Multipremiatul film din 2017, regizat de britanicul Joe Wright, Darkest Hour, poate fi un deliciu pentru persoanele pasionate de politică britanică. Gary Oldman în rolul lui Winston Churchill reușește să creeze ceva ce foarte puțini actori ar putea, gestionând impecabil acest personaj complex.
Pentru mine, totuși, filmul s-a simțit incredibil de rece și de impersonal, excepție făcând ultima jumătate de oră. Un lucru pe care l-am observat adesea la filme de tip biopic despre persoane politice e că încearcă să prezinte respectiva personalitate într-o manieră foarte relaxată, jucăușă, chiar dacă în cazul de față (și de cele mai multe ori) vorbim despre persoane implicate în război și responsabile pentru moartea altora.
Winston Churchill: a fost sau n-a fost?
Când vine vorba de povestea din film, consider că trebuie să ai măcar niște baze în ceea ce privește contextul politic din Marea Britanie din anii ´40-´50, să știi puțin despre implicarea în al Doilea Război Mondial și puțin despre Winston Churchill în general, informații pe care eu nu le stăpânesc în mod special. Din acest motiv, o bună parte din film s-a simțit foarte „goală” pentru mine.
Îl avem în centru, evident, pe Winston Churchill, interpretat de Gary Oldman (pe care nu l-am recunoscut!) pe care îl urmărim de la alegerea sa în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. Ne este explicat superficial contextul în care a fost luată această decizie și situația politică, foarte pe scurt. Apoi, filmul alternează aceste două planuri profund inegale și uneori chiar haotice: cel personal și cel politic, profesional. Totuși, în ambele, Churchill este portretizat ca o persoană hazlie, dezinvoltă, chiar imatură în anumite momente.
Citește și „Tovarășu´”
Acum, eu nu pot să știu exact ce-a fost sau ce n-a fost Winston Churchill. Dar, în general, când un film încearcă să arate o personalitate istorică în moduri în care pare lipsită de orice defect, se ridică anumite probleme de morală. Asta m-a făcut extrem de curioasă în legătură cu următorul proiect al regizorului, care va fi un serial despre Mussolini.
Celelate personaje
Celelalte personaje din film parcă nici nu au existat. Lily James este o actriță bună, care mi-a plăcut în special în serialul The Pursuit of Love și care aș fi vrut să aibă șansa și în acest film să își arate nuanțele pe care poate să le atingă cu un personaj. Evident că nu s-a întâmplat. Personajul ei, la fel ca absolut toate în afară de Churchill, are scopul de a umple ecranul și cam atât. Ceea ce este trist. Personajele secundare ar fi putut fi utilizate pentru conturarea mai complexă a personalității prim-ministrului. S-a simțit o evoluție forțată care nu a avut niciun context.
Joe Wright – cel mai conservator regizor britanic
Când zic despre Joe Wright că este un regizor conservator, mă refer, evident, strict la deciziile pe care le ia la nivel regizoral, niște decizii care nu aduc absolut nimic nou. În combinație cu scenariul destul de anost, nu creează deloc o experiență plăcută de vizionare. Darkest Hour este în principiu lăudat pentru regia sa. Mie mare mi-a fost surpriza când am constatat că este extrem de repetitiv și nu își asumă niciun risc.
Din moment ce a fost luată decizia oarecum controversată de a-l portretiza pe Churchill ca o persoană amuzantă și dezinvoltă, puteau fi luate și pentru regie niște decizii mai îndrăznețe. Punctul lui forte este, fără dar și poate, Gary Oldman, aproape imposibil de recunoscut și despre care știam deja că e un actor bun. Într-un rol atât de provocator și dificil, s-a descurcat exemplar.
Ultimele aproximativ 30 de minute din film au fost totuși bune, din mai multe puncte de vedere. Avem secvența în care Winston Churchill decide să iasă din mașina personală și să ia metroul pentru a rezona mai bine cu populația pe care o reprezintă. E foarte interesantă interacțiunea, care se simte destul de superficială și are multe plot holes (merge doar o stație cu metroul, dar reușește să discute cu vreo zece persoane despre nevoile și dorințele lor?), dar te ține destul de prins în acțiune pentru prima dată, ceea ce e de apreciat.
Darkest Hour ar fi avut potențialul să devină un film clasic. Nu are nicio parte în totalitate slabă, doar că nu excelează la nimic, excepție făcând poate Gary Oldman. Acesta nu e suficient pentru a căpăta un astfel de statut pentru film. Pot înțelege totuși de ce persoanele pasionate de istorie, cu precădere de istoria Marii Britanii și Al Doilea Război Mondial, ar putea să se bucure din plin de acest film, care totuși nu a fost pentru mine.
Cronică de Carla Pantilie
Editare și corectură de Iulia Dromereschi
Layout Diana Hîncu