Articolul pe care l-am pregătit special pentru Crăciun vorbește despre patru sfinți foarte venerați în comunitatea noastră: Sfânta Varvara, dimpreună cu „frații ei” Sava și Nicolae, precum și Sfântul Ierarh Spiridon.
Bine v-am regăsit!
Îmi era tare dor să mai scriu câte ceva aici! Indiferent dacă îmi simțiți sau nu lipsa, timpul te pune uneori în situații complicate, în care trebuie să împaci și capra și varza. Toamna aceasta a fost plină pentru mine. Mai întâi, bucuria de a deveni major, apoi mâhnirea că peste șase-șapte luni destinul mă va pune la prima încercare a maturității, apoi aventura aproape nesfârșită printre pagini de eseuri la diverse materii. A fost o călătorie inițiatică prin împărății imaginare, unde cuvintele conturează idei pe care scriitorii și oamenii de știință au decis să le folosească pentru „a se răzbuna” pe norii cei grei ai sorții lor, împărtășindu-le cu noi, păcătoșii și zăbavnicii de învățăcei, atât cu inima, cât și cu mintea.
Apoi încă o aventură, de data aceasta mai personală, în carem asemeni scriitorilor și oamenilor de știință, și eu am creat un întreg univers prin așezarea pe o umilă hârtie a unor umile stihuri, pe cât de misterioase și nebăgate în seamă, pe atât mai bogate și mai ziditoare pentru un tânăr care se procopsește cu atâtea și atâtea teme și viziuni despre lumea înconjurătoare!
Slava Bohu (n. red. – Slavă Domnului), cum ar zice bunica mea istovită, după cioplirea atâtor vareniki cu gem, am reușit să revin și pe aceste meleaguri, în zile de iarnă când mai răcoroase, când mai binevoitoare (că na, când profesoara noastră ne vorbește despre această smutna pisnea (n. red. – melodie tristă) a lui Bacovia, cerul este și el smutnei (n. red. – trist), odată cu Plumbul, dar când vine la atac Leoaica tânără a lui Stănescu, atunci Boje mii! (n. red. – Dumnezeul meu!). Tot cerul și pământul se înfricoșează de atributul sălbatic și pasional al leoaicei, fiind înveșmântate cu raze de soare, de ți-e mai mare dragul să pui doar un tricou).
Fiind luna sărbătorilor, atât pentru români, cât și pentru ucraineni, să lăsăm deoparte filosofiile care ne-au întipărit tinerețea, și despre ce altceva să vorbim decât despre… sărbători, nu?
Toată lumea știe că românii celebrează Crăciunul la 25 decembrie, iar ucrainenii la 7 ianuarie. Dar la ambele neamuri cu atât de multe asemănări în chipul istoriei există praznice importante și înainte de Crăciun. La ucraineni, acestea au menirea să le aducă aminte celor care încă șed bine pe lijancă de iminenta apropiere a marii sărbători – Nașterea Domnului. Iar acest fapt este întruchipat atât în tradiții, cât și în folclorul local.
Articolul de astăzi se va opri asupra acestora, mai exact va acoperi patru sfinți foarte venerați în rândul comunității noastre: Sfânta Varvara, dimpreună cu „frații ei” Sava și Nicolae, precum și Sfântul Ierarh Spiridon. Poate că religia nu este un punct forte pentru mulți din generația tânără, dar aflați că pentru neamul nostru cel măreț aceasta contează foarte mult, și a contat încă de la creștinarea Kievului (988) și cu atât mai mult astăzi, mai ales pentru cei din Ucraina, care au parte de un nefericit conflict social-politic, dublat din păcate de cel ecleziastic, dar aceasta este cu totul altă poveste.
Să revenim la noi, în Deltă! Trebuie să știți că, la noi, sărbătorile de iarnă încep efectiv de la Sfântul Apostol Andrei (13 decembrie) (vă amintesc că precizez datele sărbătorilor conform specificului nostru, adică pe stilul vechi, calendarul iulian). Dar despre cum ne veselim de faptele primului apostol chemat la vestirea Evangheliei v-a povestit cu un strop dulce de memorialistică consăteanca mea, doamna Mira Bălan.
Sfânta Varvara, cea care zidește biserica
La 17 decembrie ucrainenii o sărbătoresc în fiecare an pe Sf. Mare Muceniță Varvara (Sveata Velikomucenețea Varvara), care a trăit pe vremea împăratului roman Maximian (286-305). Aceasta s-a născut în orașul Heliopolis, în nordul Egiptului. Mama Sfintei a murit de tânără, iar micuța Varvara a rămas cu tatăl ei păgân, dar bogat, Dioscor.
Era foarte frumoasă, iar tatăl ei a vrut ca nimeni să nu râvnească la frumusețea sa. De aceea, a poruncit să i se facă un turn înalt, pentru a o închide acolo. I-a dat mai multe slujnice și profesori păgâni. Ziua, ea putea privi dealurile împădurite, râurile, luncile înflorite, iar noaptea bolta cerească. Văzând acestea, s-a întrebat: cine putea fi Creatorul atâtor minuni? Și-a dat seama repede că nu poate fi niciunul dintre idolii tatălui ei, căci aceștia erau făcuți de mâna omului. Atunci s-a aprins în sufletul ei dorința de a-L cunoaște pe Dumnezeu, dorință vestită slujnicelor sale din turn de ea însăși.
În cultura noastră băltăreață, există cunoscutul colind „Sveataia Varvara țerkvu zbuduvala/ Sfânta Varvara a zidit biserica”, iar semnificațiile versurilor sunt profunde, inspirate din viața sfintei. Biserica pe care o zidește în cinstea Nașterii Domnului, pomenită în prima strofă, simbolizează zidirea unui nou suflet în turn, gata să-l primească pe Hristos cel Nou Născut înăuntrul său și să-l vestească la rândul său, pretutindeni, fiindcă Sf. Varvara este, în viziunea poporului, „vestitoarea” nașterii lui Iisus Hristos, ea vestind slujnicelor sale necredința lumii vechi și adevărul Legii Noi.
Așa cum Nașterea lui Hristos este fundamentul mântuirii lumii, așa și nașterea dorinței sfintei de a-l cunoaște pe Dumnezeu este fundamentul mântuirii sufletului ei, care preface turnul dintr-un loc damnat, zidit de un păgân, într-un loc din care a izvorât credința în Iisus Hristos și sfinții săi, un loc din care Hristos s-a născut în sufletul sfintei și toată lumea s-a (re)născut odată cu El.
Mărturisitoare a credinței în fața tatălui ei
Dar să continuăm cu viața Sfintei Varvara. Faima frumuseții ei s-a răspândit în întreg orașul și mulți au venit s-o ceară în căsătorie. Dar, în ciuda insistențelor tatălui ei, ea i-a respins pe toți, prevenindu-și tatăl că dacă mai stăruia să o mărite, avea să-și ia singură viața. Auzind acestea, Dioscor a crezut că izolarea în care o ținuse pe fiica lui era cea care o făcuse să respingă pe toată lumea, astfel încât a început să-i îngăduie să iasă din turn și să-și aleagă singură prietenii și cunoștințele.
Astfel, Varvara a ajuns să cunoască mai multe tinere fete creștine din cetate și, împrietenindu-se cu ele, acestea au învățat-o despre credință. Fecioara își petrecea zilele în rugăciuni, în posturi și în cugetarea la Dumnezeu.
Citește și: Anul Nou la ucrainenii dobrogeni: obiceiuri și tradiții
În acea vreme, în casa lui Dioscor se zidea, din porunca acestuia, o baie. Acesta le ceruse meșterilor să facă două ferestre la baie, în partea de sud, însă Varvara, în absența tatălui ei, le-a cerut să facă o a treia fereastră, ca să primească o întreită lumină, după chipul Sfintei Treimi. Pe unul dintre zidurile băii, ea a făcut cu degetul semnul crucii, iar crucea s-a întipărit adânc în marmură, de parcă ar fi fost făcută cu un instrument de fier.
Tot astfel, urmele pașilor săi s-au întipărit pe treptele băii. Mai târziu, apa acelei băi a căpătat o mare putere vindecătoare. Când Dioscor s-a întors acasă, s-a arătat nemulțumit de adăugirea făcută de fiica ei la planurile băii. Atunci fiica lui i-a mărturisit cum a ajuns la cunoașterea lui Dumnezeu în Treime și a Fiului lui Dumnezeu. De aceea, și în colindul nostru, Sfânta Varvara „Țerkvu zbuduvala/ z trioma kupolame / Z trioma kupolame/ z trioma vikonțiame (A zidit biserica/ cu trei cupole/ Cu trei cupole/ cu trei ferestre)”. Cifra trei simbolizează Sfânta Treime. Cupolele reprezintă măreția lui Dumnezeu, iar ferestrele sunt aducătoare de lumină, căci ele aduc lumina Cerească, harul și bucuria spre slava Celui Nou Născut.
Dar să purcedem mai departe. Tatăl ei s-a aprins de furie la aflarea acestor lucruri și a vrut s-o lovească cu sabia, dar sfânta a fugit și s-a ascuns într-o peșteră, care s-a închis la vederea tatălui ei. După o lungă căutare fără roade, Dioscor întâlnește doi păstori care îi arată locul unde s-a ascuns fiica ei. Găsind-o, tatăl a bătut-o îngrozitor, a închis-o într-o casă mică și întunecoasă, lăsând-o fără lumină, fără libertate, fără apă și mâncare.
A predat-o apoi perfectului cetății Heliopolis. Perfectul a încercat s-o înduplece să se închine idolilor, dar în zadar. Sfânta a fost bătută până la sânge, rănile i-au fost frecate cu zdrențe și blănuri de animale, apoi a fost aruncată în temniță. Ea s-a rugat lui Hristos să-i dea putere să rabde mai departe chinurile. Ca răspuns, El Însuși i S-a arătat, vindecând toate rănile și întărind-o să rabde înainte.
Cum a ajuns Sfânta Varvara în inimile ucrainenilor
A doua zi, Varvara a fost adusă iarăși înaintea perfectului, care nu a reușit s-o facă să renunțe la credința creștină. Trupul sfintei a fost strujit cu piepteni de fier, a fost bătută în cap cu ciocanul și alte multe chinuri trupești. Dar aceasta răbda și se ruga Domnului, aducându-I slavă pentru că s-a făcut vrednică a se chinui pentru El.
Într-un final, Varvara a fost decapitată pentru virtuțile ei în apărarea lui Hristos. Cel care i-a tăiat capul a fost chiar tatăl său, Dioscor. Atât el, cât și perfectul, au fost pedepsiți de Dumnezeu, fiind loviți de un trăsnet trimis din cer.
Citește și: Comunitatea ucraineană renaște în nordul Dobrogei
La ucraineni, Sf. Varvara este prăznuită cu mare cinste, fiind una dintre cele mai importante sfinte, atât în Dobrogea, cât și în Ucraina. După creștinarea Rusiei Kievene (988), cneazul kievean Sviatopolk Iziaslavovici, fiul lui Iziaslav, nepotul marelui cneaz Vladimir, s-a căsătorit cu Varvara, fiica împăratului bizantin Alexie Comnen. Ea a adus de la Constantinopol la Kiev moaștele Sfintei Varvara, care erau în Bizanț din sec. al VI-lea.
Sviatopolk (botezat Mihail) a construit la Kiev Catedrala (azi mănăstirea) Sf. Mihail „Zolotoverhii” (Cupolă de Aur), iar moaștele Sf. Varvara au fost ținute acolo mai bine de 800 de ani. Odată cu regimul comunist, în anii ’30 a început o persecuție a credinței creștine în URSS, iar mănăstirea Sf. Mihail era amenințată cu închiderea și chiar distrugerea. Atunci, credincioșii din Kiev au mutat moaștele Sfintei Varvara la catedrala Sf. Vladimir din oraș, unde se află și astăzi și unde în fiecare marți este citit acatistul sfintei, în fața moaștelor.
Cusături, pirhuni și grâu pus la încolțit
Sfânta este ocrotitoarea croitoreselor și țesătoarelor, a minerilor, dar și a marinarilor, încă un motiv pentru care a câștigat un cult deosebit printre ucrainenii dobrogeni. Conform credinței populare, Sfânta Varvara era foarte pricepută la țesut și se zice că însăși ea ar fi țesut hainele lui Iisus Hristos. Femeile se adunau în această zi la șezătoare, unde țeseau: „Sviataia Varvara zoloteme nitkame Iisusovi reze șela i nas naucela” (Sfânta Varvara a cusut hainele lui Iisus cu fire de aur, și ne-a învățat și pe noi să coasem). Era păcat spălatul, curățatul și frământatul în această zi.
Fetele pregăteau vareneki cu brânză, dintre care câteva trebuiau să fie „pirhune” – date cu făină. Cinstind băieții, ele urmăreau cine nimerea unul dat cu făină peste el. Cel care nimerea astfel, era numit „pirhun”. Tot fetele pregăteau crengi de cireș și le puneau în apă, într-o vază. Dacă nuielele înfloreau de Crăciun, atunci se prevestea o căsătorie grabnică.
Sfânta Varvara era cea care aducea solstițiul de iarnă și deschidea calea primăverii. Se spunea că ea rupe o bucată din noapte și dă acea bucată zilei („Sviataia Varvara noci urvala a dnea pretocela”), iar ziua începea ușor să crească până la solstițiul de vară. În schimb, în această zi încep tradițional primele ninsori și primul îngheț zdravăn (Varvara snihom postelechi – Varvara va fi acoperită de zăpadă). Se găteau și cuchea și ozvar în această zi, pentru ca „pâine să se nască și grădina să fie îmbelșugată” (șciob hlib rodeu i sadovena reasnila!)
Tot de Sfânta Varvara, fiecare membru al casei pregătește într-un mic bol/mică farfurie grâu proaspăt și pune bolul/ farfuria cu grâu la fereastră. În fiecare zi, până la Ajunul Crăciunului, grâul este udat cu apă din gură. Se pune apă în gură, se face puțină gargară și se scuipă în farfuria cu grâu, în semnul Sfintei Cruci, de trei ori. Cum va fi grâul de Ajunul Crăciunului, așa va fi și belșugul omului în anul următor.
Și, nu în ultimul rând, bineînțeles că dimineața se mergea la biserică, unde femeile se rugau pentru sănătatea copiilor lor și o viață ușoară. Ca și Sf. Haralambie (10/ 23 februarie), Sf. Varvara era considerată o apărătoare a credincioșilor împotriva morții năprasnice. În această zi este dezlegare la pește, așa că peștele va fi în prim-plan la masă.
Citește și: O bucățică din Ucraina în nordul Dobrogei. Povestea vetrei din Delta Dunării (I)
În iconografia ortodoxă, sfânta este înfățișată având pe cap o coroană – simbolul cununii mucenicești – și ținând în mână un potir – se crede că Sf. Varvara îi împărtășește pe soldații aflați în pragul morții pe front. Soldații au fost chinuiți în luptă, așa cum și Sf. Varvara a fost chinuită de păgâni, și de aceea ei sunt vrednici a fi împărtășiți de aceasta. Uneori, pe fundal, apare un turn înalt – turnul unde a fost închis Sfânta Varvara și destul de rar, în locul turnului/ împreună cu el apare chiar (și) o biserică, aluzie la semnificația colindului „Sviataia Varvara țerkvu zbuduvala” descrisă mai sus.
Legături neașteptate
Cum va fi vremea de Sf. Varvara, așa va fi și de Sf. Sava, „fratele ei”, dar și de Crăciun. În ce zi cade Sf. Varvara, în acea zi va cădea și Crăciunul. Dacă de Sf. Varvara vor fi noroaie, atunci va fi „o frumoasă iarnă, ca aurul” (Iacșcio na Varvare boloto, to bude zema krasna – iak zoloto). Dacă în această zi nu va fi zăpadă, atunci iarna va fi caldă, iar de va fi – iarnă lungă și grea. Variuha – bereje nis ta uha! (A venit Variuha – ai grijă de nas și de ureche) semnifică venirea primelor înghețuri serioase.
Dacă nu știați, Sfânta Varvara se remarcă prin ceva deosebit. A fost cinstită atât în Răsărit, cât și în Apus. Dar a fost atât de cinstită în Apus, încât viața ei a servit ca sursă de inspirație pentru basmul Fraților Grimm, Rapunzel. Nu avea Sf. Varvara păr lung ca prințesa, dar multe detalii se aseamănă (se crede că părul lung ar veni dintr-o povestire orientală): frumusețea, turnul înalt, pețitorii care visează la ea, ieșirea din turn pentru a-și desăvârși viața. Iar din basmul german s-a născut și cunoscuta animație Disney Tangled („O poveste încălcită”).
Așa că, dacă vizionați Tangled sau citiți basmul fraților Grimm, amintiți-vă că în chipul și sufletul inocentei prințese stă viața unei mucenițe creștine tot atât de frumoasă din Egiptul roman al sec. III, venerată de multe popoare, printre care și de neamul nostru.
Sfântul Sava, cel care vine pe o sanie albă
În următoarea zi, îl prăznuim pe Sf. Sava cel Sfințit (Sveatii prepodobnei Sava Osveacenii), despre care se zice că este „fratele” sfinților Varvara și Nicolae. Nu neapărat pentru că ei sunt sărbătoriți unul după altul, ci pentru că aceștia aduc iarna: zăpada, viscolul, înghețul și hainele mai groase, precum și amintirea către oameni că trebuie să se pregătească pentru Crăciun.
Acesta a trăit în sec. V, în regiunea Capadocia din Asia Mică, la acea vreme bizantină. Părinții săi l-au crescut până la cinci ani, când a fost lăsat în grija unui unchi. La opt ani, acesta a îmbrățișat viața monahală, intrând în mănăstirea Sf. Flavian, nu departe de localitatea sa natală. La optsprezece ani, el a călătorit la Ierusalim, iar de acolo la mănăstirea Sf. Eftimie cel Mare, unde a fost deprins cu ascultarea, smerenia și faptele bune. Acolo a fost remarcat de cuviosul Teoctist, care l-a numit „copil bătrân”, datorită înțelepciunii sale, deși era tânăr.
La vârsta de 30 de ani, când Teoctist a murit, Sf. Sava s-a zăvorât într-o peșteră, unde a rămas sub grija Sf. Eftimie cel Mare. La adormirea părintelui său, Sava s-a retras într-o peșteră aspră, lângă mănăstirea Sf. Gherasim de la Iordan, iar mai apoi la stâncile văii Kedron, la sud-est de Ierusalim. La 491 a fost hirotonit preot, iar la 494 a fost numit arhimandrit cu autoritate peste mănăstirile din Palestina.
El a devenit povățuitor și învățător al multor călugări și pustnici. Adunându-se din ce în ce mai mulți călugări acolo, peștera Sf. Sava a devenit mai târziu mănăstirea închinată acestuia, Lavra Sfântului Sava cel Sfințit. Cuviosul a întemeiat câteva mănăstiri, a tămăduit mulți bolnavi și demonizați. Nu în ultimul rând, Sf. Sava a alcătuit prima regulă tipiconală pentru slujbele Bisericii, numită apoi „Tipicul Sfântului Sava”, acceptată de mănăstirile palestiniene, iar apoi de mănăstiri ortodoxe din întreaga lume. De asemenea, s-a distins prin strădania sa pentru apărarea dreptei credințe împotriva ereziilor care amenințau Biserica în secolul VI.
După mulți ani de nevoințe și bucurii duhovnicești, Sf. Sava cel Sfințit a trecut la cele veșnice la 532, după ce a cunoscut dinainte ceasul morții sale. Acesta a fost cinstit ca sfânt încă de la moartea sa.
Sfântul Sava este considerat „continuatorul” Sfintei Varvara, aducând cu el iarna din ce în ce mai geroasă. Străbunii au observat că timp de trei zile, de sărbătorite Sfinților Varvara, Sava și Nicolae, ninsorile și gerul sunt din ce în ce mai puternice. Fetele se trezeau de dimineață, înainte de răsăritul soarelui, și cerneau făină cu ajutorul sitei.
O femeie mai în vârstă (mama, bunica, mătușa sau sora mai mare) trebuia să fie alături de ea în acel moment. În timpul cernerii, femeia împărtășea fetei din experiența ei de viață: cum să găsească soțul potrivit, cum să se căsătorească și cum să trăiască o căsnicie fericită. Se credea că sfaturile bune și dorințele date de femeia bătrână fetei se vor împlini cu siguranță. Din făina cernută dimineața, în timpul zilei fata cocea plăcinte și cinstea vecinii, rudele și prietenii.
Când natura spune tot
Se credea de asemenea că este păcat mare să lucrezi de Sfântul Sava, deoarece sfântul putea fi jignit. Era imposibil să se înceapă rezolvarea unei probleme dificile în această zi, deoarece se putea ca rezultatul să nu fie cel așteptat. Moartea pe 18 decembrie era văzută ca un semn foarte rău la slavi. Se spune că familia celui care a murit de Sf. Sava va îngropa un alt membru al ei anul viitor. Femeile însărcinate nu-și puteau spăla părul, deoarece se credea că noul născut va avea probleme de memorie. Celor care au cai le este imposibil să se certe în această zi, deoarece vrajba avea un efect negativ asupra cailor. Oamenii încercau pe cât puteau să nu-și părăsească casele în ziua aceasta, pentru a nu fi duși de un duh rău în pădure, unde puteau să se piardă și să înghețe în frig.
Oamenii știau cum va fi vremea fără să iasă din casă. De Sf. Sava, acest lucru se stabilea prin focul din sobă: dacă este roșu și lemnele trosnesc, înseamnă că este foarte rece. Deopotrivă, mult fum ieșind din sobă prezicea gerul, iar puțin fum vreme umedă. Dacă fumul ieșea prin bageac (horn) și se răspândea la sol fără vânt, atunci se așteptau ninsori.
Citește și: O bucățică din Ucraina în nordul Dobrogei. Povestea vetrei din Delta Dunării (II)
La biserică sau acasă, mamele se rugau pentru copii, ca aceștia să aibă multă înțelepciune la școală. Se considera că Sf. Sava este ocrotitorul școlarilor, iar memoria se întărește cu ajutorul rugăciunilor către sfânt. Fetele nu mai trebuiau să pregătească masa în această zi, rolul revenind băieților. Ciorba de legume, varza, cartofii, peștele și plăcintele cu mere și cabac erau pe masă. Prânzul se mânca în familie, alături de câteva rude și/sau apropiați.
Mai spre seară, femeile se adunau în grupuri într-o anumită casă pentru a croi haine noi și bune pentru sărbătorile mari ce aveau să urmeze. Celor care nu se adunau li se spunea că „Și Sava, și Varvara vă vor rupe cămășile” (Save i Varvare na meni rubașcu obirale). Pentru noroc și belșug, sub pernă erau așezate monede – trimitere la ziua următoare, praznicul Sfântului Ierarh Nicolae. Iată și câteva proverbe care îl caracterizează pe Sf. Sava din punct de vedere etnologic:
Sava a ajuns pe o sanie albă – semnul frigului și zăpezii.
Savca bidnei, a Mekola bahatei – Sava sărac, dar Nicolae bogat (De Sava aștepți darurile, dar de Nicolae le primești).
Varvara a rupt o bucată din noapte, iar Sava a reînviat ziua (cu referire la solstițiul de iarnă).
Sfântul Nicolae, cel care lasă și primește iubire
După Sfântul Sava vine la rând Sfântul Ierarh Nicolae, făcător de minuni (Sveatei Ierarh Mekolai, Ciudotvoreț). Sfântul Nicolae este cel mai iubit sfânt pentru noi, și pentru creștini în general. De aceea, nu cred că mai are rost să povestesc despre viața și activitatea acestui milostiv și blând sfânt, care ne-a adus bucuria și dragostea de care avem atâta nevoie. În spațiul slav răsăritean, aproape că nu există o casă în care să nu fie pus în colțul camerei, la loc de cinste, icoana Sfântului Nicolae.
Sfântul Ierarh Nicolae este un sfânt foarte cinstit. De fapt, a fost primul sfânt creștin cinstit de comunitatea noastră de la creștinarea străbunilor, în 988. Sărbătorirea Sf. Nicolae a căpătat caracter național în 1088, în timpul domniei lui Vsevolod Iaroslavovici, nepot al marelui cneaz al Kievului, Vladimir.
Marea cneaghină Olga, bunica celui din urmă, a construit una dintre primele biserici din spațiul est-slav, cu hramul Sfântului Nicolae, lângă mormântul prințului Askold (care a trăit în sec. IX), la Kiev. De la Kiev, sărbătoarea s-a răspândit în toată Ucraina pe parcursul secolelor. În Galiția pe atunci habsburgică (vestul Ucrainei), Sfântul Nicolae a fost proclamat la jumătatea sec. XIX ocrotitorul școlarilor ucraineni.
Bunătatea sa neasemuită și calitatea sa de ocrotitor al atâtor categorii sociale importante în cultura ucraineană l-au făcut atât de venerat de aceștia. Cu atât mai important în Dobrogea, Sf. Nicolae este ocrotitorul pescarilor. Pentru a fi protejați de furia apelor și pentru a prinde cât mai mult pește bun spre bucuria tuturor, pescarii luau la ei icoana Sfântului Nicolae.
Se spune că Sfântul îi apără de nenorociri și le arată calea cea bună. Toho te na zemli i mori vse horoneș vid napaste (Cel ce pe pământ și pe mare îi aperi pe toți de năpaste) amintește de grija Sfântului Nicolae față de bărci, vâsle, scule și oameni – pescarii, marinarii și tot neamul lor. De aceea, în această zi era bine ca sculele și toate cele pescărești să fie sfințite, pentru ca Sf. Nicolae să le fie bun păzitor pe apă, să gonească toată ceața potrivnică și tot vântul mânios și să le ducă înapoi de unde au venit.
Sfântul Ierarh Nicolae era și unul dintre ocrotitorii cazacilor zaporojeni, și al soldaților în general. Și ei luau la sine icoana Sfântului Nicolae, considerată mare făcătoare de minuni și grabnic ajutătoare. În fiecare bătălie era pomenit numele Sfântului, iar de cele mai multe ori rugăciunile pentru victorie le erau ascultate. Adesea, zaporojenii desfășurau campanii militare împotriva Imperiului Otoman și Hanatului tătăresc al Crimeii.
Citește și: O bucățică de Ucraina în nordul Dobrogei (III). Sicia Transdunăreană: aspecte ale vieții căzăcești
În dimineața zilei dinaintea începerii navigației pe Marea Neagră, cazacii se adunau în biserică, se rugau Maicii Domnului și Sfântului Nicolae, ieșeau în piață și petreceau toată ziua, bând un pahar de rămas bun de mied și luând puțin pământ natal pe care și-l puneau în haine și încălțăminte, deoarece dacă mureau într-o țară străină, mureau cu sufletul îndreptat spre locul natal. Apoi, mergeau spre bărci cântând cântece triste, dar cu speranța că Sf. Nicolae, a cărui icoană era cu ei, îi va apăra de nenorociri. Zaporojenii credeau că dacă nu-i vor mulțumi Sf. Nicolae pentru ajutor, atunci moartea era de partea lor.
Se spunea că dacă aceștia obțineau o victorie cu ajutorul rugăciunilor către Sfântul Nicolae, zideau o biserică în cinstea lui. De asemenea, se sfințeau și caii, Sfântul Nicolae fiind și păzitorul pământului, nu numai al apei. Iar pentru cazaci caii constituiau cea mai prețioasă avere din toată lumea, prieteni cu patru picioare salvatori de vieți.
Nicolae: sfântul, episcopul și omul model pentru toți
Sfântul Nicolae este așteptat foarte mult și de copii. Tradiția spune că Sfântul locuiește în Împărăția Cerurilor și coboară pe pământ o dată pe an, în noaptea sărbătorii, pentru a-i vizita și a le aduce cadouri copiilor cuminți, dovadă a grijii lui față de fiii duhovnicești din cetatea Mira, iar celor obraznici o nuielușă, cărbune sau un obiect ascuțit, semn de avertisment, dar și trimitere la asprimea de care a dat dovadă Sfântul față de ereticii care ofensau Biserica. Dar cum majoritatea copiilor sunt foarte cuminți și l-au mulțumit pe Sfântul Nicolae, în ghetuțe se vor întâlni numai dulciuri gustoase, hăinuțe catifelate și fructe dulci.
Dimineața se merge la biserică, unde lumea se roagă pentru o viață liniștită, pentru sănătatea văduvelor, orfanilor, săracilor, celor neîndreptățiți, pentru ocrotirea călătorilor, pescarilor și marinarilor. În această zi, era foarte bine dacă primul care ieșea din casă era capul familiei, acest lucru prevestind belșugul din următorul an.
El hrănea primul animalele: „Dai, Boje, dobrii deni. Șo hudibonka zdorova bula i ia z toboiu i z svoieiu jonoiu” (Dă, Doamne, o bună zi. Ca slăbănoaga să fie sănătoasă, și eu voi fi cu Tine și cu femeia mea). Se stropea apoi grajdul cu apă sfințită, pentru ca animalele să fie sănătoase. După aceea, gospodarul trebuia să ocolească întreaga curte în drumul său. Totodată, era bine ca prima persoană care intră în casă de Sf. Nicolae să fie veselă și binedispusă.
La prânz, prietenii, rudele și apropiații se adunau la masă într-o casă și beau bere și vin, cântau și se distrau până târziu în seară. Pentru că este post și dezlegare la pește, pe masă dominau preparatele din pește: ciorbă, malasolcă, chiftele sau scordalea. De asemenea, se gătea și cuchea pentru ca anul viitor să fie bogat în roade. După masă, oamenii își luau săniile și se întreceau cu ele prin sate.
Fetele nemăritate se rugau la Sfântul Nicolae pentru a-și visa alesul. Dacă în noaptea următoare visau viitorul soț, căsătoria avea să se petreacă în anul care vine. Seara, fetele se uitau pe fereastra de unde se putea vedea luna și se aducea o oglindă. Reflecția de la fereastră era încețoșată, iar în oglindă se vedea nu o lună, ci mai multe. Câți aștri erau în oglindă, atât de mare va fi familia.
Tot în această zi se începeau ultimele cumpărături pentru sărbătoarea Crăciunului: alimente, haine și cadouri, precum și accesorii pentru a-și coase hainele de Anul Nou. De asemenea, tinerii, dar și bătrânii, se adunau deja pentru a repeta colindele. Până la urmă, cu toții vor vesti Nașterea lui Iisus, iar versurile, toate de inspirație creștină, trebuiau știute la perfecție. Acest lucru se făcea în fiecare zi până la Ajunul Crăciunului.
Nicolae, dezlegătorul dușmăniei
Se consideră că Sf. Nicolae dezleagă lanțul greu al dușmăniei. De aceea, era o zi bună pentru a-i ierta pe toți cei care au greșit, și omul la rândul lui să-și ceară iertare dacă au greșit cu ceva de-a lungul vieții. Se credea că în ziua aceasta erau cele mai puternice șanse ca un vechi dușman să devină un foarte bun prieten (Na Mekolaia kleci tovareșa, kleci i voroha – obedva buduchi druzeami – De Nicolae să-l chemi și pe tovarăș, să-l chemi și pe dușman, iar amândoi vor fi prieteni). De la Sfântul Nicolae începe adevărata iarnă, cu zăpadă și geruri, de aceea gospodinele făceau pișcoturi în formă de fulgi de zăpadă.
În tradiție, Sfântul Nicolae sărbătorit iarna este numit „Mekola Zemovei” (Nicolae „de iarnă”), iar cel sărbătorit primăvara (aducerea moaștelor la Bari – 9/ 22 mai) este numit „Mekola Teplei” (Nicolae „cel cald”). Cum va fi vremea de Nicolae de iarnă, așa va fi și de Nicolae cel cald. Nu este niciodată frig înainte de Nicolae, și nici cald înainte de Crăciun. Înghețul vestește multă pâine în casele oamenilor. Un munte de zăpadă se va îngrămădi pe Mekola Zemovei. Câtă zăpadă este de Mekola Zemovei, atâta iarbă de Mekola Teplei.
Sfântul Spiridon – cel care dă soarelui lumină
În sfârșit, ajungem și la ultimul sfânt important înainte de Crăciun. Poate că nu este atât de popular precum cei trei „frați”, dar datorită grijii sale față de oameni, este totuși destul de cinstit în casele noastre. Și da, atunci când mare parte a globului sărbătorește Crăciunul, noi îl cinstim pe Sfântul Spiridon, conform calendarului iulian.
Făcătorul de minuni, Sf. Spiridon, episcop în Trimitunda (270-348), s-a născut pe insula Cipru. El păstorea oi încă din copilărie. Cu viața sa curată și plăcută lui Dumnezeu, el i-a imitat pe drepții din Vechiul Testament. Sensibilitatea emoțională și bunăvoința au atras mulți oameni la el. Cei fără adăpost și-au găsit acoperiș în casa lui, iar călătorii puteau conta întotdeauna pe odihnă și mâncare. Pentru faptele sale bune, Dumnezeu l-a înzestrat cu harul prorociei, darul vindecării și puterea de a alunga spiritele rele.
Citește și: O bucățică de Ucraina în nordul Dobrogei (IV): Sicia Transdunăreană, aspecte politico-militare
În tinerețe, s-a căsătorit cu o fată și au avut o fiică, Irina. La scurt timp, soția lui a murit, dar Spiridon nu a disperat, ci a crezut și mai mult în Dumnezeu. Mai târziu a fost ales primul episcop al orașului Trimitunda (Cipru). Când a fost o secetă lungă, datorită rugăciunii sfântului, au venit ploile și dezastrul a încetat.
Spiridon nu a fost doar blând, ci și just cu oamenii răi și fără scrupule. Prin rugăciunea sa, un negustor de pâine nemilos a fost pedepsit, iar oamenii săraci au fost eliberați de sărăcie și foame. Într-o zi, unul dintre prietenii lui a fost calomniat de oameni invidioși. După aceea, nefericitul a fost închis și condamnat la moarte. Aflând despre asta, Spiridon s-a repezit să-l ajute, dar calea i-a fost blocată de un pârâu adânc.
Amintindu-și cum a trecut Iosua Iordanul, sfântul, crezând în atotputernicia Domnului, s-a rugat lui. Și s-a întâmplat un miracol – pârâul s-a despărțit. Spiridon și ai lui au trecut râul. Judecătorul, care a aflat despre această minune, l-a primit cu profund respect pe Spiridon și l-a eliberat pe prizonier.
Dovada că iubirea și pacea sunt strâns legate
Potrivit tradiției bisericești, Sfântul Spiridon a făcut multe minuni. L-a vindecat pe împăratul Constantin cel Mare, grav bolnav, a reușit să-și reînvie fiica moartă, pe Irina, astfel încât să spună unde a ascuns bijuteriile pe care o doamnă nobilă i le-a dat pentru păstrare, și a înviat un copil păgân. Spiridon a știut dinainte data morții sale. Ultimele sale cuvinte au fost despre dragostea pentru Dumnezeu și aproapele.
Bătrânii spun că din 25 decembrie soarele îmbracă o fustă strălucitoare și o coroană prețioasă, mergând spre drumul primăverii. Chiar dacă este foarte mică, ziua se mărește deja. Se obișnuia să nu muncim, ci să discutăm despre planurile pentru anul care vine. Nu se mergea în pădure în această zi. Conform semnelor populare, un urs se întoarce în bârlog în această zi, poate auzi pașii omului într-un vis, iese din acel bârlog și îl omoară. Cei care aveau pomi fructiferi scuturau simbolic copacii, pentru a crește puternici și a da roade bune.
De la Spiridon soarele prinde mai multă putere, iar lumina în sine îi ajută pe oameni să lupte împotriva duhurilor rele. Un ritual simplu și eficient de „curățare” a locuinței cu ajutorul unei lumânări de biserică ajuta la alungarea lor. Ea, precum imaginea soarelui, puterea și sănătatea, va ajuta să scape de toată răutatea din casă și să o umple cu fericire, lumină, căldură, pace și bunătate. Astfel, se cumpăra în acea zi o lumânare de la biserică și se aducea apă sfințită. Seara, gospodina, singură în casă, aprindea lumânarea, o lua în mâna dreaptă și sfințea de trei ori cu apă atât ușa din fața casei, cât și zăvorul ei.
Apoi, în sensul acelor de ceas, se înconjura casa înăuntru. De-a lungul drumului existau camere și se intra în ele, se înconjurau încet, se ieșea de acolo și se mergea mai departe. Tot timpul gospodina trebuia să fie cu fața la pereți și să țină lumânarea în fața ei. Oglinzile, colțurile camerelor, holul și baia erau considerate locuri unde se adună spiritele. De aceea se făcea cruce de trei ori și se stropeau cu apă sfințită. Unde ceara va curge mult, flacăra va trosni sau să „fluture” în lateral, acolo se spunea că existau cele mai multe energii negative.
În sfârșit, după înconjurarea casei, se întorcea la ușa din față. Dacă lumânarea nu scotea mult fum și avea o flacără uniformă, atunci casa era curățată de duhuri. Încă o dată se stropea ușa de trei ori, și asta era tot.
Citește și: Crăciunul ucrainean în nordul Dobrogei: obiceiuri și tradiții
Oamenii nu împrumutau nimic de Spiridon, ca să fie belșug în casă. Copiii îi cereau soarelui să se întoarcă. Dacă apărea, atunci se prevestea o vreme bună de Crăciun. Se puneau crengi de cireș într-o găleată cu pământ: dacă înfloreau de Crăciun, atunci grădina de legume va fi una frumoasă. Din această zi, gospodarii tăiau păsările din grajduri și adunau legumele pentru preparatele tradiționale de la masa de Nașterea Domnului.
Se cocea în această zi o pâine mare, cu o cruce în mijloc. Oamenii credeau că această pâine este imaginea soarelui, iar gustarea ei va aduce sănătate și noroc și îi va ocroti de necazuri și supărări. Pe măsură ce o mâncau, se împingea un topor în pragul casei. Pentru tot anul următor, duhurile rele dispăreau din casă.
Moment prielnic pentru purificare
Sfântul Spiridon mai este numit și Spiridon – Sonțevorota (Spiridon, Poarta Soarelui). Dacă era soare, atunci de Anul Nou era ger. Zi mohorâtă – cald de Anul Nou. O dimineață urâtă – încălzirea vremii. Dacă vrăbiile nu mai zboară – răcirea ei.
Și iată că ne apropiem de marele moment. Să ne oprim aici, așadar, pentru a ne pregăti cum se cuvine! Să vă bucurați de fiecare clipă a sărbătorilor, să-i aveți pe cei dragi alături, să primiți ce daruri vă poftește inima, dar mai ales, sănătatea și pacea, elemente indispensabile pentru buna viață, să fie stăpâne în casele și inimile tuturor!
În promisiunea că voi continua să mai povestim despre aceste clipe minunate din viață, să nu vă lăsați gândurile mai puțin plăcute să vă invadeze mica fortăreață din sufletul vostru. Închei tot cu un aer deltaic: Z praznekom vas! Să aveți o sărbătoare a Crăciunului și Anului Nou luminată, chiar dacă sunteți români, ucraineni, maghiari, ruși, germani sau orice, chiar dacă țineți „pe nou” sau „pe vechi” au ”pe amândouă”, chiar dacă sunteți ortodocși, catolici, protestanți, non-creștini, agnostici sau atei!
Un articol documentat și redactat de Alin Varenic, voluntarul nostru deltaic
Editare și layout: Radu Eremia
Corectură: Iulia Dromereschi