Pe 24 august 1991, Ucraina își afirma independența față de fosta Uniune Sovietică, printr-o Declarație adoptată de Rada* Supremă (parlamentul unicameral ucrainean) a RSU de atunci. Anul trecut, la aniversarea de 30 de ani, Europa Liberă întreba ucrainenii cum percep libertatea. Anul acesta, de Ziua Independenței, Ucraina este în război.
Președintele Volodîmîr Zelenski a avertizat cetățenii din țară să fie în alertă, fiindcă există posibilitatea unei lovituri a armatei ruse. În 2022, data de 24 august marchează șase luni de la atacul care a declanșat invazia rusă.
*rada – în limba ucraineană, consiliu
Alla Riajskîh și cele două fiice ale sale au ajuns în România pe 15 martie. Cu o zi înainte, luaseră decizia de a pleca din orașul Nicolaev (Mîkolaiv). „O bucată de bombă cu dispersie a lovit dormitorul uneia dintre fetele mele. Din fericire, noi nu eram acasă, dar a fost momentul care ne-a convins că trebuie să plecăm”, povestește ea.
Înconjurat de păduri și traversat de două râuri mari, județul Vâlcea – unde au ajuns Alla și familia ei – seamănă mult cu regiunea în care se află Mîkolaiv, orașul natal al Allei, crede ea. „Mîkolaiv este un port industrial, care mi-e foarte drag. Acum se află în prima linie a frontului și este bombardat zilnic. Într-o singură zi au fost lansate către oraș nu mai puțin de 38 de rachete. Rachetele ucid civili, printre care și copii, distrug case private și infrastructura orașului.”
Alla Rîajskîh: antreprenoare, deputată, voluntară
În Ucraina, Alla administra o firmă, dar își reprezenta și comunitatea, ca deputată. „Eram implicată în activități sociale”, mai explică ea. „Războiul cu Rusia n-a contenit din 2014, de la anexarea Crimeei și a regiunii Donbas. De pe 24 februarie 2022, conflictul s-a extins la scară largă și a devenit extrem de sângeros.” În 2014-2015, a fost implicată în acțiunile de ajutare a refugiaților din regiunea Donbas, dar și de susținere a soldaților care luptau pentru țară.
Deputata își amintește că partea cea mai grea, când au părăsit Ucraina, a fost să își dea seama că nu au unde se duce. „Nu știam dacă vom scăpa cu viață, unde vom merge, cum vom trăi și din ce”, își amintește ea. Au ajuns la Vâlcea pentru că o cunoștință de-ale ei, care plecase din țară înaintea lor, le-a oferit numărul de contact al voluntarei care a ajutat-o și pe ea și copiii ei.
Citește și povestea Katyei, care a ajuns în județul Vâlcea pornind din Odesa cu mama, bunica și fiica ei. Nu au uitat nici cele trei pisici, dintre care două au călătorit până în România în fețe de pernă
Alla și fiicele sale au fost întâmpinate „(…) de voluntarele Alina Popa și Larisa Cheloiu, ale căror grijă și implicare în viața noastră sunt mereu prezente”, după cum spune chiar ea. Cu sprijinul necondiționat al acestora, povestește că a reușit să își continue munca de voluntariat și în România. De altfel, tot ce face de aici este documentat pe site-ul organizației sale. Încearcă să organizeze sau să intermedieze livrări de ajutoare umanitare către Mîkolaiv – „ultima livrare de medicamente și scutece a ajuns pe 19 august, și așteptăm să sosească alta pe 25” – atât pentru oameni, cât și pentru animale. Pe blog se pot citi și postări despre campanii externe, cum ar fi aceasta, o strângere de fonduri menită să echipeze oamenii rămași în oraș cu stingătoare de incendii și căști antifonice, pentru a-i proteja de consecințele bombardamentelor.
Ajutor pentru Mîkolaiv, implicare la Olănești
„Din fericire, am niște contacte”, explică Alla. „Am un certificat de la Crucea Roșie și cooperez cu numeroase organizații, îndeosebi din Germania și Polonia. Găsesc produsele necesare, finanțare – dacă e nevoie, transport, și fac să ajungă în Mîkolaiv. Sunt deputată a regiunii, așa că pot să comunic atât cu primarul orașului, cât și cu guvernatorul provinciei”. Tot ea mai spune că exemple specifice se regăsesc pe site-ul menționat, și că totul s-a organizat din telefon și de pe laptop. Totuși, are din ce în ce mai puțin timp să se implice, fiindcă își dăruiește resursele și comunității de ucraineni din județ. „Voi continua însă, și voi folosi orice șansă de a-mi ajuta orașul”, adaugă ea.
În momentul de față, Alla încearcă să se facă de folos în comunitatea din Băile Olănești. Vrea să își găsească un loc de muncă și încearcă să învețe pe cont propriu limba română. „Am primit dicționare și ghiduri de conversație româno-ucrainene și-mi sunt de mare folos”, povestește ea.
Allei i-au propus cele două voluntare care susțin, prin eforturile lor, întreaga comunitate ucraineană locală, să predea economia în cadrul Școlii de vară de la Olănești – proiect de care vă amintiți deja din materialul despre tânărul Bohdan. Școala, gândită la început ca o inițiativă pentru a facilita desfășurarea parcursului de învățare al copiilor ucraineni, dar și facilitarea relațiilor dintre ei și copiii români, s-a transformat într-un mediu de socializare atât pentru ei, cât și pentru profesori. Alla a acceptat propunerea, fiind absolventp a două facultăți și adorând să predea copiilor.
„Sunt foarte bucuroasă că proiectul acesta va continua și după ce începe școala propriu-zisă”, spune ea. „Permite femeilor ucrainence să își folosească timpul în mod constructiv. Ne pregătim temeinic pentru lecțiile pe care le predăm și simțim că este nevoie de noi. Copiii comunică între ei și astfel dobândesc noi cunoștințe. Le place foarte mult la Școala de vară.”
„Suntem ca un colier care s-a rupt și nu poate fi reparat”
Din păcate, Alla și fetițele ei nu se pot întoarce prea curând în Ucraina. Nu există spații sigure, mai ales pentru copii, iar orașul lor natal este în continuare bombardat. Pe 20 august, Alla spunea: „Azi au murit opt oameni din regiunea noastră și patru copii au fost grav răniți. Cred că este periculos să revii acum în țară. În plus, în regiunea Mîkolaiv nu mai există apă potabilă, fiindcă a fost distrusă infrastructura.” Totuși, Alla este optimistă. Ea crede că războiul se va încheia cu victoria Ucrainei, cu sprijin internațional.
Comunitatea de ucraineni din Vâlcea se bucură de atenția și implicarea constantă a voluntarelor, Alina și Larisa. De altfel, numele Alinei este pe buzele oricărui ucrainean pe care-l întâlnești în Băile Olănești. „Aici ne simțim în siguranță”, spune Alla. „Orașul este mic, foarte confortabil, iar oamenii, primitori. Suntem recunoscători și pentru sprijinul primit de la guvernul României, dar voluntarele sunt cele care fac totul pentru noi: datorită lor s-a organizat Școala de vară, și sunt disponibile la orice oră din zi și din noapte.”
Așa cum ai aflat despre eforturile voluntare din Râmnicu Vâlcea, din materialul având-o ca protagonistă pe Georgiana, vei afla și despre o parte a furnicarului uman din Băile Olănești, unde peste 400 de ucraineni sunt îngrijiți de câteva suflete mari.
Ucrainenilor din Olănești le este dor de munca lor, de prieteni, de mirosul casei. Fiicele Allei au 14, respectiv 25 de ani. S-au împrietenit cu alți ucraineni din comunitate. Studiază și ele limba română. „Le este dor de casă, de prietenii rămași sau plecați în alte părți, de rude. Mulți s-au împrăștiat prin lume. Este o situație tare dificilă, îmi pare ca un colier care s-a rupt și pe care nu știu cum îl vom repara”, spune ea.
Victorie și pace
Alla crede că ucrainenii din comunitate au nevoie de cursuri de limba română (de care beneficiază, n. red.), de cursuri de pregătire profesională, de locuri de muncă și de informații despre cum ar putea să le găsească (din discuțiile noastre cu voluntarele – Georgiana, cea care îngrijește „partea de oraș”, și Alina, „mama” ucrainenilor din afara Râmnicu Vâlcea, însă răspândiți în județ, știm deja că ele depun mari eforturi să le explice ori de câte ori există o șansă de angajare, n. red.), de susținere materială – „mulți au părăsit Ucraina doar cu o valiză”, spune ea – și de ajutor medical. Mai multe despre dificultățile de care s-au lovit de la începutul crizei umanitare și până acum, dar și despre soluțiile găsite, veți afla curând.
La fel ca toți ucrainenii, și Alla speră la victorie. În același timp, recunoaște că nu are niciun motiv să își facă iluzii. „Acum înțeleg cât de greu a fost pentru poporul meu să-și apere independența”, spune ea. „Îmi doresc ca Ucraina să își redobândească toate teritoriile răpite și să își regăsească pacea, cât mai curând, cu pierderi cât mai mici. Fiecare viață este un dar de la Dumnezeu, iar Ucraina își cinstește luptătorii!”.
Impresia că majoritatea ucrainenilor își doresc sau se așteaptă chiar să se întoarcă acasă cât de curând ne-a fost confirmată de afirmațiile Allei. „Am dus o viață pașnică și nu ne-am închipuit că vom fi forțați să ne părăsim țara”, spune ea. Aveau, de altfel, locuințe și locuri de muncă, își făceau planuri pentru viitor. „Suntem recunoscători pentru ajutor României și altor țări, dar nu știm ce ne rezervă viitorul.”
De planuri pe termen lung nu poate fi vorba. Alla se gândește la următoarea jumătate de an, fiindcă a decis să rămână în Olănești până ce se va încheia războiul. Poate lucra, în continuarea programului Școlii de vară, are o locuință, iar fiicele ei pot studia mai departe. „Fiecare familie își croiește destinul”, mai adaugă.
Pe 24 august este Ziua Independenței Ucrainei. „De obicei, era o zi liniștită de vară, pe care o petreceam în familie”, spune Alla. „Acum însă nu putem sărbători.” Dimineață sunt ore la Școala de vară, iar după aceea copiii vor pleca în tabără la munte, pentru că programul se încheie oficial pe 25. „Îi vom comemora pe cei și cele care au murit pentru independența Ucrainei, împreună cu copiii noștri, și vom aștepta victoria!”.
Un material de Iulia Dromereschi. Cu mulțumiri către Ioana Stănișor pentru centralizarea și organizarea informațiilor
Ilustrații originale de Oana Zăuleț
Articol apărut cu susținerea Integration Program for Refugees, finanțat prin Oxfam, înființat prin UK AID cu sprijinul Marii Britanii și a guvernului britanic, coordonat la nivel național de Federația Fundațiile Comunitare din România – FFCR și implementat la nivel local de Fundația Comunitară Vâlcea.