Festivalul YA cover
FOTO cărturesti.ro

Festival YA Cărturești | Întâlnire cu Lexi Ryan și zânele ei

Prima zi a mult-așteptatului Festival YA, organizat de Cărturești Online, nu a trecut neobservată pentru fanii scriitoarei Lexi Ryan, a cărei carte, These Hollow Vows, a luat cu asalt lumea cititorilor anul trecut. A ajuns în România prin intermediul oamenilor magici de la Grupul Editorial Corint, sub numele Aceste jurăminte goale, făcând furori pe Instagramul românesc, spre surprinderea… nimănui. Festivalul YA invită iubitorii de literatură, spiritele libere și tinere să își dea întâlnire cu autorii îndrăgiți timp de o săptămână. Nu ai cum să ratezi asemenea ocazii.


Cine este Lexi Ryan?

Autoarea Lexi Ryan nu a fost mereu condeiul din spatele aventurilor pline de dramă și intrigă care au pus pe jar atât inimile iubitorilor de povești romantice, cât și pe cele ale veteranilor Fantasy. După cum ne-a mărturisit chiar ea, era profesoară de limba engleză și dorea să-și întrețină familia, dar avea un vis care mocnea cu încăpățânare în suflet. Drumul spre cariera de care se bucură acum nu a fost niciodată ușor și nu au fost puține momentele în care se simțea vinovată pentru încercările sale de a lăsa în urmă o slujbă stabilă pentru o dorință dificil de îndeplinit. Cu toate acestea, autoarea nu a putut să renunțe la visul de a deveni scriitoare, pentru că ar fi fost ca și cum renunța la o parte importantă din sufletul său. Mărturisirea a fost încărcată de emoție și am putut vedea pasiunea din privirea sa în momentele în care vorbea despre cariera pe care a reușit să și-o construiască.

Lexi Ryan
FOTO preluată de pe pagina Cărturești

În lumea cărților, Lexi Ryan este cunoscută pentru apariția în New York Times și USA Today Bestseller. În consecință, poveștile sale au fost vândute în peste un milion de exemplare. Cariera i-a adus mai mult decât a sperat vreodată: stabilitate financiară pentru familia ei, program flexibil, de care profită pentru a petrece mai mult timp cu copiii săi și, nu în ultimul rând, oportunitatea de a-și spune poveștile lumii.

Cartea vorbește în numele autoarei

Primul meu contact cu scriitoarea a fost prin intermediul operei sale, Aceste jurăminte goale, care m-a cucerit pe neașteptate după doar câteva pagini. Cartea reușește să expună tărâmul zânelor așa cum întotdeauna este plăcut să-l descopăr. Plin de o perfecțiune mincinoasă, care ascunde cât de putrezi sunt cu toții pe interior, această lume nu dezamăgește, oferind suspans, dramă, trădări neașteptate, jocuri de culise problematice și alianțe îndoielnice. Prin intermediul protagonistei explorăm iubirea care duce la sacrificiul și curajul nesăbuit din spatele unora dintre cele mai palpitante comploturi pe care am avut ocazia să le citesc. Ce își poate dori mai mult un cititor dornic să devoreze un nou roman decât o aventură atent construită, cu o poveste de dragoste care mi-a plăcut mai mult decât mi-aș dori să recunosc?

Aceste Jurăminte Goale - Lexi Ryan
FOTO edituracorint.ro

Probabil că ați ajuns rapid la concluzia că nu aveam cum să ratez evenimentul organizat de librăria Cărturești și, dacă tot am alergat de la facultate până acasă pentru a lua parte, mi se pare și normal să-mi scriu impresiile.

Încă din primele momente, Lexi Ryan a avut pe chip un zâmbet luminos și o voce blândă, cu care a răspuns, răbdătoare, la fiecare întrebare pusă. Fericirea ei a devenit aproape tangibilă în momentele în care cititorii și-au exprimat afecțiunea pentru munca și pentru personajele create de ea. Discuția a debutat prin menționarea celui de-al doilea volum, care va apărea la noi, cu puțin noroc, chiar anul acesta, în iulie. Așadar, aveți suficient timp să citiți sau poate să recitiți primul volum în așteptarea continuării. Eu categoric asta voi face.

Conversațiile din jurul acțiunii cărții These Twisted Bonds au devenit picante în scurt timp,  constând în întrebări asociate cu răspunsuri evazive, în special cu privire la triunghiul amoros care se contura încă de la început. Singura informație pe care am reușit să o obținem de la autoare nu ne-a ajutat prea mult în îmblânzirea curiozității care ne agită pe toți. Nimic nu urmează să fie simplu, ne-a încredințat scriitoarea, pentru că nu se presupune că ar trebui să fie așa. Astfel, am aflat mai multe despre modul în care își scrie poveștile. Își dorește, întâi de toate, să șocheze prin ce scrie. În calitate de cititoare nu i-au plăcut niciodată poveștile simple, așa că a transpus asta și în munca ei, construind o intrigă dramatică, pe placul sufletului său.

Cum scrie Lexi Ryan?

Personajele sale nu sunt niciodată bazate pe oameni reali, existența lor se conturează pe măsură ce scrie. Uneori ia frânturi din persoanele dragi ei, alteori se bazează doar pe imaginație  pentru a le da viață. O parte din soțul său este în fiecare erou pe care îl scrie. Pentru ea, personajele sunt cheia oricărei povești de succes, deoarece este convinsă că nu te va interesa ce se întâmplă, indiferent cât de captivant este, dacă nu îți pasă de personajele ale căror acțiuni modelează povestea.

Un detaliu fascinat care a ieșit în evidență pentru mine a fost modul în care își construiește romanele. Scenele care ne-au cucerit nu sunt scrise în ordine cronologică, sunt idei de moment care insistă să fie așternute pe hârtie, ca mai apoi să fie lipite alături de altele asemenea lor. Cum de funcționează astfel lucrurile? Lexi Ryan nu doar își scrie poveștile, ea le țese cu măiestrie, revizuind fiecare cuvânt scris, până când versiunea finală reușește să transmită cu exactitate ce se ascunde în mintea ei. Scriind într-un mod foarte asemănător ei, nu am putut decât să ascult fascinată cum vorbește despre rutina sa, atât de diferită de ce auzi în mod obișnuit de la autori.

Drumul spre succes

Cariera de scriitoare i s-a părut la fel de nemiloasă precum lumea zânelor despre care scrie. Fiecare mic succes trebuie sărbătorit pentru că sunt greu de obținut, dar în momentul în care te bucuri de recunoaștere, toate sacrificiile făcute de-a lungul drumului par că au meritat. Ne-a sfătuit pe fiecare dintre noi să continuăm să scriem, chiar și atunci când simțim că am eșuat în misiunea noastră. Trebuie să ai puterea de a admite față de tine că ai nevoie de o pauză, ca mai apoi să te întorci cu forțe proaspete pentru a continua să îți spui povestea. Dacă nu o vei face tu, atunci cine?

Tot Alexandra ne-a povestit despre întâlnirea cu Alexandra Christo, de la FILIT.

Lexi Ryan s-a dovedit a fi o perfecționistă, fiind de părere că prima idee este una nefericită și că mereu se poate mai bine dacă insiști. Adoră să-și revizuiască munca, mai mult chiar decât scrisul propriu-zis. Manuscrisul ei trece prin nenumărate schimbări înainte ca oricine altcineva să îl citească. Adoră triunghiurile amoroase aproape la fel de mult pe cât adoră când cititorii îi spun cât de mult iubesc acest subiect în cărțile ei, dar nu în altele. Fie vorba între noi, detest triunghiurile amoroase, dar pentru mine nu a existat niciodată unul în Aceste jurăminte goale. Știu mai bine decât să mă îndrăgostesc de un bărbat blond cu părul lung, mi-am învățat prea bine lecția.

cover festival YA
FOTO preluată de pe pagina Cărturești

Revenind la oile noastre, cred că sunt câteva întrebări la care sunteți curioși ce a răspuns autoarea. Sunt bucuroasă să vă anunț că a căzut pradă farmecului pe care doar Misha îl poate avea asupra muritorilor. Totuși, personajul pe care l-a creat cu cel mai mult drag a fost Lark, inspirată din pasiunea tatălui său pentru seria Dune. Oricât am insistat, nu am reușit să o determinăm să ne spună care este favoritul său dintre Roman și Finn, dar ne-a promis că, odată cu citirea celui de-al doilea volum, vom afla atât răspunsul, cât și motivul din spatele lui. Scena care a dus la scrierea acestei cărți a fost, în mod total neașteptat, scena dușului (cunoscătorii știu despre ce vorbesc). De la aceasta am ajuns să îl avem pe Finn cel pe care îl iubim și pentru care am fost supărați că a fost alungat pe coperta de pe spatele volumului doi. Un alt amănunt la care vom primi răspuns atunci când vom citi These Twisted Bonds.

Dacă vom mai primi cărți din perspectiva altor personaje din lumea pe care am ajuns să o îndrăgim nu știm cu siguranță. Autoarea nu ne-a putut promite nimic, dar și-a manifestat dorința de a scrie ceva mai mult despre Tărâmul zânelor și locuitorii lui. Putem doar spera și să punem mâna pe volumul doi imediat ce iese din tipar.

Să o cunosc pe autoarea cărții Aceste jurăminte goale a fost o experiență fantastică și m-a făcut să mă simt neînfricată, ambițioasă și nerăbdătoare. A reușit să transforme, doar prin prezența ei timp de o oră, ziua mohorâtă de mai într-un moment de magie pură.


Un articol scris de Alexandra Popa
(departamentul #cărticeală)

Editat de Sorina Sfreja
(departamentul #cărticeală)

Corectat de Iulia Dromereschi

Layout de Diana Hîncu

2
Alexandra Popa
Ador să scriu, fie în jurnal, doar pentru mine, fie pentru un public dornic să îmi cunoască părerea. Cu toate că facultatea intensă pe care am ales-o nu îmi oferă la fel de mult timp ca altor persoane, sunt întotdeauna pregătită să strecor o sesiune de citit oricând e posibil, pe lângă faptul că lucrez cu drag la propria poveste, pe care cândva o voi împărtăși lumii.