schizofrenia
Lieberman și Long susțin că ADHD ar fi cauzat de lipsa dopaminei de control. Copiii sunt cel mai des afectați tocmai pentru că nu au dezvoltată partea creierului care produce această moleculă. Dar, când avem prea multă dopamină de control, riscăm să ne rupem de realitate, devenim vulnerabili la bolile mentale și ajungem să trăim într-un vis continuu, pentru că „nebunia e un vis lung” – cum zice Schopenhauer.
Nu-mi ajunge spațiul să enumăr tot ce am aflat din această minunăție de carte. Este una din acele lecturi care va beneficia de recitire.
Totuși, mi-ar fi plăcut să-mi furnizeze și tehnici de micșorare a dopaminei dorinței sau de mărire a celei de control – poate chiar de micșorare a acesteia din urmă, fiecare cum are nevoie. Pe de altă parte, mi s-a părut că lasă de înțeles că ne naștem cu un anumit număr de celule care produc dopamina din fiecare fel și nu prea avem ce să facem: unii au noroc de un număr potrivit pentru fiecare tip, alții, nu. Că așa-i în viață.
O recenzie scrisă de Georgiana Talpalaru (departament #carticeala)
Editată de Sorina Sfreja-Nemeș
Corectată de Iulia Dromereschi
Layout: Alexandra Pătrașcu