CĂRTICEALĂ | Cartea Copiilor de fiecare vineri

În luna mai, în fiecare vineri, Ioana – prietena noastră din Colțul Bibliotecarei (vă puteți abona la newsletter aici) ne-a povestit despre câte o carte în rubrica #vinericitimcopiilor de pe grupul Cărticeală și taifas cu Vox. Pentru că nu puteam să lăsăm doar membrii grupului să se bucure de cărțile despre care ne-a povestit, am făcut o compilație cu primele trei.


Supa Bunicului

Într-un week-end zgribulicios, pendulam între a sta în pat și a citi și a ajunge în bucătărie, ca să fac o supă de pui cu tăiței de casă…

Am sfârșit prin a trece în revistă cărțile de pe noptiera mea. În fiecare week-end am noroc. Printre multele cărți se afla și Supa bunicului de Eiko Kadono, de la Editura Cartea Copiilor. Întotdeauna am avut surprize plăcute de la autorii japonezi pentru cărți de copii.

O deschid. Tristețe mare pe prima pagină, din prima propoziție. Un bunic trist, rămas singur, care se uită în gol și nu are cu ce să-și umple timpul. Sunt o persoană care suportă multe, dar bunici și copii triști parcă nu aș vrea să vad niciodată.

Supa Bunicului
FOTO Ioana Irinciuc

Dar sunt povești și povești, ca în viață. Parcă temătoare, am citit mai departe. Și, la fiecare pagină, am simțit mai multă căldură, mai multă bunătate, și tristețea mea și a bunicului s-a risipit. Când au apărut și o pisică, și un cățel, și șoricei și mulți copii, deja aveam un zâmbet larg pe față și o bucurie mare, mare pentru bunicul din poveste.

M-a intrigat puțin când am citit „Țup, țup, țup! Bătrânul deschide ușa și în fața lui erau trei șoricei.”. Țup cu șoricei alături parcă nu prea mergea, dar instant mi-au venit în cap diverse jocuri pe care ai putea să le faci cu copiii.

Se auzi un „Ham, ham” și pisica intră pe ușă. Ga, ga, ga și rața trecea cu mersul legănat pe lângă noi, și tot așa. Distracție garantată pentru o zi de week-end. Dar mi-a făcut și poftă de o supă de perișoare. Așa că vreau, nu vreau, mă îndrept spre bucătărie, să caut cele cinci oale ale mele ca să umplu una cu cea mai bună supă. Rețeta este pe coperta a doua a cărții. Mulțumesc, bunicule!

(„Supa bunicului” – Eiko Kadono, ilustrații de Satomi Ichikawa, traducere de Iolanda Prodan, Editura Cartea Copiilor, 2021)

 

Fetița și ploaia

Mai țineți minte momentele alea din copilărie când vă învârteați cu brațele desfăcute, cu capul dat pe spate și gura deschisă prin ploaie?

Evident, la bunici, la țară. Părinții nu ne-ar fi lăsat, pentru că ne murdărim, pentru că e udă ploaia, pentru că… și pentru că… găsesc ei motive. Stați liniștiți, părinții nu s-au schimbat nici în zilele noastre. Știm foarte bine că majoritatea adulților nu au umor și nu le plac foarte mult nici culorile. Exact ca domnul în negru, singurul din toată cartea care are o umbrelă. Ups, m-am luat cu amintirile din copilărie și am uitat să vă spun că toate amintirile astea mi se trag de la cartea Fetița și ploaia.

Fetița și ploaia
FOTO Ioana Irinciuc

E adevărat și că am o slăbiciune pentru literatura cehă pentru copii. Fiecare traducere mă înviorează ca o ploaie caldă de vară. Și pentru că Fetița și ploaia trebuie citită și mai ales trăită, dar sub nicio formă povestită, vă invit la o plimbare prin ploile copilăriei… cu zgomotele și sunetele aferente.

Adică? Îmi plac la nebunie onomatopeele în cărție pentru copii. Și aici avem mult Plici!, Plici!, avem si un Scâârțțț! lung. Și toate astea mi-au făcut să-mi cânte în cap Rap, rap, rap! de la răpăiala ploii pe acoperiș și Lipa, lipa! de la piciorușe goale de copii prin bălțile din curtea bunicilor.

(„Fetița și ploaia” de Milena Lukešová, cu ilustrații de Jan Kudláček, Traducere de: Mircea Dan Duță, Editura Cartea Copiilor)

 

Cățelușa din spital

Pic este al 102-lea dalmațian pe care l-am întâlnit în viața mea de cititoare. Bineînțeles că pe ceilalți i-am întâlnit în cartea 101 dalmațieni, scrisă de Dodi Smith în 1956. Da, da, ați citit bine: 1956! Și cărțile scrise acum ceva decenii pot ascunde multe surprize.

Dar despre asta o să vă povestim altădată. Acum să povestim despre cartea cu Pic, cățelușa din spital. Ce mult mi-ar fi plăcut să mă viziteze și pe mine un cățel când am fost internată în spital, în clasa a treia!

Cățelușa din spital
FOTO Ioana Irinciuc

Și, răsfoind pagină după pagină, nu mi-am putut închipui că într-un spital aș putea să întâlnesc atâtea personaje interesante. Gusti, băiatul cu piciorul rupt, mare cititor, dar foarte plictisit; Cati, fetița pe care o durea burtica și era plină de pete roșii; Nic, băiețelul african; fetița care merge doar în scaun rulant; mămica care poartă hijab; Joe, băiețelul surd. Și tuturor le aduce zâmbetul pe buze Pic. O carte foarte fericită până la final.

Povestea lui Pic mi-a adus aminte de Alice și Betty, două cățelușe simpatice care fac parte din echipa Terapie Si Activitati Asistate De Animale Bucuresti. Și ele fac să apară zâmbete pe fețe de copii ciufuliți. Și ce simplu ar fi să luăm o carte de povești sub braț, un cățel lângă noi și să vizităm copiii din spital! Mulțumim, Pic pentru exemplu și poveste!

(„Cățelușa din spital” de Julia Donaldson, cu ilustrații de Sara Ogilvie, Traducere de Florin Bican, Editura Cartea Copiilor, 2021)


Pentru mai multe povești superbe, recomandăm să cercetați site-ul editurii. Vă puteți abona și la newsletterul nostru cărticesc, și/ sau puteți deveni membri ai comunității pe Facebook. Cartea Copiilor are o reducere specială de 25%, aplicabilă la orice comandă din 2022, pentru comunitatea cititoare din AIVI.

5