Colaj din documentarul Amintiri de Frontul de de Est FOTO Facebook One World Romania

One World Romania 2022: Amintiri sumbre și libertăți dureroase

A început ediția din 2022 a One World Romania. Și am ajuns și eu la vreo două filme din prima sâmbătă de proiecții fizice. Cum era și de așteptat de la un festival de documentare axate pe drepturile omului, nu au existat teme ușor de digerat, fie că vorbim de fantomele trecutului nostru nazist, surprinse în Amintiri de pe Frontul de Est, sau de supraviețuirea la marginea societății din Soy libre. Dar cred că ar fi cel mai bine să le luăm pe rând.

Amintiri de pe Frontul de Est, sau ce nu ne place să ne amintim

O să încep prin a spune din capul locului că îmi place de Radu Jude. În continuare cred că filmele sale oferă cea mai sinceră radiografie a societății românești și spun lucruri pe care toată țara ar trebui să le afle. De data aceasta însă, în documentarul Amintiri de pe Frontul de Est, realizat în colaborare cu istoricul Adrian Cioflâncă, pot spune că am fost puțin dezamăgit. Dar e și vina mea, desigur, pentru că am intrat în sală cu anumite așteptări formate deja. O practică nesănătoasă.

Colaj din documentarul Amintiri de Frontul de de Est FOTO Facebook One World Romania

Dar să vorbim și despre subiectul filmului, pentru că este foarte important. Poate și mai relevant în situația de astăzi, cu toate că documentarea a început acum destul de mult timp. Este vorba de o invazie a teritoriului ucrainean de către forțele naziste din Al Doilea Război Mondial. Și da, printre forțele naziste se număra și armata română. Documentarul constă, mai exact, dintr-o succesiune de imagini de arhivă din albumul regimentului Roșiori, intercalate cu replici documentate ale personajelor relevante de la acea vreme, de la ofițeri de pe front și până la mareșalul Ion Antonescu. Intervenția autorului este păstrată, cu responsabilitate, la minim, fiind chiar aproape absentă, excepție făcând probabil doar alegerea ordinii în care ne sunt prezentate imaginile.

 

Citește și: Special OWR: Feminism de fațadă și atitudini radicale

Cea mai marcantă și oarecum decisivă alegere din realizarea documentarului a fost, mai degrabă, o non-alegere. Mai exact, lipsa totală a coloanei sonore. Jumătate de oră de imagini, scris și liniște. La început a fost un șoc, ceva la care nu te aștepți în mod normal. Apoi am acceptat regulile jocului și am reușit să urmăresc tot filmul, fără să mă uit la ceas, lucru datorat probabil și duratei scurte a acestuia.

Așadar… a funcționat? Nu știu. Am înțeles opinia lui Jude, cum că am devenit prea atașați de un suport sonor, chiar și atunci când poate nu este necesar. Dar asta nu schimbă faptul că suntem în continuare atașați de el. Până la urmă, chiar și vechile filme mute erau acompaniate de muzică. Sunt sigur că foarte mulți oameni și-ar da ochii peste cap la primul contact cu filmul. Și este păcat, căci vorbește despre lucruri de care, cred eu, ar trebui să ne amintim mai des.

Soy libre, sau libertatea singurătății

După scurta incursiune mută în crimele armatei române din Ucraina, care s-a petrecut la Cinemateca Eforie, am fugit glonț la Cinema Elvire Popescu, pentru a prinde următorul titlu ce îmi furase ochii. Soy libre este un documentar foarte personal al regizoarei Laure Portier, care îl urmărește îndeaproape pe fratele acesteia, Arnaud, pe parcursul câtorva ani din procesul de maturizarea, ani plini de încercări și de transformări tulburătoare.

Secvență din Soy Libre FOTO One World Romania

Sunt foarte multe de spus despre realitățile sumbre al lumii în care trăim, pe care filmul acesta le scoate la iveală aproape accidental, dar cred că toate sunt încapsulate perfect în povestea lui Arnaud. Un tânăr născut într-o familie destrămată, ajuns să fie dat spre adopție odată cu tentativa de suicid a mamei sale. Încă de la început, viața îi oferă lămâi putrede și el nu are de ales decât să își facă limonada așa cum poate. La 18 ani, vârsta la care îl cunoaștem oficial în documentar, după ce a trecut deja prin centre de detenție și școli de corecție, Arnaud alege să își părăsească viața din Marsilia, pentru a o lua de la capăt în altă țară. Pleacă în Peru.

După mutarea sa, documentarul este alcătuit în principal de filmări realizate de regizoare în vizitele sale destul de rare. Așadar putem observa schimbări ceva mai abrupte în felul de a fi al lui Arnaud și, mai ales, în starea existenței sale. Pentru că lucrurile se schimbă drastic.

Citește și: Ateliere OWR: ecologie, sol fertil și viitorul nostru

În fața tuturor greutăților cu care se confruntă, ajungând inclusiv să trăiască pe străzi, Arnaud rămâne înarmat cu un stoicism de fier. Își înțelege situația, știe de cum a ajuns aici, dar pare împăcat. Pentru că măcar este liber. Asta până când în momentul în care merge să viziteze o persoană foarte importantă pentru el, care se apropia de finalul vieții. Atunci, Arnaud cel dur și stoic dispare, fiind profund marcat de singurătatea în care o găsește, amintind inevitabil și pe propria sa singurătate.

Fără să mă mai lungesc, voi spune pur și simplu că mi-a plăcut Soy libre, din toate motivele menționate mai sus și multe altele pe care nu le voi divulga însă, pentru că până și filmele documentare pot avea spoilere și nu aș vrea să stric experiența nimănui.

Documentarele OWR vor putea fi vizionate și online, între 23 și 31 mai. Până atunci continuă proiecțiile fizice.


Cronici scrise de Rareș Dinu, reporterul nostru la fața locului

Editare: Radu Eremia

Corectură: Iulia Dromereschi

AIVImedia.hub este partener media One World Romania

3
Rareș Dinu
Sunt Rareș și sunt născut și crescut în București. Am început să scriu când eram mic și realizam compuneri pentru școală, iar de atunci nu prea m-am mai oprit. Uneori sunt ușor snob, sau elitist, alteori sunt poate chiar prea tolerant. Îmi plac multe lucruri, în special arta, în toate formele sale, pentru că este până la urmă unul dintre cele mai incurabile și caracteristice năravuri ale speciei umane.