Și totuși… eu ce tocmai am urmărit?
Cu această întrebare am ieșit în seara de 21 iunie din cinematograful Elvire Popesco, în urma proiecției Kontinental ‘25. Citisem dinainte diverse cronici, astfel că aveam impresia (greșită) că știam la ce să mă aștept în momentul în care am pășit în sală.
Nimic mai departe de adevăr: timp de aproape două ore, am intrat în jocul regizorului Radu Jude, un joc care m-a trecut prin multe stări, predominantă fiind cea de inadecvare. M-am simțit așa fiindcă fusesem martora unor momente profund intime din viața unei persoane. Dintr-un anumit punct, personajele lui Jude parcă depășesc limitele ecranului, devenind mai degrabă cunoștințe îndepărtate decât desprinderi din imaginația regizorului.
Inadecvarea era generată și de identificarea cu personajul Eszterei Tompa, Orsolya. Ce aș fi făcut în locul ei? Care ar fi fost momentul în care aș fi putut acționa mai moral decât a făcut-o ea? Și aș fi procedat astfel? Întrebări de acest tip m-au măcinat mult timp după vizionare.
Filmul reușește să aducă o poveste cu elemente pe cât de mundane, pe atât de memorabile, în atenția publicului. Orsolya, o executoare judecătorească din Cluj, de origine maghiară, se vede pusă în fața unei dileme cu o imensă încărcătură emoțională și morală, ca urmare a unui ordin de evicțiune dintr-o pivniță a unei persoane fără adăpost.
Deși își îndeplinește obligațiile profesionale cu politețe față de cel vizat, pierde din vedere faptul că îndepărtarea din spațiul devenit acasă duce la pierderea ultimei fărâme de identitate avute de Ion Glanetașu, un fost sportiv devenit om al străzii.
Citește și
FFIR15 | Interviu cu Nicolae Pepene, de Mara Scarlat
Astfel, deși Orsolya se oferă să îl ajute să găsească un adăpost unde să se poată muta, bărbatul folosește ultimele minute petrecute singur în locuință pentru a lua o decizie finală în calitate de om independent: aceea de a-și curma viața. Din acest punct, viața protagonistei este zdruncinată din temelii. Este astfel ilustrat conflictul intern puternic cu care se confruntă, dat de vinovăția resimțită față de Glanetașu, vinovăție care însă nu își găsește o confirmare și în modul în care societatea percepe situația.
Societate și/ sau umanitate
Un laitmotiv al filmului devine relatarea momentului în care Orsolya descoperă cadavrul bărbatului. Femeia povestește în repetate rânduri incidentul, în unele cazuri cu mici modificări, însă primește ca răspuns reacții aproape identice, care subliniază lipsa sa de responsabilitate în acest caz.
Șeful, soțul, prietenii, toți o liniștesc că este nevinovată, întrucât a acționat „ca la carte”. Mai mult, este introdusă ideea că Glanetașu avea cazier, într-una dintre conversații, în încercarea de a ameliora impresia femeii de culpabilitate, răpind astfel din identitatea răposatului. Însă fostul sportiv începe să fie deposedat de umanitate încă din momentul în care este descoperit în locuință.
Vrei să citești mai multe cronici de film și să ne susții?
Echipa de jandarmi care o însoțește pe protagonistă refuză să continue manevrele de resuscitare până la sosirea ambulanței, devenind observatori și, ulterior, chiar critici ai încercărilor Orsolyei („Pe Staying Alive trebuie să faceți, doamnă” – referitor la ritmul masajului cardiac). Singura sursă care servește drept confirmare pentru sentimentul de vinovăție al femeii un articol care sugerează că Glanetașu ar fi fost împins la moarte de cruzimea ei, idee rapid respinsă de soț.
Tot acest articol devine și primul episod xenofobic din film. Se conturează astfel acuzațiile la adresa Orsolyei, o femeie de origine maghiară vinovată de moartea unui fost sportiv român aflat într-o situație delicată. Jude reușește să surprindă pe parcursul filmului o perspectivă complexă a comunității transilvănene, cu referințe culturale care nu îi pot delecta pe deplin decât pe „cunoscători” (publicul român).
De la panouri ilustrând reclame ale unor personalități relevante din politica actuală și până la glume întunecate legate de diverse stereotipuri despre populația românească („De ce nu vor să joace românii în Star Wars? (…) Pentru că nu vor să muncească nici în viitor.”), unele aspecte vizează în mod evident publicul local, rămânând însă în sfera de interes internațional prin temele de natură morală pe care le tratează.
O nouă viziune în cinematografia românească
Am rămas surprinsă că totul a fost filmat doar cu ajutorul unui dispozitiv mobil. M-a uimit de-a dreptul calitatea producției în acest context. Cu excepția unor momente izolate, în care imaginea devine neclară pentru o milisecundă, în vederea obținerii focalizării, filmul păstrează o claritate neașteptat de bună.
Curioasă să aflu care a fost motivul acestei alegeri, am parcurs câteva interviuri ale regizorului Radu Jude. Deși a prezentat câteva explicații de natură logistică, precum resursele financiare și cele de timp, suficiente pentru a justifica decizia, de altfel, mi-a rămas în minte o sintagmă anume din răspunsul său: „o formă de <<democratizare>> a imaginii”.
Viziunea lui Jude pentru viitorul cinematografiei se înscrie într-un registru progresist din punct de vedere al echipamentului tehnic. Sublininiază, în schimb, caracterul esențial al creativității în artă, atât prin modul în care se expune povestea, cât și prin modul în care sunt mânuite instrumentele disponibile pentru a face acest lucru. În orice caz, imaginea filmului păstrează o calitate brută, neșlefuită, care intensifică senzația de părtaș la evenimentele prezentate.
Recomandare
Kontinental ’25 este un film pentru cei fascinați de zona de conflict dintre moralitate și responsabilitate profesională, pentru cei poate mai curioși decât ar trebui să fie de însușirea temporară a unor stări de conflict interior, sau pur și simplu pentru cei care au nevoie de un imbold pentru a-și conștientiza impactul acțiunilor, deși poate acceptabile la nivel de societate, asupra celor din jur.
INFORMAȚII GENERALE
Titlu original: Kontinental ‘25
Gen: Comedie, dramă
Regizor: Radu Jude
Premieră: Berlin, 75th Berlin International Film Festival
Premieră în România: 20 iunie 2025
Durata: 109 min.
Trailer-ul fimului poate fi vizionat aici
Un interviu cu regizorul filmului poate fi citit aici
O cronică scrisă de Mara Scarlat (departament #cinematics)
Editare de Sorina Sfreja-Nemeș
Layout de Alexandra Pătrașcu