Cu prima ocazie de a-mi asuma rolul de reporteră, am stat la povești cu Cătălin Florea, actor și regizor tehnic la Centrul de Creație Maidan, respectiv Teatrul Național „Aureliu Manea” din Turda.
Pe Cătălin Florea l-am văzut în performance-ul „Constelații”, ca Ronald. De această dată, am stat la masă, într-o vineri, cu omul care, la finalul discuției, mi-a spus că a avut emoții.
„Teatrul m-a spălat pe creier”
Cătălin a eliminat orice necunoscută cu privire la ce va face în viață încă de la liceu. În clasa a noua, Cătălin era elev la profilul matematică-informatică în Cugir. Atunci a apărut ocazia de a face parte dintr-un cerc de teatru.
De aici, ne spune el, „s-au despărțit drumurile, cumva”. Tot timpul a fost pasionat de părțile mai tehnice și în continuare este. De asta crede că urma acel profil, atunci, „pentru că e bine, se câștigă”, dar, între timp, a dat de teatru, și consideră că „l-a spălat pe creier”.
În clasa a XI-a, s-a hotărât că asta vrea să facă, după ce a fost la un festival studențesc, la Timișoara. A venit acasă și s-a transferat de la matematică-informatică la filologie, ca să scape de bacul la matematică, iar la facultate nu a ezitat să dea admiterea la teatru, atât la UNATC, în București, cât și în Cluj-Napoca – unde a și ales să rămână ca student.
Nu s-a așteptat să intre din prima la facultate. I se pare o împrejurare fericită faptul că a făcut parte din acel cerc de teatru. Mărturisește că: „era o tipă din Cugir care a făcut teatru la București și s-a întors în Cugir, pentru un tip, și s-a nimerit să fie când eram eu pe acolo, altfel nu cred că se întâmpla”.
Animație la petreceri, apariții în scurtmetraje studențești și spectacole de impro
În liceu, Cătălin a lucrat ca animator la petreceri de copii. În domeniu, ca student, acesta a jucat în special verile, în scurtmetrajele colegilor lui de la CFM, și de vreo două ori a mers la Râmnicu-Vâlcea, unde a făcut spectacole de improvizație.
Consideră că această meserie ține de noroc, șanse și oamenii întâlniți. Cât despre facultate, l-a ajutat, i-a dezvoltat niște abilități, să-și pregătească un mod de lucru, să devină actor de meserie. I-ar plăcea ca, la un moment dat, să aibă mai mult contact cu actoria de film.
Pentru el, procesul de a intra în pielea personajului ține de colaborarea cu regizorul, de documentație, iar procesul creativ de până în momentul premierei și după nu se termină: „Eu cred că, într-o lună, o lună și ceva, cam cât se lucrează la un spectacol, nu poți să spui că ajungi la personajul ăla, mai durează”.
Nu îi place monotonia
Nu suportă lucrurile repetitive. Se plictisește foarte repede de ce joacă și are nevoie tot timpul să găsească elemente noi. Foarte mici, de cele mai multe ori, amănunte pe care le percepe doar el, probabil, dar care îl ajută să descopere lucruri despre personaj.
Și așa descoperă lucruri și despre sine. Cu cât joacă mai mult un personaj, cu atât se relaxează mai mult și se poate concentra mai bine pe alte detalii din spectacol.
„Într-un actor există toate personajele din lume”
Cătălin crede că e imposibil să nu găsești ceva în comun cu un personaj. „E ca la pescuit: sigur prinzi un pește, dar trebuie să prinzi momeala aia bună, momeala potrivită”.
Improvizația e o abilitate foarte importantă pe scena unui teatru, căci totul se întâmplă în timp real. Pot să apară lucruri imprevizibile, iar prin improvizație duci spectacolul mai departe.
Actorul îmi mărturisește, amuzat, despre una dintre experiențele lui, când i s-a întâmplat să-și uite replicile: „Am uitat efectiv textul. M-am uitat la colegul meu, și nu înțelegeam. Ce? Cine? Ce zice? Mi-a venit așa, blank, cu textul. Ce mi s-a părut mie c-ar fi durat două săptămâni, în realitate au fost, probabil, câteva secunde”.
Pentru Cătălin, improvizația este prezentă și-n cadrul spectacolelor de impro în care joacă, care îl ajută să se relaxeze: „Orice se întâmplă, sunt aici”.
„Că-s tâmpit și nebun. Nu știu. Ăsta-i cel mai sincer răspuns.”
Cătălin se identifică drept o persoană mai mult introvertită. Cea mai mare piedică este chiar mintea lui. El consideră că, având foarte puțină încredere, se teme să nu greșească. Se teme de mediocritate, iar asta nu-l ajută.
Ideea de a renunța la această meserie a fost și este prezentă pentru Cătălin, în unele momente. Singurul lucru care îl înfrânează este gândul că nu i-ar plăcea să facă altceva. Peste zece ani, habar n-are în ce context se va găsi.
Sunt unele momente când se întâlnește cu foști colegi care au alte meserii, care lucrează mult mai puțin, au mai mulți bani și par mai fericiți. El posibil să lucreze de trei ori mai mult ca ei și să nu o ducă la fel de bine.
Pe de altă parte, fiind la teatru, există momente care îl validează, iar pentru el prezența pe scenă îl face să se simtă bine. În plus, are câțiva oameni pe care îi iubește și care fac parte din viața lui de zi cu zi.
Partea financiară reprezintă o nesiguranță, iar asta îl frustrează. Însă partea faină e că „atunci când e bine, se încarcă pentru încă nu știu câte decepții.”
„Pe spectator nu-l interesează că eu nu mă înțeleg cu Y. El vine să vadă Romeo și Julieta.”
Legătura dintre actori, dar și toată echipa implicată în procesul de creație al unei piese de la zero i se par foarte importante, căci lucrând la proiecte legi tot felul de prietenii, care îți oferă un spațiu safe de lucru.
El merge pe principiul că, și când nu te înțelegi cu o persoană, profesional sau personal, ai lucruri de învățat. Până la final, trebuie să faci să meargă, sau poate nu.
Ca să citești mai multe portrete din lumea teatrului:
Cătălin mi-a explicat că procesul de lucru la spectacolul de teatru „Constelații” a fost foarte personal. A aflat mai multe despre el și fricile pe care le are prin acest spectacol. A avut ocazia să lucreze cu Mihai Gligan, care pentru el e o revelație, ca regizor și ca prieten.
A lucrat cu Codruța Bontea și Cătălin Mocan, pe care îi apreciază mult ca artiști și ca oameni. Pe Nicola Zaharia, pe care a avut ocazia să o cunoască odată cu acest proiect, o consideră o persoană faină.
Faptul că a lucrat în regim device a fost ca o muncă colaborativă, iar pentru Cătălin un proces evolutiv.
Cât despre oamenii pe care îi apreciază din domeniu, îi place mult Al Pacino, iar de la noi Florin Piersic Junior. Pacino i se pare foarte bun pe compoziție de personaj. Despre Piersic Junior, din nou, consideră că e bun pe compoziție și că scrie foarte fain. Asta i-a plăcut foarte mult la el: că are un soi de relaxare, dar o relaxare constructivă, nu că ar sta relaxat pe scenă și atât.
„Încă n-a venit ocazia. O să fie. Sunt convins.”
În viața personală, i-ar plăcea să facă bungee jumping și să se dea cu parapanta, iar în zona teatrului ar vrea să primească rolul unui travestit.
La un moment dat, Cătălin a coordonat niște workshop-uri pentru adolescenți. Din fericire, a lucrat cu cei interesați de teatru, nu cu unii „din ăia aduși cu japca”, ceea ce a contat mult în experiența ambelor părți. I se pare că adolescenții de acum sunt supersmart și mult mai deschiși decât au fost cei din generația lui.
Cât despre pasiuni: „Îmi plac toate mizeriile astea tech… Sunt la curent cu toate telefoanele, ceasurile, televizoare, laptopuri, chestii din astea. Ascult destul de multă muzică.”
„Cred că, la un moment dat, îți iese din cap că trebuie să fii în centrul atenției, și-ți dai seama că nu despre asta e vorba.”
Dacă, la început, orice student care a dat la Actorie își dorește faimă prin prisma meseriei, pe parcurs dorința se mai potolește. Cătălin Florea este angajat ca sunetist la Teatrul Național „Aureliu Manea” din Turda. A învățat de dragul utilului. Inițial, nu i-a plăcut prea mult, dar cu timpul a învățat foarte multe lucruri tehnice și organizatorice, din spate.
„Pentru mine, Maidanul e acasă. E ca și cum lucrez la mine acasă, ceea ce pentru mine e foarte important, să am un acasă.”
Maidanul s-a înființat când a terminat el facultatea. Întregul proiect a fost pornit de o mână de oameni: Diana Aldea și Filip Odangiu, Alex Condurat și Diana Licu. După ce au deschis spațiul, a venit pandemia și au avut norocul să-l poată păstra, până s-au redeschis toate.
Citește și PORTRET de artistă: Diana Aldea. Cum a apărut MAIDAN
Pe lângă Turda, unde este angajat acum, la Maidan îl puteți întâlni în spectacolele: „Constelații” și „Disneilend”.
Proiecte actuale
Este implicat încă în trei proiecte la Maidan. Unul se numește „Fata din Claud”, proiect finanțat prin AFCN. Implică ideea de AI și holograme, care țin de zona de tech care îi place lui Cătălin. Apoi, există o adaptarea după o carte, Cimitirul lui Teleșpan. Și mai lucrează la un spectacol care are la bază limbajul non-verbal.
Și la Turda urmează să joace într-un spectacol, „Don Juan moare ca toți ceilalți”, în regia Luanei Hagiu, unde are un rol cu dublă distribuție, secondat de Alex Condurat.
Într-un univers paralel, Cătălin „stă pe plajă, în sudul Italiei, bea bere artizanală și… Nu, stai, în Rio de Janeiro, de fapt. Și dacă are chef, se duce la munte, și dacă are chef, se duce la mare, asta face.”
Un interviu-portret realizat de Diana Tudosă (redacția #cluj)
Editare & corectură de Iulia Dromereschi
Layout de Teodora Dumitroaea