Cele patru vânturi
FOTO litera.ro

CĂRTICEALĂ | „Cele patru vânturi”: Dragă Kristin Hannah…

…ai comis-o din nou. Citind Privighetoarea, am plâns, am suferit alături de personaje și mi-am dorit să se termine cu bine, deși intuiam finalul.

Cele patru vânturi nu e departe de Privighetoarea. Din nou, am plâns, am râs, am suferit, vorba cântecului. Ai reușit să transpui, într-un context istoric atât de sumbru, poate cea mai neagră perioadă din istoria recentă a Statelor Unite ale Americii (marea recesiune din anii 1930 și seceta nemiloasă din zona Texas, New Mexico, Oklahoma), povestea unor femei puternice sau, mai bine zis, războinice, capabile să mute munții pentru a-și proteja familia.


Tema principală: dragostea pentru copii

FOTO litera.ro

Toată copilăria și adolescența ei, Elsa nu a primit niciun strop de iubire și înțelegere de la familie, lucru care a determinat-o să aibă o părere extrem de proastă despre ea însăși. Singurul ei refugiu erau cărțile. Până în momentul în care îl întâlnește pe Rafe Martinelli. Cei doi încep o aventură, din care va rezulta o sarcină. Părinții ei o dezmoștenesc și e obligată să se mărite cu el. Cu toate acestea, Elsa găsește un cămin alături de familia Martinelli, împreună cu iubirea de care a fost privată toată viața. 

 

Andreea Teodorescu ne împărtășește și ea o părere despre Elsa: „Era o femeie simplă, lipsită de personalitate, nesigură pe sine, dar cu un potențial imens. La ea în familie, totul a fost zdruncinat, cel puțin din punct de vedere material. Cât despre iubire, e singura care a rămas în permanență, dar nu și pentru Elsa. Ea a fost marginalizată din cauza frumuseții și a personalității puternice. Astfel, a ajuns să își găsească unicul refugiu în cărți.”

 

Soacra ei, care la început o învinovățește pe ea pentru că Rafe nu mai poate merge la facultate, ajunge să clădească o relație minunată cu Elsa. În doar câteva capitole, e atât de multă dramă în viața acestei femei (Elsa), atâtea sentimente de vinovăție, umilire și înjosire, încât stăteam să mă întreb ce se mai poate întâmpla. Un lucru care a rămas cu mine a fost bucuria Elsei când s-a născut Loreda, fiica ei, pentru că, în sfârșit, cineva o va iubi necondiționat. La scurt timp, se naște și Ant.

Dragostea pentru cei doi copii va fi tema principală a cărții, în special în momentele grele, când se va vedea nevoită să ia decizii imposibile. Toată zona începe să fie afectată de secetă. Pământul crapă sub picioarele lor, vin furtuni de praf și nisip. Rafe decide să-și părăsească familia, plecând spre Vest, pentru o viață mai bună. Loreda, ajunsă la vârsta adolescenței, o învinovățește pe mama ei, ba chiar încearcă să fugă și ea de acasă în căutarea lui, însă este prinsă într-o furtună și salvată de Elsa. Ea nu are timp să plângă, să se revolte, trebuie să aibă grijă de copiii ei și de ferma care o salvase în urmă cu toți anii aceia. Cum îi spune și Loredei la un moment dat, îl iubise pe Rafe, însă nu fusese destul pentru el, și amândoi ar fi meritat mai mult.

 

Cele patru vânturi și Fructele mâniei

Viața ei se schimbase datorită fermei și a socrilor ei, Rose și Tony, iar copiii ei au învățat-o cât de nemărginită poate fi dragostea. Însă este nevoită să părăsească ferma în momentul în care Ant are pneumonie cauzată de furtunile de praf. Iar de aici încep asemănările cu Fructele mâniei, fiind vorba de același context politic și istoric. Orașe întregi sunt abandonate, oamenii își părăsesc casele, își iau familiile (unii dintre ei) și pleacă spre California, spre un viitor, speră ei, mai bun. Prețuri exorbitante, pericole peste tot, traversarea deșertului. Lipsa banilor, a mâncării, a benzinei, condiții de viață inumane. Tabere la marginea orașelor, pentru că nu erau primiți nicăieri și erau goniți de peste tot.

Cele patru vânturi
FOTO litera.ro

Elsa ajunge, împreună cu Loreda și Ant, într-una din aceste tabere, unde se împrietenește cu familia lui Jean. Își duce copiii la școala din oraș, unde sunt tratați ca ultimii oameni, puși în ultimele bănci, iar celorlalți copii li se spune să nu interacționeze sub nicio formă cu ei. Cred ca momentul epic care mi-a rămas în minte este cel în care Elsa merge la ședința cu părinții, unde e tratată execrabil, așa că ia toate gustările aduse de celelalte mame și le duce acasă, împărțindu-le cu Jean și familia ei.

Certurile cu Loreda continuă: nu mai vrea să meargă la școală, ci să participe și ea la cules. Reușesc să închirieze o căsuță la una dintre fermele de bumbac, cu ajutorul lui Jack, unul dintre comuniștii care încercau să organizeze lucrătorii în sindicate și să îi ajute să aibă un trai de viață mai bun, însă descoperă destul de repede că, practic, trăiesc pe datorie. Nu-și pot plăti cumpărăturile cu bani, li se scade din salariul deja infim pe care îl câștigă și atâta timp cât lucrează la una dintre ferme, nu pot primi ajutor de la stat. Acela este momentul în care Elsa decide să participe la greva organizată de Jack, să își găsească vocea, așa cum afirmă Loreda mai târziu și să devină o războinică, un simbol.

Andreea Teodorescu are o scurtă concluzie: „Cartea a fost scrisă special pentru cei care vor să se regăsească, reușind să acapareze foarte mult interesul cititorilor. Nu este o carte pentru oricine, fiind destul de complexă și de dramatică. Totuși, frumosul poate fi găsit în ea.”

 

Încheiere și concluzii personale

Cartea se încheie cu moartea ei și reîntoarcerea Loredei și a lui Ant la ferma bunicilor. Peste puțin timp, Loreda va sta în fața mormântului mamei ei și îi va spune că ea, o fată, va fi prima din familia Martinelli care va merge la facultate.

Cele patru vânturi
FOTO Andreea Teodorescu

Un aspect care mi-a plăcut foarte mult la carte este modul în care este descrisă maternitatea, cu bune și rele, sarcini pierdute, cât de mult pot influența părinții un copil prin orice fac și spun, conștient sau inconștient. M-am îndrăgostit de toate personajele, iar transformarea Elsei e, în mintea mea, asemănată cu omida care se transformă în fluture. E foarte multă dramă, te întrebi în unele momente câte se mai pot întâmpla și prin câte greutăți mai poate să treacă o singură persoană.

Cu toate astea, mi s-a părut ca autoarea le-a dozat destul de bine în a doua parte a cărții, unde ai numeroase momente amuzante sau de-a dreptul înduioșătoare (cadoul copiilor pentru Elsa care, în tinerețe, își dorea să scrie). O recomand oricui își dorește să afle puțin mai multe despre acel context istoric, de ce nu, în completarea romanului lui Steinbeck.

În concluzie, voi lăsa un citat din jurnalul Elsei, care mi s-a părut reprezentativ pentru tot romanul:

A warrior believes in an end she can’t see and fights for it. A warrior never gives up. A warrior fights for those weaker than herself. It sounds like motherhood to me.


O recenzie scrisă de Sorina Sfreja-Nemeș (departamentul #carticeala)

Inserții de Andreea Teodorescu (departamentul #carticeala)

Editare: Iulia Dromereschi

Layout: Diana Hîncu (coordonatoare #carticeala)

2
Sorina Sfreja-Nemeș
De când mă știu, am fost înconjurată de cărți. Aveam acasă o bibliotecă imensă, de la Proust, Hugo, Dostoievski, la Marchizul de Sade. Una dintre cele mai vii amintiri o am de pe la 12 ani, stând la lumina slabă a becului din bucătărie, lângă sobă, și citind până la unu noaptea David Copperfield. Cred că de la asta mi se trage și miopia.