James Joyce este cunoscut pentru multe lucruri. Șarmul lingvistic, devenit o fascinație la limita obsesiei. Dualitatea sa identitară, între dublinez și triestin. Dificultatea de înțelegere pe care o ridică până și cititorilor cei mai pasionați. Și, desigur, faptul că Ulise, capodopera sa, este considerat cel mai bun roman al secolului al XX-lea.
Dincolo de caracterul ermetic al romanului joycean, nu trebuie să uităm că Joyce nu a fost niciodată dramaturg. Singura sa piesă, Exilați, a fost desființată de critica vremii, îndeosebi din lipsa de momente teatrale. Așadar, Radu Aldulescu s-a aflat în fața unei sarcini dificile, îndulcită, poate, doar de studiile contemporane extinse asupra personajului lui Molly Bloom.
Dintre ele, amintesc exhaustivul O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei, de Mircea Mihăieș (2019, Polirom).
Ceva ce ar putea fi perceput drept defect de către persoanele care văd scrierea teatrală ca pe un meșteșug este lipsa de incident declanșator. Molly începe pur și simplu să vorbească, expunându-și performativ situația conjugală (și situațiile extraconjugale)… fără a primi un imbold extern. Acesta nu este un neajuns pe care-l putem imputa adaptării ci, mai degrabă, lipsei de teatralitate a lui Joyce. Și, desigur, dificultății de transpunere a unui flux al conștiinței într-un context teatral.
Voglio e non vorrei: Molly se trezește cu cruzime¹
Interpretarea Ralucăi Gheorghiu-Culda, însă, este magistrală. Molly a ei este o femeie senzuală, înspăimântată de îmbătrânire, sedusă de ideea de a seduce, mai degrabă decât de a primi în mod real un amant. Într-o astfel de interpretare, înlesnită de direcțiile regizorale ale Alinei Hiristea, spectatorul își poate suspenda incredulitatea. Da – o femeie însingurată și neglijată de soț își poate transforma căminul gol în propria scenă. Nu are nevoie de alt incident declanșator decât fantezia de a fi privită.
O astfel de femeie are suficient farmec, refulat de viața casnică nesatisfăcătoare și scos brusc la lumină, încât să capteze atenția publicului timp de o oră și jumătate, o durată lungă pentru un spectacol-monodramă.
Cât de puternic e Leopold Bloom în absență?
Foarte puțin. Leopold Bloom, numit cu afecțiune Poldy de către Molly, nu pare să fie mai mult decât un satelit al protagonistei de monodramă. Dacă în întrețeserile romanului devenea evident faptul că rolul eroic era împărțit de el și tânărul Stephen Dedalus, ambii posibili avatari ai autorului, Molly din spectacol este în primul rând Molly. Apoi devine soția nemulțumită, adulterina care oscilează între regret și abandon de sine, mama pe care un copil a abandonat-o prin moarte, iar celălalt, prin studii.
Privit astfel, spectacolul face într-adevăr ca Ulise să devină, așa cum ar spune Mircea Mihăieș, romanul unei femei.
¹ Trimitere la Giacomo, poem în proză scris în Trieste, la fel ca și cea mai mare parte a romanului Ulise. Ca și mult mai celebrul roman, poemul tratează teme precum tentația infidelității și întoarcerea la partener, văzut ca o figură salvatoare.
² Stephen Dedalus este protagonistul romanului anterior al lui Joyce, Portretul artistului în tinerețe. Acest roman are puternice conotații autobiografice.
Spectacol adus de Asociația Teatrul Proxim
adaptare liberă de Radu Aldulescu, după James Joyce, Ulise
Regia: Alina Hiristea
Scenografia: Raluca Negoescu
Cu: Raluca Gheorghiu-Culda
O cronică scrisă de Irina Balcu (departament #creativ – teatru)
Editare: Radu Eremia
Corectură: Iulia Dromereschi
Layout: Antonia Dobre